Mănăstirea Râmeţ - în duhul Sfântului Ierarh Ghelasie
Mănăstirea Râmeţ de pe valea Mănăstirii este una dintre cele mai vechi aşezăminte ortodoxe din Transilvania, se pare ca a fost construită înainte de 1377, de când este datată o pictură murală. Din cauza participării la răscoala condusă de Horia, Cloşca şi Crişan, Curtea de la Viena a interzis pe o perioadă de 7 ani reconstrucţia mănăstirii, iar viaţa monahală doar în 1940 a început să funcţioneze până în 1959, când măicuţele au fost alungate de comunişti.
31 Martie 2014, 21:00
Este cunoscută prietenia caldă pe care a purtat-o poetul Adrian Paunescu episcopului Emilian Birdaş al Alba Iuliei şi apoi al Caransebeşului, pe care l-a ajutat să reînnoiască Mănăstirea Râmeţ - unde poetul şi familia lui au devenit ctitori.
La Mănăstirea Râmeţ, care poartă amintirea Sfântului Ierarh Ghelasie din sec. al XIV-lea, poetul a înţeles menirea unei mănăstiri, aceea de laborator al sfinţeniei şi izvor al păcii. Într-o scrisoare a poetului de prin anii '80, expusă într-o vitrină a muzeului mănăstirii şi copiată de mulţi pelerini iubitori de poezie, putem citi:
"Rămâi aici să-ţi fie imn furtuna
Să mai ridici spre calendar vreun sfânt,
Cu cerul şi cu ţara una
Cu toaca ta, faci pace pe pământ".
Măicuţele îţi sunt aşa fragile
Că parcă nici nu pot căra un pai,
Dar ele, cele triste şi umile,
Pavează drumul lumii către Rai.
Grădina şi-o muncesc şi fac covoare
Trudesc, tăcut, parcă de mii de ani,
Fac ziduri şi mai poate fiecare
Să dea, la casa mănăstirii, bani.
Ce exerciţiu de putere blândă,
De ce-i în stare omul pe pământ
Când grea nu-i pare orişice osândă
Şi e prin trudă şi credinţă sfânt.
Dar viaţa mea modernă şi pe fugă,
Ateul meu şi zbuciumat destin
De mult m-au dezvăţat de orice rugă,
Dar la Râmeţ veni-voi să mă-nchin.
Aici voi reînvăţa să fiu cucernic
În acest mic pământ măreţ
Ca să mă rog să fii mereu puternic
Poporul meu de daci şi de Râmeţ".
Mănăstirea se află în comuna Râmeţ, satul Valea Mănăstirii, nu departe de Teiuș (cca 18 km). Drumul spre mânăstire te revigorează, te farmecă și te face să uiți de toate problemele și să te pierzi în frumusețea locurilor.
A avut o istorie zbuciumată, dacă nu tunurile, atunci focul, dacă nu focul atunci apa distrugea micuţa biserică. În perioada 1926-1930 a stat 4 ani îngropată în mâl şi pietre, până la înălţimea de 1,60m, urmare a revărsărilor pârâului Pleaşa. La inundaţii mai adăugându-se şi efectele apelor freatice pictura interioară a fost distrusă până la înălţimea de 1,50-1,60 m. În 1988 pentru a salva biserica, a fost ridicată cu 2,08 m. Restauratorii au descoperit ca în interior sunt 9 straturi de pictură murală, cele mai vechi de la începutul secolului XIV.
Nici viaţa monahală nu a fost continuă. După ce măicuţele au fost alungate de comunişti, ele s-au strâns la Aiud, unde au organizat o secţie de covoare. În 1969 li s-a permis să se întoarcă la mănăstire, dar în civil, şi sa facă o secţie puternică de covoare. În 1972 a fost redeschisă mănăstirea şi lângă secţia de covoare s-au deschis şi altele: broderie, tricotaje, brutărie, şcoală, bibliotecă, cabinet medical şi chiar şi un muzeu, cu numeroase obiecte vechi, tablouri, icoane şi chiar şi o colecţie etnografică.
Mănăstirea este locul unde se ţin numeroase simpozioane, iar covoarele, broderiile şi veşmintele preoteşti brodate cu fir de aur şi argint sunt cunoscute în ţară şi în străinătate. În 1973 a fost construită o şcoală pentru copii moţilor de pe vale, iar din 1995 mănăstirea a luat 10 fetiţe de la o şcoală ajutătoare ca să fie crescute şi educate de măicuţe. În perioada 1982-1988 a fost construită o nouă biserică.
Mănăstirea de la Râmeț va grăi peste ani și veacuri despre credința poporului român născut creștin, despre iubirea de neam și glie stramoșească a fiilor lor, de unitatea tuturor în duhul dragostei creștine.
