Încrederea și îndoiala cea bună și cea rea

Plecând de la aceste cuvinte înțelepte pe care ni le amintea Cuviosul Părinte Cleopa, aș dori ca fiecare dintre noi să fie cu luare aminte și să deosebească între libertatea de a avea idealuri (visuri) și probabila înșelare de a ne încrede în „vedeniile” din timpul somnului (vise).

Așadar, visăm, dar depinde cum și ce. Spre ce ne duc aceste vise și visuri?

Referindu-ne în continuare, doar la vise, putem spune răspicat că doar unele vise sunt de la Dumnezeu. Așa ne arată scrierile sfinte din Biblie. Acestea sunt vise curate și nasc în suflet pocăința, aduc înțelepciune, și, mai cu seamă, îndeamnă la smerenie. Unele dintre ele sunt premonitorii, prevestesc evenimente ce vor urma, dar acestea sunt în general foarte rare, se repetă adesea întreit și aduc cu ele o stare de pace divină. În general, de acest fel de vise au avut parte oamenii aleși, cu viață plină de evlavie, de aceea să fim cu luare aminte!

Pentru omul obișnuit, ușor înclinat spre păcate și spre dobândirea celor înalte fără ajutorul lui Dumnezeu, visele nocturne pot fi adevărate înșelări. Un Sfânt Părinte îndeamnă pe un astfel de om la prudență, zicând: „Cu mare boală bolește cel ce are râvna cea rea” (Sfântul Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, Cuvântul 58).

Comoditatea tot mai accentuată din viața noastră ne predispune la vis și adesea ne mulțumim cu iluzii fără a mai face nimic spre a împlini ceea ce ne dorim. Chiar și în privința lucrurilor importante din viața noastră, mai mult visăm decât înfăptuim. Visăm la mântuirea promisă, visăm să fim precum sfinții, dar în același timp fugim de împlinirea cuvintelor Sfintei Evanghelii. Intrăm în Biserica lui Hristos, ale cărei mădulare suntem prin Botez, și încă ne întrebăm cu îndoială dacă ceea ce se petrece la Sfintele Taine este cu totul adevărat. Ne aplecăm urechea spre fantasmele lumii acesteia pline de ispite atrăgătoare, dar neglijăm să ne schimbăm viața, să ne curățăm sufletește. Am ajuns să visăm cu ochii deschiși, mai bine spus, orbim constant și pierdem tot mai mult vederea duhovnicească.

Cea mai mare din Tainele Bisericii, stâlpul mântuirii este Sfânta Euharistie, jertfa fără de sânge, transformarea vinului și a pâinii în Trupul și Sângele Mântuitorului. Taina tainelor, minunea minunilor, fără de care nu am ajunge la viața cea veșnică. Prin ea, ne împărtășim încă de aici cu viața viitoare, Hristos Dumnezeul nostru. Prin această mare minune, devenind trup din Trupul Său. Împărtășindu-ne cu Hristos, Cel ce a biruit păcatul și moartea, avem viață în noi (Ioan 6, 53) și nădejdea vieții veșnice.

Împărtășania nu este un act magic, care lucrează indiferent de dispoziția noastră sufletească, ci este mai mult decât consumarea unor elemente de pâine și vin consacrate lui Dumnezeu, ea este o întâlnire și o unire reală cu Persoana supremă, Fiul lui Dumnezeu făcut om din iubire de oameni.

„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!” de primirea Sfintei Împărtășanii, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că ea reprezintă hrana spirituală a sufletului nostru, dar și foc ce arde pe cei neîndreptați.

Întotdeauna, în Biserică, cel mai aspru canon a fost considerat înlăturarea cuiva de la primirea Sfintei Împărtășanii. Această „pedeapsă” are însă un fundament constructiv: conștientizarea legăturii intime dintre Hristos Cel împărtășit în Euharistie și Hristos Cel trăit în virtuți și în adevărul de credință. Atâta vreme cât nu acceptăm comuniunea cu Cel din urmă, nu se cuvine să-L primim nici pe Cel dintâi.

Mulți așa-numiți „credincioși” se întreabă dacă cei ce se învrednicesc a se împărtăși din Sfintele Daruri se pot îmbolnăvi, caci beau laolaltă din același Potir sau se hrănesc cu aceeași linguriță.
Ar trebui să adăugăm că în acest secol al cunoașterii, oamenii de știință au studiat „fenomenul” Sfintei Euharistii și au constatat uimiți că în timpul Sfintei Liturghii, corpul uman nu îmbătrânește, cei cu deficiențe de vedere, au o stagnare a bolii. De-a lungul a două mii de ani, niciun preot nu s-a îmbolnăvit de vreo boală după ce a împărtășind din același Potir și cu aceeași linguriță pe cei bolnavi de diverse boli incurabile sau transmisibile, la final s-a împărtășit el însuși.

Cine cunoaște mai bine rânduielile Bisericii, știe că preotul este obligat ca, după ce împărtășește pe cei prezenți, să consume el însuși tot ceea ce se află în Sfântul vas/Potir. Sunt preoți ce slujesc sau au slujit la leprozerii, la spitalele unde se află pacienți contaminați cu virusul HIV sau suferinzi de alte boli transmisibile; sunt credincioși, părinți, copii, medici, asistente ce se împărtășesc odată cu cei bolnavi, dar nimeni nu a suferit datorită acestei comuniuni, pentru că Sfânta Împărtășanie este Cineva mai presus de înțelegerea, judecata minții noastre. În aceste cazuri știința doar a putut constata, dar nu a putut și explica.

Cunoscând acest adevăr, să Îl primim pe Domnul cât mai des în trupurile și inimile noastre prin rugăciune și fapte bune, precum și prin Sfânta Împărtășanie, de Care să nu ne lipsim în chip nebunesc.
„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace a o aduce”, spune preotul celor prezenți înaintea Sfintei Euharistii. Sunt cuvinte sfinte, rostite de Arhanghelul Mihail spre îmbărbătare atunci când prin mândrie și îndoială aluneca în întuneric o parte din îngeri în frunte cu Lucifer. Iată, încă un îndemn la credință și curaj duhovnicesc, la înlăturarea fricilor deșarte și lipsite de evlavie. Să ne apropiem de Hristos cu toată inima și vor fugi de la noi îndoiala și necredința. „Iubiților, cercetați/verificați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (I Ioan 4, 1), ca să nu cădeți în ispită!

Dumnezeului nostru slavă!