Tânărul cel bogat

Tânărul s-a întristat și a plecat deoarece avea foarte multe avuții. Iisus a spus atunci că este mai ușor să treacă o camilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu. Ucenicii întreabă cine se mai poate mântui, iar Iisus le răspunde că ,,la oameni aceasta este cu neputință, iar la Dumnezeu totul este cu putință’’.

Iisus nu încearcă să-l consoleze pe tânăr sau să-i dea un sfat, ci îi lasă libertatea să aleagă el ce va face, după ce-și va cerceta conștiința și va lupta cu el înșiși.

Din această Evanghelie (Matei, XIX, 16-26) se trage învățătura că omul trebuie să respecte poruncile, dar pentru desăvârșire trebuie să lase toate cele lumești (bogație, ambiții, griji) și să-L urmeze pe Iisus.

Asta nu înseamnă că omul trebuie să părăsească viața aceasta cu toate obligațiile ei familiale și sociale ci trebuie să renunțe doar la acele preocupări care-l înrobesc, sunt goale de conținut și îl țin departe de evoluția spirituală.

De la facerea lumii, omul a luptat pentru a avea bunăstare și putere, aceasta fiind concepția pe care o urmau filosofii și conducătorii popoarelor. De aici a rezultat o permanentă luptă pentru obținerea acestor privilegii, cei mari și puternici zdrobindu-i pe cei slabi.

Dar iată că este nevoie să vină Dumnezeu Întrupat care spune: fericiți cei săraci, fericiți cei milostivi, fericiți cei ce plâng, iubiți pe aproapele vostru dar și pe dușmanii voștri etc. Aceste cuvinte, nemaiauzite până atunci pe pământ, s-au răspândit în toată lumea și au ajuns până la noi, aducând pace și ordine în omenire atunci când au fost puse în practică. Acest lucru nu înseamnă că omul nu trebuie să nu se mai îngrijească deloc de trebuințele materiale. Trupul și sufletul fac un tot care ține atât cât ține și viața pe pământ. Pentru ca sufletul că fie sănătos, el trebuie să sălășluiască într-un trup care este îngrijit.

Mântuitorul nu îi condamnă pe aceia care se ostenesc să procure cele necesare pentru bunăstarea lor, a familiei lor și a întregii societăți, ci pe aceia care devin robi ai dorinței de a strânge avuții în această lume. Nici pe cei bogați nu-i condamnă dacă folosesc aceste bogății în scopuri bune, ajutându-și semenii și contribuind astfel la bunul mers al societății, în general.

Sunt de condamnat acei bogați care duc o viață egoistă, de lux și plăceri, uitând complet să se mai îngrijească și de sufletul lor cel nemuritor. Pe de altă parte, nici sărăcia nu este o mare calitate, decât pentru cei care au ales de bună voie această stare, ci nu pentru cei care au ajuns în lipsuri din lene, delăsare și dezinteres și care nutresc ură față de cei mai muncitori decât ei.

Viața acesta trecătoare de pe pământ, ne este dată pentru a ne pregăti modul în care ne vom petrece apoi veșnicia. Fie în lumină și iubire alături de Dumnezeu și toți cei care L-au urmat, fie în întuneric și singurătate, măcinați de vină și remușcări.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Ce folos de viața trecătoare, dacă nu ne pregătim pentru cea veșnică, cerească’’. De asemenea, Fericitul Augustin mărturisea ,,Ne-ai făcut după chipul Tău, Doamne, și neliniștită este inima noastră până ce vom reveni la Tine’’.