Şeful adjunct al Biroului Preşedintelui de la Kiev, Kirilo Timoşenko, a raportat că, în cursul zilei de sâmbătă, invadatorii...
Rusia răspândeşte informaţii false potrivit cărora Ucraina exportă energie electrică din regiunile în care au loc întreruperi...
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a amintit de legăturile istorice ale Kievului...
*Acest conţinut a fost difuzat în Rusia, unde sunt restricţionate relatările despre operaţiunea militară din Ucraina.
Trupele Federaţiei Ruse au tras asupra centrul oraşului Avdiivka, din regiunea Doneţk, utilizând lansatoare de rachete...
Întreaga reţea de electricitate a Ucrainei riscă să cedeze, avertizează directorul celei mai mari companii private de...
Ministrul adjunct al apărării de la Kiev, Volodimir Havrilov, a declarat pentru Sky News că Forţele Armate ale Ucrainei vor...
Ministrul adjunct al apărării de la Kiev, Volodimir Havrilov, a declarat pentru Sky News că Forţele Armate ale Ucrainei vor...
Cel puţin 437 de copii ucraineni au fost ucişi în urma invaziei ruseşti, a anunţat sâmbătă Procuratura Generală a Ucrainei.
Pacea va fi posibilă în Ucraina doar după revenirea la graniţele din 1991, a declarat şeful Administraţiei Prezidenţiale de...
Ministrul adjunct al apărării de la Kiev, Volodimir Havrilov, a declarat pentru Sky News că în momentul de faţă, ameninţarea...
Armata Ucrainei neagă că ar fi doborât un Su-35 rusesc cu ajutorul sistemului antirachetă NASAMS.
Poeţii Z (din Rusia, n.r.) reprezintă un tip de propagandă rusească, care a apărut ca un fenomen important în timpul...
Regiunea Dnipropetrovsk - Ruşii au tras peste 60 de obuze asupra unor comunităţi din raionul Nikopol.
Luptele aprige continuă în regiunea Doneţk, însă armata ucraineană pregăteşte succese viitoare în unele zone.
Forţele ucrainene au lichidat 420 de militari ruşi în ultimele 24 de ore, astfel că numărul invadatorilor ucişi pe front, de...
Zelenski, despre intenţiile Kremlinului: "Rusia vrea un scurt armistiţiu, pentru a-şi reface forţele".
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că problemele de aprovizionare cu energie în capitală şi în alte...
Ucrainenii care îşi permit ar trebui să se gândească să plece din ţară, a declarat directorul executiv al DTEK.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că, în opinia sa, Ucraina a reuşit să depăşească Rusia în...
În lipsa navelor de luptă distruse de Federaţia Rusă, Ucraina intenţionează să-şi dezvolte o flotă de drone maritime pentru...
Punctul de trecere a frontierei de la Siret, între România şi Ucraina, continuă să fie unul extrem de aglomerat, în ciuda...
Experţi ucraineni lucrează deja la locul din sud-estul Poloniei, în apropierea frontierei cu Ucraina, unde o rachetă a ucis...
Apărarea antiaeriană joacă un rol esenţial şi extrem de eficient în răspunsul Ucrainei la invazia rusă, dar este pusă la grea...
Rusia a anunţat vineri că efectuează lucrări de construire a unor fortificaţii în peninsula ucraineană Crimeea (anexată...
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut din nou Rusiei să se retragă de la centrala nucleară Zaporojie...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi...
Bancomatul unei unităţi bancare, amplasat în centrul localităţii Castelu, a fost ţinta hoţilor, el fiind distrus printr-o...
Pompierii au intervenit, vineri, pentru a scoate un tânăr de 18 ani care a căzut într-un puţ adânc de şapte metri în...
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că nu îşi poate imagina negocieri publice cu Ucraina.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că există bani pentru plata ajutoarelor de încălzire de câte 700 de lei, fiind vorba de o...
Rusia şi Statele Unite vor aborda dezarmarea nucleară într-o reuniune la Cairo între 29 noiembrie şi 6 decembrie, în cadrul...
Rusia este 'în întregime responsabilă' de căderea unei rachete în Polonia, care a ucis două persoane, a afirmat joi ministrul...
Rusia a folosit cel puţin şapte tipuri de mine terestre cu fragmentare şi cu suflu de la invadarea Ucrainei la 24 februarie,...
Ucraina va primi probabil acces la locul unde o rachetă a ucis două persoane în sud-estul Poloniei, a declarat joi Jakub...
Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Peştişani, s-a autoincendiat, joi dimineaţa, în faţa Primăriei din localitate,...
Un nou val de atacuri ruseşti cu rachete a lovit joi dimineaţă mai multe regiuni ale Ucrainei, unde a căzut prima zăpadă pe...
Bărbatul în vârstă de 68 de ani, confirmat cu botulism în urmă cu două zile, a murit, miercuri dimineaţa, la Spitalul...
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat miercuri că alianţa nord-atlantică nu are 'niciun indiciu' că o...
Poliţiştii rutieri au depistat, miercuri, un bărbat care conducea un microbuz şcolar aflându-se sub influenţa băuturilor...
Ucraina a cerut miercuri acces la locul din estul Poloniei unde două persoane au fost ucise marţi seară de o rachetă despre...
Comisia Europeană cere Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a...
România a coborât şapte locuri în clasamentul performanţelor legate de atenuarea schimbărilor climatice, ajungând pe poziţia 43.
Rusia a lansat, în cursul zilei de marţi, 96 de rachete de croazieră asupra teritoriului ucrainean, potrivit informaţiilor...
UPDATE: Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, consideră prematură pronunţarea în legătură cu 'incidentul regretabil'...
Sirenele de alarmă au sunat din nou miercuri dimineaţă în toate regiunile din Ucraina, potrivit unei aplicaţii oficiale a...
Lovitura cu rachetă în Polonia 'nu este nimic altceva decât un mesaj al Rusiei adresat summitului G20', a declarat miercuri...
Preşedintele american Joe Biden le-a spus partenerilor din G7 şi NATO că explozia produsă marţi în estul Poloniei a fost...
Revenind la informaţia difuzată de agenţia Associated Press potrivit căreia două rachete ruseşti ar fi lovit o localitate din...
NATO analizează informaţiile cu privire la o explozie în Polonia, aproape de graniţa cu Ucraina, a declarat un oficial al...
Guvernul polonez nu poate confirma că rachete ruseşti au ajuns pe teritoriul Poloniei, dar a fost convocat Consiliului...