Mănăstirea Sihăstria, cea cu tezaurul „tăinuit”

Scurt istoric: Episcopul Ghedeon de Huși, ca ucenic al venerabilului mitropolit Varlaam Motoc, întemeiază în 1655 - fiind deja mitropolit al Moldovei - prima biserică a schitului Sihăstria, pe care o înzestrează apoi cu chilii și cele de trebuință. Locul ales a fost "poiană lui Atanasie", care oferea condiții prielnice unei vieți de sihăstrie, iar primii viețuitori, așa cum consemnează pomelnicul ctitoricesc, au fost șapte sihaștri din Mănăstirea Neamț retrași mult mai înainte prin părțile locului.

În anul 1821 cetele eteristilor lui Alexandru Ipsilanti, urmărite de turci, se retrag în părțile Moldovei, ajungând până la Mănăstirea Secu. Lupta sângeroasă care a urmat s-a încheiat cu arderea și prădarea mânăstirilor din împrejurimi de către turci, printre care și Sihăstria. Schitul nu a ars în întregime. Tezaurul Sihăstriei, după cum consemnează pomelnicul ctitoricesc, a fost ascuns în acele zile la Poiana Crucii "sub un fag", într-un cazan de aramă. Cu timpul taina obiectelor de cult s-a pierdut.

Lucrările de refacere au început abia în anul 1824, cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi și au durat aproape doi ani. În anul 1837 se construiește din lemn, pentru serviciul religios din timpul iernii, un paraclis cu hramul Sfinții Părinți Ioachim și Ana și, în continuare, alte două corpuri de chilii, în partea de est și de nord. În anul 1842, "o cișmea cu două țevi precum se vede" aducea în incintă "apa răcoritoare și de viață dătătoare".

În vara anului 1941 un incendiu necruțător a mistuit paraclisul de lemn și o parte a chiliilor Sihăstriei, din care cauză mulți călugări au plecat la alte mânăstiri. Părintele stareț Ioanichie fiind bătrân și bolnav, în anul 1942 este ales, în postul de locțiitor de stareț, Părintele Cleopa.

Prima grijă a noului stareț a fost refacerea incintei și a chiliilor arse. Cu ajutorul mănăstirii Neamț, până în 1944 s-au construit două corpuri de chilii cu peste 20 de încăperi. Învingând dificultățile aduse de război și secetă, obștea condusă de Părintele Cleopa se întărește duhovnicește, crește numeric și, cu mari eforturi, reușește să construiască în anul 1946 un nou paraclis.

Pe 16 octombrie 1988 a avut loc resfintirea solemnă a bisericii centrale, pictată de protos. Bartolomeu Florea. Slujba de resfintire și Sfânta Liturghie arhierească au fost săvârșite de Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Prea Sfințitul Eftimie, Episcopul Romanului și Hușilor, înconjurați de un sobor de peste 15 preoți și diaconi în mijlocul a mii de credincioși.

După anul 1947, Sihăstria, dintr-un mic schit pustnicesc, a devenit o mânăstire misionară, căutată de mulți pelerini și în zilele noastre care vin cu smerenie sa-si găsească liniștea sufletească, să participle la slujbele religioase, să se roage și să aducă un pios omagiu atâtor fețe bisericești care și-au închinat viața dăruind celor cu frică de Dumnezeu, drum de lumină, ușurare spiritual și o mare iubire față de semeni.

Patrimoniul mănăstirii are câteva comori cunoscute în toată lumea: o icoană mare cu Maica Domnului cu Pruncul în brațe, pictată pe lemn cu ornamente de ipsos, din sec. XVII; o icoană ferecată în argint (1797), vase liturgice, o Evanghelie acoperită în argint, o bibliotecă cu peste o mie de volume și multe altele

În cimitir, devenit deja loc de pelerinaj, lângă mormintele multor nevoitori de taină, se află mormântul Părintelui Cleopa. La mormântul sfinției sale vin mii de credincioși, care aprind o lumânare, se roagă pentru odihna sufletului său, amintindu-și cu drag de neuitatele sale cuvinte: „MÂNCA-V-AR RAIUL!" și, mai ales, de nesfârșita dragoste a părintelui față de oameni.