Ascultă Radio Antena Satelor Live

Gânduri la început de an

Anul ce începe în curând este o foaie albă pe care putem să scriem o istorie a bunătății, a păcii și prieteniei, a proiectelor benefice pentru semenii noștri, și poate să devină la final o carte de vizită onorabilă pentru sufletul nostru însetat de dreptate, iubire și compasiune.

06 Ianuarie 2016, 08:04

Ne așteaptă, însă, în fiecare clipă, posibilitatea de a face răul, de a fi răzbunători, de a trăi egoist neținând cont de cei defavorizați, de cei în suferință, de cei singuri, de cei apropiați sau îndepărtați.

Pentru a găsi puterea, echilibrul, resursele de răbdare, înțelegere, bunăvoință, noblețe, cinste, mărinimie necesare atât de mult, trebuie să ne recunoaștem limitele și să apelăm la ajutorul, sprijinul neobosit și gratuit, oferit de Dumnezeu, Părintele nostru al tuturor. Doar prin harul Lui putem să ne schimbăm, să fim mai buni, să ne păstrăm liniștea sufletească și concentrarea la ce avem de făcut.

Desigur, Dumnezeu nu e din lumea aceasta, nu Îl găsim decât dacă ieșim din tumultul grijilor de zi cu zi, din carapacea părerii de sine, a preocupărilor excesive de noi înșine, a indiferenței și a lenei.

Pentru a intra în dialog cu El, se cuvine să renunțăm la a ne mai minți pe noi înșine, la a ne mai construi lumea pe propriile puteri, la a trăi „la fel de bine” fără legătura cu El.

Putem să trăim în adevăr și lumină pentru că suntem creați după chipul Lui, suntem destinați să trăim veșnic și să devenim noi înșine generatoare de pace, bucurie, iubire.

Să ne încărcăm, „bateriile”, la început de an, cu energia iubirii primită de la cei dragi, dar mai ales cu cea necreată, nemuritoare și indispensabilă divină, făcând loc în inima noastră iubirii lui Dumnezeu.

Iubirea divină este cea care ne-a adus la viață, ne menține liberi și vii, a murit și înviat pentru noi, ne hrănește cu Trupul și Sângele Său sfințitor și ne caută neîncetat prin tot ce ni se întâmplă zi de zi.

E cea pentru care ne aflăm în lumea aceasta și către care vom merge după ce plecăm de aici. Să nu o neglijăm pentru a nu o regreta mai târziu.

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, îndemn la mai multă rugăciune
Puterea credintei 21 Noiembrie 2025, 15:42

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, îndemn la mai multă rugăciune

Cu ocazia sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului, prăznuită vineri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel,...

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, îndemn la mai multă rugăciune
Aniversare la Argeș: 40 de ani de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
Puterea credintei 17 Noiembrie 2025, 19:30

Aniversare la Argeș: 40 de ani de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Un moment istoric și spiritual de referință a fost marcat, luni, 17 noiembrie, în Eparhia Argeșului și Mușcelului: împlinirea...

Aniversare la Argeș: 40 de ani de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
Catedrala Naţională din Bucureşti, program special de vizitare între 30 noiembrie şi 2 decembrie
Puterea credintei 14 Noiembrie 2025, 17:27

Catedrala Naţională din Bucureşti, program special de vizitare între 30 noiembrie şi 2 decembrie

Patriarhia Română anunţă că Catedrala Naţională rămâne deschisă pentru credincioşi şi vizitatori până vineri la ora 19:00,...

Catedrala Naţională din Bucureşti, program special de vizitare între 30 noiembrie şi 2 decembrie
Pastorala pentru începutul Postului Crăciunului, apel la rugăciune şi sprijin pentru cei vulnerabili
Puterea credintei 14 Noiembrie 2025, 16:59

Pastorala pentru începutul Postului Crăciunului, apel la rugăciune şi sprijin pentru cei vulnerabili

În debutul Postului Nașterii Domnului 2025, Biserica Ortodoxă Română (BOR), prin intermediul Sfântului Sinod, a adresat un...

Pastorala pentru începutul Postului Crăciunului, apel la rugăciune şi sprijin pentru cei vulnerabili
Postul Crăciunului: O călătorie spirituală de 40 de zile, în așteptarea Nașterii Domnului
Puterea credintei 14 Noiembrie 2025, 13:17

Postul Crăciunului: O călătorie spirituală de 40 de zile, în așteptarea Nașterii Domnului

Postul Crăciunului, una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din calendarul ortodox, va începe anul...

Postul Crăciunului: O călătorie spirituală de 40 de zile, în așteptarea Nașterii Domnului
Flux impresionant de pelerini la Catedrala Națională din Capitală
Puterea credintei 01 Noiembrie 2025, 14:00

Flux impresionant de pelerini la Catedrala Națională din Capitală

Peste 170.000 de pelerini au trecut până acum prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, transformând locul într-un centru...

Flux impresionant de pelerini la Catedrala Națională din Capitală
Pelerinaj impresionant la Catedrala Națională: Peste 140.000 de credincioși au vizitat Sfântul Altar
Puterea credintei 31 Octombrie 2025, 10:04

Pelerinaj impresionant la Catedrala Națională: Peste 140.000 de credincioși au vizitat Sfântul Altar

Catedrala Națională s-a transformat, în ultimele zile, într-un punct major de pelerinaj, unde peste 140.000 de credincioși au...

Pelerinaj impresionant la Catedrala Națională: Peste 140.000 de credincioși au vizitat Sfântul Altar
Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, aduse la Catedrala Mântuirii Neamului
Puterea credintei 29 Octombrie 2025, 14:58

Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, aduse la Catedrala Mântuirii Neamului

Miercuri seară, racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, considerat ocrotitorul spiritual al Capitalei, va fi...

Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, aduse la Catedrala Mântuirii Neamului