Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la malul Mării: „Viața e Dincolo și noi trecem din moarte spre viață”

Ar mai fi avut nevoie de mai putin de o luna ca sa ajunga la venerabila varsta de 98 de ani. Dar n-a fost asa. Dumnezeu l-a chemat mai devreme la el pe cel pe care lumea il cunostea drept "Pustnicul-de-la-malul-marii'. Parintele Arsenie Papacioc, arhimandritul si duhovnicul Manastirii Techirghiol vreme de 35 de ani, s-a dus la cele vesnice marti, 19 iulie 2011, dimineata, la orele 11:00. Iar sirul lung de pelerini, care astepta – ca-ntotdeauna – sa culeaga invatatura de la el, s-a prabusit cu jale. Parintele a fost inmormantat joi, 21 iulie 2011, la manastirea pe care a pastorit-o. Slujba s-a tinut in frumoasa bisericuta de lemn, cu o istorie la fel de zbuciumata ca a lui, fiind una dintre "bisericile calatoare'ale tarii (ridicata in 1750 in satul Maioresti din Ardeal, dusa in creierul Bucegilor de Carol al II-lea si salvata - intre altele cu ajutorul parintelui – de la distrugere, in 1951, fiind mutata la Techirghiol).

Unul dintre cei mai importanti duhovnici ai ortodoxiei romanesti din ultimele decenii (si din toate timpurile), parintele s-a nascut pe 15 august 1913 – chiar in ziua de hram a manastirii pe care a pastorit-o atata vreme. Istoria lui – pe care nu o putem relata in doar cateva randuri – e marcata de chemarea timpurie spre monahism (se calugareste foarte de tanar, la Manastirea Sihastria, Neamt), de constiinta valorii de neam si a martiriului pentru credinta (e arestat in anii '50, o data cu multi alti apostoli ai tarii). In 1976, se "retrage' la Manastirea Sfanta Maria din Techirghiol unde, departe de a se ascunde, devine unul dintre duhovnicii si teologii cei mai pretuiti din ultimele decenii. Este, la malul marii, daca vreti, asemeni Parintelui Cleopa la Neamt sau precum parintele Arsenie Boca la Sambata de Sus si la Prislop, un sfant care pasea pe pamant, ii asculta pe cei in nevoie si-i mangai cu mana lui batrana si binefacatoare.

L-am cunoscut pe Parintele Arsenie Papacioc in urma cu zece ani. Era 19 iulie, inainte de Sfantul Ilie, iar maica stareta se pornise spre o alta manastire din tara unde se tinea hram mare. Parintele fusese operat in anul acela – 2006 – de hernie de disc. Inainte de a asterne pe hartie interviul pe care mi l-a acordat atunci, as vrea sa ma opresc asupra acestui amanunt al operatiei. Parintele Arsenie Papacioc, chiar daca multi insistasera sa fie operat la Bucuresti sau in afara tarii, a ramas neclintit in hotararea lui ca interventia chirurgicala sa o faca medicii constanteni. Mai mult, cum datorita varstei lui foarte inaintate (avea atunci aproape 92 de ani) anestezia putea ridica mari probleme, Parintele Arsenie i-a incurajat pe medici sa-l opereze fara anestezie. "Voi faceti-va treaba', le-ar fi zis, "si lasati-va in mana lui Dumnezeu, caci asa voi face si eu'. Martorii spun ca staretul Techirghiolului le-a dat binecuvantarea, apoi a inceput sa se roage. Operatia a reusit, fara complicatii, semn ca divinul lucrase.

Atunci cand l-am intalnit, Parintele Arsenie Papacioc mi-a cerut doar un scurt ragaz pentru exercitiile de mers. Observam ca fiecare pas il doare, dar nu a renuntat pana nu s-a implinit distanta ce trebuia parcursa. "Sa nu-l istoviti', ne-a rugat o maicuta. "Acum e ceasul lui de odihna, ca dupa aceea vor intra pelerinii'. Sa-i asculte, sa le dea sfaturi, sa-i binecuvanteze, sa se roage pentru ei. Am promis ca vom ramane doar cinci minute. Dar dupa timpul legiuit, cand am dat sa strangem reportofonul, parintele ne-a iscodit. "Ori ati obosit? Ori n-aveti destula credinta, ca s-o impartasim?'. "Parinte, noua ne e doar grija de sanatatea Sfintiei Voastre'. "Lasati-mi mie grija asta', ne-a raspuns. "Mai bine intrebati-ma ce vreti sa stiti si ascultati ce am de spus'. Accel scurt interviu a fost publicat atunci, in 2006, pe 15 august, de ziua Sfintei Sale. Il reluam rugandu-ne sa-si afle odihna la dreapta lui Dumnezeu.

Simona Lazar: Sfintia Voastra, ca om care v-ati dedicat existenta vietii spirituale, spuneti-ne: este religiozitatea, in chip natural, o componenta a firii umane?

Parintele Arsenie Papacioc: Dumnezeu este "Calea, Adevarul si Viata'. Eu sunt crescut la tara, si aveam oi, si am vazut o oaie dand din picior si apoi culcandu-se. Si am vazut ca face asta inca o oaie, si inca una... Si am intrebat-o pe mama ce fac oile acelea? "Se-nchina, mama, se-nchina!', mi-a raspuns. Si-atuncea, eram marisor, mi-am luat seama si mi-am zis: "Oaia nu stie ca e oaie, ea traieste si e de folos. Si uite ca ea stie ca in toate exista un duh sfant. Dar eu, ca fiinta care stiu ca sunt om?!...'. Si m-am pus si eu pe inchinat inainte de culcare. Aceasta este educaia prin exemplul miscarilor vietii. Natura are un duh si nu-l putem ignora. Uite, dumneavoastra nu e suficient ca m-ati cunoscut daca intalnirea noastra nu schimba ceva. De folos ar fi daca v-ati rupe nitel si pentru altul. Drumul asta este cel placut lui Dumnezeu. Daca spun lumii: "Iubiti-va vrajmasii!', simt oamenii frematand de parca le-as fi sagetat inimile. "Pana aici, Parinte! Asta nu putem face!'. Dar nu conteaza ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Si focul iadului are calorii mai multe... Si nici lumina n-are, ca e intuneric...

Simona Lazar: Spuneti-ne un cuvant de mangaiere pentru romanii din tara, dar si pentru cei care traiesc in afara granitelor...

Parintele Arsenie Papacioc: Atat pot sa le spun: sa stie sa moara si sa invieze in fiecare zi. Am spus lucrul asta pentru ca viata inseamna moarte continua. Si sigur o sa ajunga vorba asta si la Preasfintitul Serafim de la Rosenberg, cu care sunt prieten. Nu se poate fara jertfa. Ca sa luminezi, trebuie sa jertfesti. Masura iubirii lui Dumnezeu este dincolo de inchipuire. Ne iubeste, dar asta nu inseamna ca putem sa speculam iubirea lui. Hristos ne-a dat exemplu prin propria viata. A murit, dar moartea lui n-a fost o tragedie. O tragedie - dar de o mare frumusete - e "Romeo si Julieta'. Bernardin de Saint-Pierre a scris o tragedie mai frumoasa decat cea a lui Shakespeare, "Paul si Virginia'. Au iubit si au pierit. In invatatura crestina, moartea nu este pierdere. Ai nostri, martirii, sunt eroi, macar ca i-au spintecat si le-au taiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adaugat la vesnicie. Pentru ca viata pe pamant nu e altceva decat pregatirea pentru cealalta viata. Cum zice Mantuitorul: "Si a trecut de la moarte la viata!'. Auziti? Viata e dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata...

Credit foto: Cristina Nichituș-Roncea nichitus.ro