Ascultă Radio Antena Satelor Live

Regulament concurs „Agrobion”

SECŢIUNEA 1. ORGANIZATOR Organizatorul concursului interactiv cu premii „Agrobion” este Radio România Antena Satelor, parte a Societății Române de Radiodifuziune, cu sediul în str. General Berthelot nr. 60-64, sector 1, Bucureşti. Respectarea regulilor din prezentul document este obligatorie pentru toţi participanţii. Prin înscrierea la concurs, participantul declară expres că a citit, a înţeles şi este de acord cu termenii şi condiţiile prezentului Regulament. Regulamentul oficial este adus la cunoştinţa publicului pe site-ul www.antenasatelor.ro. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica şi/sau schimba regulamentul, dar nu înainte de a anunţa public participanţii. SECŢIUNEA 2. DURATA CONCURSULUI Concursul „ Agrobion” se desfăşoară în perioada 02 martie – 29 mai 2020, de luni până vineri, în cadrul emisiunii „Viața la țară”, într-un total de 61 de ediții de concurs. SECŢIUNEA 3. MODUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI În perioada 02.03.2020 – 29.05.2020, vă invităm să participați la concursul de fidelizare a ascultătorilor „ Agrobion”, având ca premiu câte un bidon cu îngrășământ organic foliar, pentru fiecare ediție de concurs. Premiul se va acorda în urma răspunsului corect oferit telefonic, în cadrul emisiunii „Viața la țară”. În cadrul emisiunii „Viața la țară” se va anunța, în cadrul rubricii „Concurs”, cuvântul cheie al emisiunii, pe care participanții la concurs trebuie să îl rețină sau să îl noteze. Pentru a participa la concurs concurenții vor intra în direct, telefonic, cu realizatorul emisiunii „Viața la țară”, la ora 13:30, și vor răspunde la întrebarea referitoare la cuvântul cheie care va fi precizat, anterior, în aceeași emisiune. Ediția de concurs se va considera încheiată când unul din concurenți oferă răspunsul corect. SECŢIUNEA 4. PREMIILE ŞI MODALITATEA DE ACORDARE Concurentul care va răspunde corect va câștiga un premiu constând într-un bidon cu îngrășământ organic foliar, necesar fertilizarii suprafetelor agricole. Pentru a intra în posesia premiului, câştigătorul trebuie să puna la dispoziție datele de contact (nume complet, adresă, număr de telefon, CNP) echipei de realizare a emisiunii si sa isi dea consimtamantul pentru prelucrarea datelor personale, conform GDPR. Premiul nu poate fi convertit în bani. Responsabilitatea privind transportul premiului la domiciliul câștigătorului aparține sponsorului. În cazul în care câştigătorul nu confirmă datele de contact sau renunţă la premiu, sau dacă niciun participant la concurs nu indică răspunsul corect, Radio România Antena Satelor îşi rezervă dreptul sa reporteze premiul pentru o altă ediție a concursului. Numele câştigătorilor concursului va fi anunţat la radio (în emisiunea „Viața la țară”) și pe pagina de Facebook a Antenei Satelor (https://www.facebook.com/RadioAntenaSatelor) Câștigătorul unei ediții de concurs (și a premiului aferent) nu mai are drept de participare la o ediție viitoare a concursului „Agrobion”. SECŢIUNEA 5. DREPTUL DE PARTICIPARE Concursul este deschis tuturor participanţilor rezidenţi în România, cu excepţia angajaţilor SRR, precum şi a membrilor familiilor acestora până la gradul IV inclusiv. SECŢIUNEA 6. CONFIDENTIALITATEA DATELOR Radio România Antena Satelor va păstra confidenţialitatea tuturor datelor celor înscrişi la concurs. După încheierea concursului, toate datele concurenţilor din prezentul concurs nu vor fi păstrate. SECŢIUNEA 7. REGULAMENTUL CONCURSULUI Regulamentul concursului este disponibil pe site-ul www.antenasatelor.ro şi poate fi consultat şi în forma tipărită la sediul SRR, postul de radio Antena Satelor, din strada G-ral Berthelot nr. 60-64, între orele 9:00 – 17:00, de luni până vineri. Acest concurs este sponsorizat. Promovarea se va face la radio, pe site-ul www.antenasatelor.ro și pe pagina de Facebook a postului de radio Antena Satelor. Regulament întocmit în data de 18 februarie 2020.

25 Februarie 2020, 22:35