Venind Domnul spre pătimirea Sa cea de bunăvoie - Partea a II-a

Marți

Iisus este ispitit prin întrebări de farisei, saduchei și cărturari care încearcă să obțină un motiv pentru a-L acuza de încălcare a Legii sau de nesupunere față de conducerea imperială romană. De fiecare dată primesc răspunsuri de care rămân uimiți și se retrag nemaiîndrâznind să-L întrebe. La întrebarea fariseilor dacă este cuvenit unui evreu să plătească taxe cotropitorilor romani, Iisus răspunde: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” (Matei22, 21), arătând că dacă pe stăpânirea pământească se cuvine omului să o respecte, cu atât mai mult nu trebuie să ne simțim lipsiți de obligații față de suflet și de Dumnezeu Care ne-a creat. Saducheilor care nu credeau în înviere și care își întemeiau aceasta pe faptul că Legea permitea căsătoria de levirat văduvelor care nu aveau urmași, Iisus le răspunde că viața omului după moarte este diferită de cea pământească asemănându-se cu cea a îngerilorlui Dumnezeu. În acest sens și lui Moise i s-a descoperit în rug de către Dumnezeu că El este „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov” (Ieșire 3, 6), al celor vii, arătând că există viață după moarte, deci și înviere.

Miercuri

După încă o noapte petrecută în rugăciune pe muntele Măslinilor, Iisus continuă să vorbească dis-de-dimineață oamenilor în templu îndemându-i să privegheze și să se roage în toată vremea pentru a scăpa de încercările ce vin în această viață, cât și pentru a putea să se bucure de comuniunea cu Fiul Omului după moarte. (Luca 21, 36).

Nemulțumit de faptul că Iisus vorbește mereu despre o împărăție spirituală diferită de aceasta pământească, unul din cei doispreceze ucenici, Iuda Iscarioteanu, cel care era fur și iubitor de arginți, este ademenit și alege să cadă la învoială cu arhiereii și cu mai marii oastei templului pentru a-L trăda și preda acestora într-un moment potrivit, când Iisus nu se află în prezența mulțimilor. El pretinde pentru aceasta treizeci de arginți, echivalentul prețului perceput pentru un sclav la acea vreme.

Dorind să își ia rămas bun de la ucenicii Săi, cunoscând mai dinainte cele ce despre vânzarea și răstignirea Sa, Iisus trimite pe Petru și pe Ioan, ucenicii Săi, să pregătească în cetate un loc unde să cineze în seara următoare. El descrie amănunțit despre stăpânul acelei case și modul în care să i se adreseze ucenicii pentru aceasta.

Joi

Mântuitorul vorbește ucenicilor la cină despre trădarea unuia dintre ei și despre pătimirea Sa de bunăvoie, dar ucenicii, încă cuprinși de gândul că Iisus este din ce în ce mai mult în grațiile poporului, se preocupă de întâietatea pe care o doresc lângă Iisus ca viitor rege. Mântuitorul cunoscând aceasta, le oferă o pilădă, splându-le picioarele și spunând că întâietatea plăcută lui Dumnezeu este cea a slujirii celorlalți. Cu cât dorește cineva să fie mai înalt în cinste, să fie slujitorul tuturor.

Iisus vestește lepădarea ucenicilor, inclusiv a lui Petru, precum de faptul că în curând va fi arestat și omorât, însă a treia zi va învia. El le poruncește să urmeze porunca iubirii ca prin aceasta să se arate următori și ucenici ai Săi. Pentru aceasta vor fi întăriți prin Trupul și Sângele Său și prin venirea Mângâietorului, Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede (Ioan, 15, 26). El le mai spune și despre prigonirile pe care le vor suferi cei care vor urma Lui, dar și de răsplata pe care aceștia o vor dobândi pentru mărturisirea credinței în Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iisus se roagă Părintelui ceresc pentru unitatea oamenilor ce vor crede în El și pentru moștenirea slavei dumnezeiești pe care El a dobândit-o în firea Sa omenească.

După cină, mergând împreună cu ucenicii pe Muntele Măslinilor, Iisus ia cu Sine separat pe trei dintre ei: Petru, Iacov și Ioan, și se roagă în taină, singur,ca om, lui Dumnezeu Tatăl pentru ușurarea pătimirilor ce le va suferi.

Găsindu-i pe cei trei ucenici dormind, Iisus pleacă împreună cu ei, anunțându-le că Iuda este aproape, venind cu ostași să-L prindă.Iuda îl sărută pe Hristos pe obraz indicând care este Iisus dintre cei prezenți, iar ostașii Templului vor să-l lege, însă nu se pot apropia din cauza dumnezeirii lui Hristos, a cărei sfințenie îi face să cadă cu fața la pământ.

Încuviințând prinderea, după ce mai întâi vindecă urechea unuia dintre slujitori pe care îl lovise petru cu sabia, Iisus îi mustră pentru modul tâlhăresc în care se comportă, deși El le-a stat la dispoziție zilnic în templu, nefiind vinovat de nimic.

Are loc ducerea lui Iisus la Anna, socrul arhiereului Caiafa, iar apoi la cel din urmă, însă aceștia nu găsesc nici o vină deși tocmiseră martori mincinoși care Îl acuzau pe Iisus că a rostit blasfemii cu privire la Templu și că a încălcat Legea lui Moise cu privire la cinstirea sâmbetei. Iisus nu răspunde acuzelor, decât prin faptul că El a vorbit totdeauna public, iar învățătura Sa este cunoscută de toți care au dorit să o afle. Întrebat fiind dacă este Fiul lui Dumnezeu, El nu neagă acest fapt, dar vorbește despre slava lui Dumnezeu pe care a dobândit-o prin ascultarea față de Tatăl.

La aceste cuvinte, Caiafa își sfâșie hainele și Îl acuză pe Iisus de blasfemie, dar neputând să-L condamne la moarte fără permisiunea stăpânitorului roman, amână pentru a doua zi primirea acestei aprobări.
Speriat de întorsătura evenimentelor, Petru se leapădă de Hristos în trei rânduri, iar Iuda, mustrat de conștiință și căzând în deznădejde pentru urmarea faptei sale se sinucide.

Vineri

După un interogatoriu nedrept de o noapte, Iisus este adus dis-de-dimineață la Pilat, guvernatorul din Iudeea, cerându-se sentința capitală: răstignirea. Pilat Îl interoghează el însuși pe Iisus despre acuzele care I se aduc, însă Iisus nu-i răspunde decât că a ales de bunăvoie această cale, deși ar fi putut în calitate de Împărat al unei alte lumi, cerești, să se opună. Înștiințat și de soția sa, să nu facă nici un rău lui Iisus, pentru că suferise mult în vis din pricina acestei fapte posibile, Pilat caută să îl elibereze și propune poporului să aleagă între Iisus și un criminal pe nume Barabas, după obiceiul pe care îl aveau la Paștele iudaic, de a elibera un prizonier.

Mituiți de arhiereu și preoți, cei prezenți în mulțime cer eliberarea lui Barabas și răstignirea lui Iisus. Deși încă rezervat în privința sentinței, la presiunea conducerii Templului, și sub amenințarea că va fi acuzat la Roma de faptul că tolerează afirmarea unei alte împărății și a altui împărat, Pilat acceptă mai întâi să administreze lui Iisus pedeapsa cu bătaia, iar apoi crucificarea.

Mântuitorul este biciuit, bătut și scuipat de soldații romani,este batjocorit cu îmbrăcarea într-o mantie de purpură și cu așezarea unei coroană de spinipe cap, așa cum profețise (Marcu 10, 34), apoi forțat să-și poarte singur crucea până pe dealul Golgota, locul răstignirii.

Este răstignit între doi tâlhari și i se pune pe cruce motivul condamnării: Iisus Hristos Regele iudeilor.Cu toate blasfemiile care I se aduc, îi iartă pe toți, cerând lui Dumnezeu Tatăl iertarea păcatelor acestora. Pe cruce fiind, o încredințează pe Fecioara Maria, mama Sa în grija ucenicului Ioan, singurul prezent la răstignire, arătând prin aceasta cinstea de Maică a Domnului pe care trebuie să i-o arătăm, precum și mijlocirea pe care i-o putem cere în rugăciune.
Unul dintre tâlhari se pocăiește de faptele sale și văzând bunătatea lui Iisus și nedreptatea care i se face, Îi cere ca unui Dumnezeu să-l pomenească în Împărăția Sa. Iisus îi confirmă că cererea i-a fost ascultată și va avea parte de viața împreună cu El în Rai.

Iisus rămâne pe cruce de la ora prânzului până la ora trei după amiază când își dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu Tatăl. La moartea Sa, cerul s-a întunecat, catapeteasma templului s-a rupt în două și a avut loc un cutremur de pământ. Totodată mulți dintre cei morți de curând au înviat și intrând în cetate s-au arătat celor cunoscuți, confirmând dumnezeirea lui Hristos, biruitorul morții.

Spre seară, după ce soldații verifică moartea celor răstigniți, inclusiv a lui Iisus (a tâlharilor prin zdrobirea picioarelor, iar a lui Iisus prin împungerea în dreptul inimii cu sulița), Iosif și Nicodim, doi ucenici ai Mântuitorului obțind aprobarea să-I coboare trupul de pe cruce și să Îl înmormânteze într-un mormânt de piatră. Soldatul prezent la răstignire recunoaște că Iisus a fost Fiul lui Dumnezeu.

Mai marii Templului cer pecetluirea pietrei de la ușa mormântului și o pază pentru trei zile pentru a se preîntâmpina răpirea trupului de către ucenici, întrucât Iisus afirmase în timpul vieții că după trei zile va învia. Toate fiind îndeplinite, aceștia se retrag pentru a prăznui Paștile evreiesc, în timp ce ucenicii se ascund de frica iudeilor.

Să ne cutremurăm de această priveliște a cruzimii arhiereilor iudei și să lepădăm ura cea „dreaptă” care nu duce decât la moartea veșnică și la pierderea sufletului. Pocăința tâlharului să ne fie pildă, iar îndelunga răbdare a lui Hristos îndemn la îndreptarea vieții și la împlinirea voii Lui.

Amin!