Ascultă Radio Antena Satelor Live

România urcă din nou pe podium la Olimpiada caselor solare

Echipa României obţine premiul III la a doua probă din cadrul Solar Decathlon, Sustenabilitate. Competiția internațională de case solare are loc în această perioadă în Dubai.

21 Noiembrie 2018, 11:18

România concurează alături de alte 14 echipe din 11 ţări şi 4 continente, printre care se numără Olanda, SUA, Australia şi ţări din Estul Mijlociu.

Competiţia presupune proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul care să se adapteze condiţiilor climatice din Estul Mijlociu. Ediţia de anul acesta se desfăşoară în perioada 29 octombrie - 29 noiembrie, în Dubai, toate cele 15 case putând fi vizitate de cei interesați.

Proba Sustenabilitate evaluează modul în care fiecare echipă a reuşit să reducă impactul locuinţei asupra mediului pe durata ciclului de viață, păstrand în acelaşi timp condiţiile de confort şi sănătate, modul interdiscplinar de proiectare. Inițiativele de conservare a apei și vegetația sunt parte a acestei evaluări.

Mai mult, este important și impactul pe care echipa l-a avut la nivelul societății, proiectele educaționale și de conștientizare publică, aparițiile media și participările la evenimente.

Evaluarea a fost făcută de un juriu internaţional, format din specialişti de la World Green Building Council şi nu numai, care au evaluat atât parcursul echipelor din perioada celor doi ani, cât şi prezentările susţinute pe situl competiţiei, punând accentul pe soluţiile incluse în Casa EFdeN Signature, fezabilitatea proiectului, condiţiile de confort şi impactul la nivel naţional. Casa EFdeN urmărește să fie certificată LEED Platinum.

Premiul vine ca un rezultat al eforturilor EFdeN din ultimii 6 ani şi energiaTa de a face Sustenabilitatea un subiect de discuţie în România și prosumatorii o realitate.

“Echipa a reuşit să ducă mai departe agenda sustenabilităţii la nivel naţional. Au avut un impact atât asupra copiilor, prin cursuri şi workshop-uri, dar şi la nivel guvernamental. Ei au demonstrat o abordare sustenabilă a caracteristicilor proiectului, punând accentul pe strategiile active şi pasive şi designul biofilic, dar luând în considerare şi fezabilitatea proiectului.”, a afirmat juratul Dr. Kheira Aoul, specialist în sustenabilitate.

Casa EFdeN Signature a fost construită integral de studenţii echipei EFdeN, fiind un proiect românesc de cercetare şi inovaţie.

Proba Sustenabilitate este a doua dintre cele 10, 6 fiind jurizate, iar 4 monitorizate prin performanţa prototipului pe parcursul a 10 zile.

În doar 14 zile, echipa EFdeN, formată din 33 de studenți de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Universitatea Bucureşti şi Politehnica Bucureşti, a asamblat prototipul EFdeN Signature în Dubai, fiind printre primele echipe care au finalizat casa, în etapa premergătoare competiţiei.

În perioada 18 - 28 noiembrie, cele 15 echipe finaliste vor concura în probele monitorizate şi jurizate.

Probele monitorizate reprezintă 40% din punctajul final al competiţiei şi presupun testarea casei din punct de vedere al eficienţei energetice, condiţiilor de confort şi funcţionalitate, în timp ce probele jurizate reprezintă susţinerea şi argumentarea proiectului în faţa unui juriu internaţional format din specialişti din fiecare domeniu.

De asemenea, casele pot fi vizitate zilnic, pe situl competiţiei, prin înregistrare pe website-ul competiţiei.

Pentru ca echipa să fie prezentă în Dubai timp de 45 de zile, tinerii au lansat campania Susţine Inovaţia Românească, prin care au strâns 70% din fondurile necesare.

Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile pe www.efden.org/sustine-inovatia

5 idei revoluționare care leagă nutriția de strălucirea mentală
Utile 18 Martie 2024, 11:00

5 idei revoluționare care leagă nutriția de strălucirea mentală

Într-o lume în care consumerismul și accesibilitatea produselor alimentare procesate sunt în creștere, importanța...

5 idei revoluționare care leagă nutriția de strălucirea mentală
ANPC anunţă controale pe piaţa produselor de post, în perioada următoare
Utile 17 Martie 2024, 19:00

ANPC anunţă controale pe piaţa produselor de post, în perioada următoare

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC vor controla şi supraveghea piaţa în perioada postului...

ANPC anunţă controale pe piaţa produselor de post, în perioada următoare
Un nou târg de produse tradiţionale româneşti, în Parcul Tudor Arghezi din Sectorul 4
Utile 15 Martie 2024, 10:05

Un nou târg de produse tradiţionale româneşti, în Parcul Tudor Arghezi din Sectorul 4

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) organizează, în perioada 15-17 martie 2024, Târgul...

Un nou târg de produse tradiţionale româneşti, în Parcul Tudor Arghezi din Sectorul 4
Radiografia fenomenului bullying: Impactul și soluțiile posibile
Utile 12 Martie 2024, 14:29

Radiografia fenomenului bullying: Impactul și soluțiile posibile

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil...

Radiografia fenomenului bullying: Impactul și soluțiile posibile
Cele 5 etape ale unei despărțiri
Utile 12 Martie 2024, 10:58

Cele 5 etape ale unei despărțiri

Dacă ai trecut recent printr-o despărțire, sau simți acum că relația ta se apropie de final, probabil că te afli într-un...

Cele 5 etape ale unei despărțiri
CE califică drept dezinformare ştirile potrivit cărora UE va interzice, din anul 2035, repararea maşinilor mai vechi de 15 ani
Utile 11 Martie 2024, 12:07

CE califică drept dezinformare ştirile potrivit cărora UE va interzice, din anul 2035, repararea maşinilor mai vechi de 15 ani

Comisia Europeană califică drept dezinformare ştirile potrivit cărora Uniunea va interzice, din anul 2035, repararea...

CE califică drept dezinformare ştirile potrivit cărora UE va interzice, din anul 2035, repararea maşinilor mai vechi de 15 ani
Noul sistem e-Factura este obligatoriu şi pentru asociaţiile de locatari
Utile 11 Martie 2024, 11:56

Noul sistem e-Factura este obligatoriu şi pentru asociaţiile de locatari

Noul sistem e-Factura este obligatoriu şi pentru asociaţiile de locatari, care ar trebui să se înroleze în spaţiul privat...

Noul sistem e-Factura este obligatoriu şi pentru asociaţiile de locatari
Cum îți calmezi anxietatea la început de primăvară
Utile 11 Martie 2024, 10:55

Cum îți calmezi anxietatea la început de primăvară

Începutul unui nou an aduce cu sine așteptări mari și presiunea de a ne fixa obiective ambițioase. Această perioadă poate...

Cum îți calmezi anxietatea la început de primăvară