Tot mai mulți adolescenți sunt depistați conducând fără permis
Teribilismul la vârste fragede în județul Alba a ieșit din nou la iveală după ce polițiștii au interceptat în trafic doi băieți de 15 și 17 ani care circulau nestingheriți la volanul unor autoturisme, conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Articol de Antena Satelor, 09 Martie 2026, 10:38
Poliţiştii Secţiei 6 de Poliţie Rurală Jidvei au oprit, pentru control, duminică seara, pe strada Principală din localitatea Veseuş, un autoturism condus de un tânăr de 15 ani, din localitatea Jidvei, potrivit unui comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
'Poliţiştii au constatat că autoturismul i-ar fi fost încredinţat, pentru a fi condus pe drumurile publice, de către tatăl acestuia, în vârstă de 37 de ani, pasager în autoturism. De asemenea, din verificări a reieşit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule', se menţionează în comunicat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu deţine permis de conducere.
Tot duminică, poliţiştii de ordine publică din municipiul Sebeş au oprit pentru control, pe strada Dobrogeanu Gherea din localitatea Petreşti, un autoturism condus de un tânăr de 17 ani, din localitatea Petreşti.
'Din verificări a reieşit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul este radiat din circulaţie din data de 20 februarie 2026', precizează IPJ Alba.
Cercetările sunt continuate şi în acest caz.








