Frescele de la Agapia - lucrare a unicului Nicolae Grigorescu

"Minunata zugrăveală a acestui sfânt locaș de rugăciune a fost acoperită de fum și de funingine în urma focului care a pustiit încăperile din incinta mănăstirii în luna Iulie anul 1903.

Iar în luna Octombrie 1928, cu încuviințarea I.P. Sfințitului Mitropolit Pimen al Moldovei și Sucevei, Stareța mănăstirii fiind maica arhimandrita Epraxia Macri; au fost scoase de sub vălul de întunerec și luminate icoanele marelui pictor N. Grigorescu de către Profesorul I.D. Ștefănescu ajutat de părinții ieromonahi Vichentie Malău și Ghervasie Hulubariu și de maici din soborul mănăstirii. În anul 1970, sub păstoria I.P.S. Dr. Iustin Moisescu, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, pictura acestei sfinte biserici a fost curățită și restaurată, respectîndu-se cu desăvîrșire opera pictorului N. Grigorescu. Lucrările s-au făcut în timpul stăreției monahiei Eustochia Ciucanu, de către pictorii: ierom. Firmilian Ciobanu, arhim. Sofian Boghiu și Ghe. Trăculescu, fiind plătiți din fondurile mănăstirii. Totodată au fost curățite și restaurate gratuit, icoanele tîmplei, de către pictorul Ghe. Zidaru."

DIN ARHIVA MĂNĂSTIRII: „Se știe că Grigorescu a fost încă din tinerețe un „vânător" de priveliști, colindând uneori prin sate, văi și dealuri cât era ziua de lungă, în încercarea de a cuprinde cu privirea și apoi cu pensula cât mai mult din frumusețea peisajului românesc și de a cunoaște cât mai adânc sufletul omului simplu, trăind în mijlocul naturii, în acord cu ritmurile secrete ale trecerii anotimpurilor. În realizarea figurilor de sfinți, artistul s-a inspirat din chipurile țăranilor și țărăncilor din satele vecine, din cele ale călugărițelor de la mănăstire sau ale vizitatorilor. Istoricii de artă presupun că pictura murală „Proorocul Daniil" ar fi de fapt un autoportret al artistului.

Petrecând iarna în Munții Neamțului și nevoit să-și câștige singur traiul, pictorul NICOLAE GRIGORESCU se va înțelege cu un negustor din Piatra Neamț să-i pună la loterie (o practică frecventă la acea vreme) una dintre cele mai reușite icoane și s-o expună în vitrină, ceea ce avea drept consecință un adevărat succes. O altă icoană o trimite Taveftei Ursache, stareța Mănăstirii Agapia. Frumusețea icoanei și renumele de care se bucura Grigorescu în calitate de meșter zugrav o determină pe aceasta să-i încredințeze decorarea murală a întregii mănăstiri, care avea o suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați, contra sumei de 2.000 de galbeni, și a „trei odăi de șezut". Contractul a fost semnat la 2 aprilie 1858 și prevedea un termen de cel mult șase luni pentru terminarea lucrărilor. Tânărul își asuma o serie de îndatoriri speciale cum ar fi aceea de a zugrăvi icoanele de pe catapeteasmă „chiar cu mâna me" sau de a face icoanele împărătești pe o „tablă de aramă ce ni se va da de monastire" și își lua drept ajutoare pe meșterul italian Luis Girardelli, zugrav de ornamente și pe fratele său Ghiță, cu care mai lucrase, de altfel, și în alte ocazii.

În ceea ce privește pictura murală, s-a spus că vastele compoziții ce acoperă partea de deasupra pereților, bolțile, cupolele, pandantivii și arcurile ce separă diversele părți ale bisericii reprezintă o formă de artă nemaiîntâlnită la noi până atunci. Tendința realistă în zugrăvirea chipurilor de sfinți este din ce în ce mai evidentă și Grigorescu lucrează după modele vii, ce-i oferă, după cum el însuși spune, „figura și atitudinea cerută". În acest sens, i se recunoaște meritul de a fi adaptat stilul neoclasic la propria-i viziune, de a-i fi conferit o notă personală, de a-l fi „umanizat", de unde și marea deosebire față de pictura bisericească lipsită de viață a unui Constantin Lecca, Mișu Popp sau Gheorghe Tăttărescu.,,

REPERE GEOGRAFICE: Situată pe valea pârâului Agapia, la o distanță de 9 km de orașul Târgu Neamț, se află amplasată în mijlocul unei păduri, la o distanță de 3 km de satul Agapia (județul Neamț). Este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, având 300-400 maici și aflându-se pe locul doi ca populație după Mănăstirea Văratec.

Până la începutul secolului al XIX-lea, Agapia a avut obște de călugări. În anul 1803, dorind să înființeze un Seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele vreo 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Printr-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici. Cu acest prilej, a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei.

Mănăstirea este formată dintr-o incintă alcătuită din clădiri pe două nivele, având un cerdac larg, care se desfășoară de jur-împrejurul bisericii. Pe latura de est se află un turn clopotniță cu două etaje, având la primul etaj o prispă continuă cu arcade elegante și coloane de lemn dispuse în linie. Pe lângă Mănăstirea Agapia funcționează singurul seminar de fete din zona Moldovei, Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Cuvioasă Parascheva", înființat în vremea patriarhului Justinian Marina.