Ascultă Radio Antena Satelor Live

Noi prevederi legale pentru asistaţii social

Asistaţii social care refuză chiar şi o singură dată un loc de muncă sau un curs de calificare pierd ajutorul de la stat.

23 Iulie 2018, 08:21

Legea care modifică în acest sens reglementările privind venitul minim garantat a fost promulgată recent de preşedintele Klaus Iohannis.

Ajutorul social va fi sistat, dacă beneficiarii acestui sprijin sunt apţi de muncă, dar refuză oportunitatea de angajare sau un curs de formare profesională.

În situaţia pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana în cauză pot depune o nouă solicitare abia după un an. În parlament, proiectul a fost susţinut de către toate partidele, iar iniţiatorii au subliniat că scopul este acela de a încuraja munca şi de a responsabiliza persoanele asistate social. Deputatul ALDE,

Ştefan Băişanu: „ A venit momentul ca România fiecare cetăţean să primească venituri funcţie de munca pe care o depun. Această lege nu se referă la cei care sunt într-adevăr persoane cu nevoi speciale, acestea trebuie ajutate, iar ceilalţi trebuie trimişi la muncă. Există şi soluţia de a munci sezonier, atunci când e nevoie de munci în agricultură sau în construcţii”.

Potrivit noilor prevederi, persoanele apte de muncă din familiile care beneficiază de ajutor social vor avea obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local. Munca în beneficiul comunităţii se execută raportat la cuantumul banilor primiţi, fără a se depăşi regimul normal de lucru. Sunt stabilite obligaţii şi pentru primari.

Aceştia trebuie să întocmească un plan de activităţi sezoniere, pe baza cererilor primite de la firmele care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza localităţii respective. Pentru neîndeplinirea acestei sarcini, primarul este sancţionat cu amendă de la 1.000-5.000 de lei.

Sursa: rador

Programul Phoenix - mişcarea de transformare pentru femeile care au trecut printr-un divorţ sau despărţire - continuă din 25 aprilie în varianta online
Utile 23 Aprilie 2024, 16:03

Programul Phoenix - mişcarea de transformare pentru femeile care au trecut printr-un divorţ sau despărţire - continuă din 25 aprilie în varianta online

Într-o realitate în care dezvoltarea personală devine o ancoră esenţială în viaţa multora, Programul Phoenix se afirmă ca un...

Programul Phoenix - mişcarea de transformare pentru femeile care au trecut printr-un divorţ sau despărţire - continuă din 25 aprilie în varianta online
Proprietarii de pensiuni din Deltă vor soluţii pentru a le oferi turiştilor preparate din peşte proaspăt, capturat în rezervaţie
Utile 18 Aprilie 2024, 08:58

Proprietarii de pensiuni din Deltă vor soluţii pentru a le oferi turiştilor preparate din peşte proaspăt, capturat în rezervaţie

Proprietarii de pensiuni din Delta Dunării le-au cerut, miercuri, autorităţilor tulcene soluţii legale pentru a le oferi...

Proprietarii de pensiuni din Deltă vor soluţii pentru a le oferi turiştilor preparate din peşte proaspăt, capturat în rezervaţie
Un prim apeduct ce va alimenta cu apă potabilă un sfert din populaţia judeţului Buzău este aproape gata
Utile 14 Aprilie 2024, 19:07

Un prim apeduct ce va alimenta cu apă potabilă un sfert din populaţia judeţului Buzău este aproape gata

România se află printre ţările serios afectate în ultimii ani de secetă şi vreme extremă. Agricultura are cel mai mult de...

Un prim apeduct ce va alimenta cu apă potabilă un sfert din populaţia judeţului Buzău este aproape gata
Prohibiție totală: Interdicție de pescuit în apele naturale din întreaga țară
Utile 09 Aprilie 2024, 12:14

Prohibiție totală: Interdicție de pescuit în apele naturale din întreaga țară

Prohibiţia generală a pescuitului a fost instituită, începând de marţi, 9 aprilie a.c., în toate apele naturale din România,...

Prohibiție totală: Interdicție de pescuit în apele naturale din întreaga țară
Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung
Utile 09 Aprilie 2024, 11:59

Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung

Un punct de lucru pentru eliberarea permiselor de conducere şi înmatricularea vehiculelor a fost deschis, marţi, în...

Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung
Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă
Utile 05 Aprilie 2024, 17:03

Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă

Uniunea Europeană a declarat recent că nu interzice cazanele, centrale, boilere și alte sisteme de încălzire pe bază de...

Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă
Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale
Utile 03 Aprilie 2024, 16:51

Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale

Mai mulţi deputaţi PNL propun, într-un proiect de lege depus la Parlament, ca rovinieta să poată fi achitată şi în termen de...

Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale
Prevenția în sănătate și concediile medicale
Utile 02 Aprilie 2024, 15:26

Prevenția în sănătate și concediile medicale

Prin pachetele de prevenție, Casa Națională de Asigurări de Sănătate urmărește să încurajeze persoanele de peste 40 ani să-și...

Prevenția în sănătate și concediile medicale