Mândria, păcat sau virtute? - Partea II-a
"Acela care are părere înaltă despre sine rămâne în ceața mândriei și nu are nici sănătate duhovnicească, nici vizibilitate, de aceea nu poate vedea darurile celuilalt." Sfântul Cuv Paisie Aghioritul
18 Februarie 2016, 10:05
Am fost creați cu discernământ, avem liberul arbitru, putem alege și distinge răul de bine. Cu alte cuvine, bucuria, sentimentul de mulțumire trebuie înfrânat, știind că la baza tuturor lucrurilor bune este Dumnezeu, Cel care ne ajută să le săvârșim, fie și prin simplu fapt că ne-a dat viață.
Înălțarea și cinstea trebuie căutate tot de la El, singurul Judecător drept, singurul bun și fără de păcat. El poate dărui slava necreată, nepieritoare și cinstea inegalabilă. Dimpotrivă, mândria lumii acesteia este urâciune înaintea Lui, este total opusă rânduielii dragostei arătate și dorite de El: „Oricine se înalță pe sine se va smeri (coborî), iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”, ne învață Mântuitorul (Luca 14, 11).
Să ne ferim, așadar, de mândria cea rea, de orgoliul nestăpânit care devine trufie și cruzime demonică. Să lăsăm la aprecierea lui Dumnezeu faptele noastre bune, urmând pildei Lui: „când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: «Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.»” (Luca 17, 10). Și chiar dacă am fi cei mai buni, cei mai virtuoși și capabili de lucruri nemaiauzite prin efortul și prin puterile noastre, să nu uităm că ascensiunea noastră n-ar fi fost posibilă dacă nu am fost sprijiniți cândva, de cineva, dacă nu ne-ar fi dat cineva viață, educație, hrană, adăpost, iubire.
Adesea a fi mai bun implică faptul de a fi concurat cu cineva, o provocare care ne-a motivat să fim mai muncitori, mai dăruiți pe calea ascensiunii. Nu pot spune «Sunt cel mai bun», dacă nu am avut un concurent sau mai mulți care urmăreau aceeași poziție, același succes. Dacă este să privim sincer, ne vom da seama că și cei ce ne-au concurat, ne-au ajutat, ambiționându-ne.
Înțelepciunea populară ne arată măsura și direcția cursei: „cu cei mici te măsori, mic vei rămâne”. Învățătorii Bisericii ne recomandă: „Credincios adevărat este acela care, făcând binele, nu se măsoară cu semenii săi, ci cu Învățătorul său, căci cine se măsoară cu alții, totdeauna se va mândri, dar cine se măsoară cu Domnul, acela își va găsi întotdeauna măsura smereniei sale.” (Părintele Constantin Sârbu)
Să medităm la aceasta și să ne amintim mereu pentru ce existăm și dobândim diferite cinstiri în lumea aceasta. „Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur.” (Părintele Nicolae Steinhardt)
Să ne înțelepțească bunul Dumnezeu și să ne păstreze în dragostea Sa!
