Ascultă Radio Antena Satelor Live

A bătut un pacient până a decedat; acum a fost condamnat la aproape 8 ani de închisoare

Un infirmier de la Centrul de Recuperare Neuropsihică Călineşti, acuzat că a bătut fără niciun motiv un pacient în vârstă de 61 de ani care ulterior a decedat, legistul stabilind că moartea victimei 'a fost violentă', a fost condamnat la 7 ani şi 10 luni de închisoare şi plata unor daune morale şi materiale.

A bătut un pacient până a decedat; acum a fost condamnat la aproape 8 ani de închisoare
Foto: pixabay

03 Noiembrie 2023, 11:30

Conform portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova s-a pronunţat pe fond în dosarul în care Ştefan Dorian Cordonaş a fost trimis în judecată pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Astfel, magistraţii l-au condamnat pe inculpat, fost infirmier la Centrul de Recuperare Neuropsihică Călineşti, la 7 ani şi 10 luni de închisoare cu executare şi plata unor daune în valoare totală de circa 167.000 lei pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi purtare abuzivă.
Dosarul se află în fază de rejudecare iar decizia nu este definitivă.
Infirmierul Ştefan Dorian Cordonaş a fost arestat preventiv pe data de 10 august 2021, detalii despre acest caz găsindu-se în motivarea Tribunalului Prahova.
Potrivit motivării instanţei, pe 5 august, poliţiştii Secţiei nr. 2 Rurală Floreşti au fost sesizaţi de către personalul medical din cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Călineşti că, în jurul orei 06,50, un pacient în vârstă de 61 de ani a decedat. Acesta era internat cu diagnosticul 'tulburare de personalitate polimorfă pe fond etilic cu fenomene deteriorative şi decompensări frecvente'.
Conform anchetei poliţiştilor, pe 1 august, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Călineşti, a avut loc un conflict între mai multe persoane internate în unitatea medicală, printre care şi doi fraţi, iar pacientul de 61 de ani a intervenit, însă, la rândul său, a fost lovit de către un infirmier.
La momentul incidentului, medicul centrului era în concediu şi a revenit la serviciu pe 4 august, când s-a constatat că pacientul de 61 de ani se simţea rău, acuzând dureri în zona toracelui. Medicul a stabilit că pacientul prezenta fractură humerus stâng şi fracturi costale, fapt pentru care a solicitat un echipaj al ambulanţei pentru transportul la spital, în vederea efectuării investigaţiilor medicale de specialitate. Acesta a fost dus la spital, unde a primit diagnosticul 'fractură arcuri costale stg. C7 şi C8 şi fractură diafiză proximală humerală stânga; schizofrenie', fiindu-i imobilizată mâna stângă.
Medicii de la spital au decis că nu este necesară internarea lui, fiind transportat înapoi la centrul din Călineşti, unde a decedat pe 5 august.
Necropsia cadavrului a relevat faptul că moartea pacientului 'a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardiorespiratorii acute survenite în evoluţia unor focare de fractură (fractură humerus stg şi arcuri costale laterale C6-C7-C8-C9 hemitorace stg) complicată cu tromboembolie pulmonară şi hemotorax stg'. Medicii legişti au apreciat că leziunile traumatice descrise s-ar fi putut produce prin lovire cu/sau de corpuri şi/sau planuri dure şi ar putea data cu 5-6 zile anterior datei decesului. S-a concluzionat că între leziunile traumatice şi deces există o legătură de cauzalitate indirectă.
În timpul anchetei, o infirmieră le-a declarat poliţiştilor că pacientul de 61 de ani a fost lovit de către un coleg de-al ei, care venise băut la serviciu.
'S-a procedat la audierea în calitate de martor a numitei..., angajată în funcţia de infirmier în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti, care a susţinut iniţial că, în seara zilei de 01.08.2021, a avut loc un conflict între beneficiarii unităţii, printre care s-au aflat fraţii... şi... sus-numita a declarat că se afla în tură cu infirmierul..., care a întârziat la serviciu, unde a venit în jurul orelor 21,30 - 22,00, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. A precizat martora că numitul... a intervenit în conflictul iscat între beneficiari, aplicându-le mai multe lovituri fraţilor... A precizat că... a fost lovit cu palma peste faţă, lovitură în urma căreia acesta a căzut la sol, ulterior infirmierul... aplicându-i mai multe lovituri cu piciorul', se arată în motivarea instanţei.
Ulterior, femeia a revenit cu o nouă declaraţie, în care spune că nu a existat niciun conflict la centrul din Călineşti iar infirmierul l-a agresat pe pacientul de 61 de ani fără motiv.
În baza acestor declaraţii, coroborate cu rezultatele expertizei de la INML, procurorii au decis reţinerea infirmierului, care ulterior a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi purtare abuzivă.
'Prin ordonanţa din data de 09.08.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul..., pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi purtare abuzivă, constând în aceea că, în seara zilei de 01.08.2021, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de infirmier la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti, i-a aplicat fără motiv mai multe lovituri cu palma peste faţă şi cu piciorul în zona toracică beneficiarului..., provocându-i leziuni traumatice (fractură humerus stg şi arcuri costale laterale C6-C7-C8-C9 hemitorace stg), care au condus ulterior la deces, şi purtare abuzivă, constând în aceea că, în seara zilei de 01.08.2021, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de infirmier la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti, i-a aplicat fără motiv mai multe lovituri cu palma peste faţă beneficiarului...', se arată în motivarea instanţei. AGERPRES

Impact fatal cu un copac în orașul Victoria: Șofer de 18 ani decedat, doi copii răniți
Accident 03 Martie 2026, 15:54

Impact fatal cu un copac în orașul Victoria: Șofer de 18 ani decedat, doi copii răniți

O coliziune extrem de violentă produsă marți în orașul Victoria din județul Brașov a dus la moartea unui tânăr de 18 ani și...

Impact fatal cu un copac în orașul Victoria: Șofer de 18 ani decedat, doi copii răniți
Tragedie pe șosea la ieșirea din municipiul Ploiești: Impact fatal pentru o fată de 19 ani
Accident 03 Martie 2026, 10:17

Tragedie pe șosea la ieșirea din municipiul Ploiești: Impact fatal pentru o fată de 19 ani

O coliziune produsă marți la ieșirea din municipiul Ploiești spre localitatea Blejoi s-a transformat într-o adevărată...

Tragedie pe șosea la ieșirea din municipiul Ploiești: Impact fatal pentru o fată de 19 ani
Accident rutier în județul Brăila: Circulație întreruptă între Silistraru și Urleasca
Accident 02 Martie 2026, 13:29

Accident rutier în județul Brăila: Circulație întreruptă între Silistraru și Urleasca

Circulația rutieră este complet întreruptă luni pe drumul național DN 2B, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent pe...

Accident rutier în județul Brăila: Circulație întreruptă între Silistraru și Urleasca
Microbuz răsturnat pe Valea Sânpetru, 11 persoane transportate la UPU Târgu Mureș
Accident 26 Februarie 2026, 14:37

Microbuz răsturnat pe Valea Sânpetru, 11 persoane transportate la UPU Târgu Mureș

Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Târgu Mureș a preluat joi un grup de 11 persoane rănite după ce microbuzul în care...

Microbuz răsturnat pe Valea Sânpetru, 11 persoane transportate la UPU Târgu Mureș
Urmărire în trafic în Mureș: Viceprimar reținut după ce a ignorat semnalele polițiștilor și s-a răsturnat într-un șanț
Accident 25 Februarie 2026, 13:26

Urmărire în trafic în Mureș: Viceprimar reținut după ce a ignorat semnalele polițiștilor și s-a răsturnat într-un șanț

Un incident rutier petrecut în județul Mureș, în urma căruia o mașină s-a răsturnat într-un șanț după o urmărire în trafic,...

Urmărire în trafic în Mureș: Viceprimar reținut după ce a ignorat semnalele polițiștilor și s-a răsturnat într-un șanț
Intervenție de urgență după un accident cu doi minori răniți
Accident 24 Februarie 2026, 13:01

Intervenție de urgență după un accident cu doi minori răniți

Un accident rutier produs, marți, pe DJ 193 s-a soldat cu rănirea a două fete, de 11 și 16 ani, care au fost transportate la...

Intervenție de urgență după un accident cu doi minori răniți
Impact între autotren și autoturism DN 7 l, trei copii și doi adulți răniți în accident
Accident 21 Februarie 2026, 13:25

Impact între autotren și autoturism DN 7 l, trei copii și doi adulți răniți în accident

Un impact violent între un autotren și un autoturism s-a produs sâmbătă pe DN 7, în localitatea Bujoreni, iar cinci persoane...

Impact între autotren și autoturism DN 7 l, trei copii și doi adulți răniți în accident
Accident feroviar în Galaţi, un microbuz a intrat într-un tren oprit în staţie
Accident 18 Februarie 2026, 12:17

Accident feroviar în Galaţi, un microbuz a intrat într-un tren oprit în staţie

Un incident feroviar s-a produs miercuri în localitatea Chiraftei, unde un microbuz a intrat în coliziune cu un tren aflat în...

Accident feroviar în Galaţi, un microbuz a intrat într-un tren oprit în staţie