Sfântul Spiridon episcopul Trimitundelor

Sozomen (Istoria bisericească I, 11) descrie minunea lui cu legarea hoţilor de oi, despre vorbirea minunată cu fata lui ce murise, dar nu uită se pună la loc de cinste grija sfântului față de săraci. La fel şi Socratie Scolasticul, mărturisește că a vorbit personal cu localnicii despre minunile Sfântului Spiridon şi că a citit câteva întâmplări din viața acestuia în latină la Rufin, dintre care aminteşte minunea cu hoţii de oi şi pe cea despre vorbirea cu fata decedată.

În calitate de episcop al Trimitundei, o cetate din apropierea orasului Pafos (Cipru), participă la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325 unde s-a remarcat prin convertirea filosofului arian la adevărata credință în Sfânta Treime, ca urmare a unei fapte minunate.

Iată cum este relatat dialogul dintre cei doi și, în special, mărturia Sfântului:

„- Ascultă, înțeleptule, Unul este Dumnezeu. Acesta prin Cuvântul Său și prin Duhul Său a creat toată lumea. Și pe cele pe care le vedem, și pe cele pe care nu le vedem. El a plăsmuit și minunata și extraordinara făptură care este omul. Acest Cuvânt al lui Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu adevărat și de o ființă cu Tatăl. Pentru propria noastră mântuire, credem că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut și om și S-a născut dintr-o Fecioară, Fecioara Maria. A crescut ca om acolo în Nazaret, a propovăduit pentru trei ani și apoi a fost răstignit și îngropat ca om. Apoi a înviat ca Dumnezeu după trei zile și ne-a înviat și pe noi împreună cu El, și ne dăruiește viață veșnică și nestricăcioasă. Cuvântul lui Dumnezeu, după Învierea Lui, a rămas pe pământ pentru patruzeci de zile și apoi S-a înălțat la cer, de unde a și trimis pe pământ, după zece zile, Preasfântul Duh, Care de atunci rămâne în Biserică. Cuvântul lui Dumnezeu, credem încă, va veni iarăși într-o zi să judece întreaga lume. Iar noi vom învia și ne vom înfățișa înaintea Lui ca să dăm socoteală Lui pentru toate faptele, cuvintele și gândurile noastre.

Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos este de o ființă cu Tatăl, de un tron, de o cinste, de o slavă cu El. Unul este Dumnezeu. Trei Persoane totuși, trei Ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Aceste trei Persoane, un singur Dumnezeu, o singură fire, sunt pentru mintea omului ceva negrăit și necuprins. Așa cum este cu neputință să pună cineva toată apa mării într-un pahar, tot așa este cu neputință minții omenești limitate să cuprindă și să înțeleagă nesfârșirea dumnezeirii. Ca să dau totuși o explicație cuvintelor mele, să mă ierte Cel Preabun că voi folosi acest exemplu palpabil.
Atunci sfântul a băgat mâna stângă în buzunarul lui și a scos o cărămidă și, arătând-o tuturor, a făcut cu dreapta lui semnul crucii și a zis: «În numele Tatălui».

Și s-a crăpat cărămida. Părinții care urmăreau scena s-au cutremurat de-a dreptul. Fiindcă odată cu cuvintele Sfântului focul cu care fusese arsă cărămida s-a înălțat deasupra.

«Și al Fiului».

A adăugat. Și apa cu care fusese înmuiată cărămida, a curs jos.

«Și al Duhului Sfânt».

A încheiat învățătorul cel făptuitor și luminat de Dumnezeu. Lutul a rămas în mâna lui.
Fraților ai mei și părinților, a continuat făcătorul de minuni, așa cum cărămida alcătuiește un singur lucru, o singură fire, dar este întreită - foc, apă și pământ – la fel și Sfântul Dumnezeu. Chiar dacă nu trebuie să asemănăm Firea cea nezidită și mai presus de fire cu o creatură zidită și stricăcioasă, cu toate acestea, pentru a face înțelese cele neînțelese – să ne ierte nesfârșita Lui milă – spunem și întărim:

Dumnezeu este Unul după fire și după natură. Dar după persoane sau ipostasuri este treimic: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Cuvintele Sfântului au uimit pe toți cei de față. Sala a răsunat de slavoslovii către Dumnezeu și de laudele Părinților. «Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru. Tu ești Dumnezeu, Cel ce faci minuni» (Ps. 76, 14, 15). Cântă și slăvesc pe Dumnezeu. Arie și adepții lui s-au rușinat cu adevărat. Filosoful, smerindu-se, recunoaște și mărturisește deschis înfrângerea lui:
- Cuvintele tale m-au convins, sfinte bătrâne, și minunea mi-a dat certitudinea că ai dreptate. Cred acum. Cred cu toată puterea sufletului meu că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și El, de o ființă cu Tatăl.

Lacrimi de bucurie curgeau din ochii tuturor și mai întâi și întâi din ochii filosofului păgân, care s-a grăbit să primească botezul și să devină creștin.”

De fiecare dată pe de 12 decembrie, la cinstirea anuală a Sfântului Spiridon, papucii săi sunt schimbați pentru că, așa cum mărturisește și tradiția, ei sunt aflați tociți. Pentru aceasta, Sfântul Spiridon a dobândit și renumele de „sfântul călător” ca unul ce asemenea Sfântului Ioan Rusu (din Insula Evia) ș.a. este în continuare, în chip minunat, și cu trupul un neobosit vestitor al lui Hristos în întreaga lume. Din mărturiile unor clerici ai catedralei unde se află Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Spiridon, dar așa cum confirmă și acatistul său datând din secolele trecute („Bucură-te că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălțăminte tale slujesc ca dovadă“), știm că pentru scurte perioade de timp, în mod uimitor, trupul Sfântului lipsește din raclă, iar atunci când revine, este cald și prăfuit ca dovadă că el este viu și lucrător.

Conform Sinaxarului Constantinopolitan, Sfântul Spiridon s-a mutat la cele veșnice în anul 348 d.Hr, la vârsta de 78 de ani în localitatea pe care o păstorise. Când saracinii au cotropit insula, ciprioții au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaște la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul său era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al vieții sale sfinte. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaște au fost mutate în Serbia, după care un preot din Insula Corfu (Grecia), Georgios Kalohairetis, l-a adus în această insulă unde se află până astăzi.
Pentru noi cei de astăzi, Sfântul Ierarh Spiridon rămâne o pildă vie că Dumnezeu nu caută la fața omului, ci este prezent și ascultă rugăciunile oamenilor simplii ca pregătire, dar milostivi, credincioși și curați cu inima.

„Soborului celui dintâi (Ecumenic) te-ai arătat apărător şi de minuni făcător,
de-Dumnezeu-purtătorule Spiridoane, Părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă, tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Iar când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. Amin”
(Troparul Sf. Spiridon)