Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ce își doresc tinerii români, când sunt în căutarea unui loc de muncă

Tinerii din România îşi aleg, astăzi, jobul în funcţie de ceea ce le place să facă cel mai mult, 51% şi-au propus să economisească iar 48% să câştige mai mulţi bani în 2021, comparativ cu pierderile suferite anul trecut, arată datele studiului naţional Insights PulseZ.

Ce își doresc tinerii români, când sunt în căutarea unui loc de muncă

23 Septembrie 2021, 10:47

De asemenea, 62% dintre reprezentanţii generaţiei Z consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă în viaţă, urmată de independenţa financiară (57%) şi de sănătate (41%), mai notează cercetarea, citată de Agerpres.

45% dintre participanţi spun că sunt mult mai atenţi la cheltuielile pe care le fac, în vreme ce 25% dintre ei şi-au propus să investească mai mult ca anul trecut. De altfel, intenţiile de investiţii se remarcă îndeosebi în rândul sexului masculin (33%), în comparaţie cu reprezentantele sexului feminin (18%).

Interesant este faptul că intenţiile de a investi se remarcă mai mult în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani (30%) decât în cazul celor de peste 21 de ani - doar 19% dintre aceştia având astfel de intenţii.

În ceea ce priveşte produsele pe care tinerii le achiziţionează, în prezent, cele de tip FMCG (băuturi răcoritoare, batoane de ciocolată, snacks-uri, mâncare comandată cu livrare) se numără printre consumabilele pe care aceştia le cumpără, în continuare, cel mai mult, raportat la perioada pandemiei.

Există categorii unde preferinţele de achiziţie sunt dictate de sex, de vârstă, de preferinţele personale ori de resursele financiare, după cum urmează: jocurile video - 17% dintre băieţi le cumpără la fel de des ca-n trecut (faţă de 6% dintre fete), cărţi/audiobooks - 32% dintre fete le achiziţionează la fel de des (vs. 25% dintre băieţi), produse IT & gadgeturi - 35% dintre băieţi le cumpără la fel de des (vs. 27% dintre fete), mâncarea cu livrare - 37% mai mult în prezent faţă de înainte de pandemie în rândul celor peste 21 de ani (vs. 21% - 16-18 ani).

Comparativ cu anul trecut, a crescut numărul celor care au început să cumpere mai mult din online decât din offline (18% faţă de 12%), o ipoteză validă fiind ideea că achiziţiile online sunt un obicei accentuat post pandemie, potrivit autorilor cercetării.

95% dintre tineri preferă să utilizeze, cel mai des, plata cu numerar, o treime dintre ei declarând că fac peste 10 astfel de plăţi pe săptămână.

În ceea ce priveşte plata online, o altă modalitate de plată agreată de tineri, aceasta este utilizată între 1 şi 4 ori pe săptămână de 62% dintre ei. De altfel, şi cardul bancar utilizat la magazin este o metodă des folosită, el fiind menţionat de 80% dintre participanţi. Doar 45% dintre tineri folosesc telefonul ca mijloc de plată.

Întrebaţi care sunt cei mai importanţi factori de care ţin cont în alegerea jobului şi a domeniului de activitate, 82% dintre participanţii la studiu au menţionat că îşi doresc să le placă ceea ce fac, dar şi echipa alături de care lucrează şi atmosfera de lucru (63%), precum şi pachetul salarial (60%) şi flexibilitatea programului (60%). Fetele acordă şi mai mare importanţă faptului că se simt bine cu ceea ce fac la job (84%) comparativ cu băieţii (78%), iar 50% dintre tinere menţionează şi beneficiile extrasalariale printre aspectele motivatoare (vs. 42% în rândul băieţilor).

De altfel, domeniile umaniste (psihologie, resurse umane, sociologie) se află pe primul loc în rândul preferinţelor generaţiei Z (24%) - mai mult în rândul fetelor (32%) vs. a băieţilor (14%), urmate îndeaproape de domeniul IT şi de inginerie - prima alegere în cazul băieţilor (35%) vs. 12% fete. Totodată, cercetarea arată că tinerele sunt cele care aleg într-o mai mare măsură un job în educaţie (20% vs 10% băieţi) ori în publicitate, PR ori marketing (20% vs 5% băieţi).

Când vine vorba despre factorii care îi motivează cel mai mult în viaţă, aceştia sunt stabili, indiferent de vârstă, de contextul economic/social, iar preferinţele sunt clare: 62% consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă, urmată de independenţa financiară (57%) şi de sănătate (41%). Totodată, tinerii au început să acorde mai multă atenţie nevoii de dezvoltare psihologică şi emoţională (36% în 2021 vs. 31% în 2020), în detrimentul unei cariere de succes (31% în 2021 vs. 36% în 2020).

Foto: pixabay

Etichete : locuri de munca tineri
Cursuri gratuite de formare profesională, disponibile din februarie la nivel național
Locuri de munca 26 Ianuarie 2026, 14:16

Cursuri gratuite de formare profesională, disponibile din februarie la nivel național

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau care vor să-și îmbunătățească șansele de angajare au la dispoziție, în...

Cursuri gratuite de formare profesională, disponibile din februarie la nivel național
Deficitul de personal este acoperit tot mai mult de muncitori din Asia. Numărul s-a triplat în 2025
Locuri de munca 26 Ianuarie 2026, 11:42

Deficitul de personal este acoperit tot mai mult de muncitori din Asia. Numărul s-a triplat în 2025

Piața muncii din județul Buzău intră într-o etapă tot mai tensionată, după ce AJOFM semnalează un deficit cronic de angajați,...

Deficitul de personal este acoperit tot mai mult de muncitori din Asia. Numărul s-a triplat în 2025
Oferte noi de angajare în România şi în străinătate, cu peste 32.000 de locuri de muncă anunţate de ANOFM
Locuri de munca 21 Ianuarie 2026, 13:08

Oferte noi de angajare în România şi în străinătate, cu peste 32.000 de locuri de muncă anunţate de ANOFM

Cei care îşi caută un loc de muncă au la dispoziţie un număr mare de opţiuni în această perioadă, după ce ANOFM a raportat...

Oferte noi de angajare în România şi în străinătate, cu peste 32.000 de locuri de muncă anunţate de ANOFM
Creștere semnificativă a numărului de persoane fără un loc de muncă în Arad
Locuri de munca 15 Ianuarie 2026, 14:13

Creștere semnificativă a numărului de persoane fără un loc de muncă în Arad

Piața muncii din județul Arad a resimțit un dezechilibru tot mai vizibil în 2025, când numărul persoanelor aflate în căutarea...

Creștere semnificativă a numărului de persoane fără un loc de muncă în Arad
Angajări la început de an: Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în România
Locuri de munca 14 Ianuarie 2026, 12:30

Angajări la început de an: Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în România

Persoanele aflate în căutarea unui serviciu au la dispoziție o ofertă vastă, care cuprinde exact 30.131 de posturi în diverse...

Angajări la început de an: Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în România
Formare profesională pentru șomeri, disponibilă în toată țara din ianuarie 2026
Locuri de munca 19 Decembrie 2025, 11:27

Formare profesională pentru șomeri, disponibilă în toată țara din ianuarie 2026

În luna ianuarie, oferta de cursuri gratuite pentru persoane eligibile se extinde printr-un nou val de programe coordonate de...

Formare profesională pentru șomeri, disponibilă în toată țara din ianuarie 2026
Topul locurilor de muncă căutate de români: Asistent medical, șofer și contabil
Locuri de munca 18 Decembrie 2025, 13:38

Topul locurilor de muncă căutate de români: Asistent medical, șofer și contabil

Românii s-au orientat masiv către posturi de execuție și servicii în acest an, profesiile de șofer, contabil și asistent...

Topul locurilor de muncă căutate de români: Asistent medical, șofer și contabil
Peste trei sute de locuri de muncă sunt disponibile acum pentru românii care vor să lucreze în străinătate
Locuri de munca 11 Decembrie 2025, 14:02

Peste trei sute de locuri de muncă sunt disponibile acum pentru românii care vor să lucreze în străinătate

Angajatorii din mai multe state ale Uniunii Europene pun la dispoziția românilor 307 locuri de muncă prin rețeaua EURES...

Peste trei sute de locuri de muncă sunt disponibile acum pentru românii care vor să lucreze în străinătate