Ascultă Radio Antena Satelor Live

Autospecială SMURD implicată într-un accident cu un autoturism pe bulevardul Libertăţii

O autospecială SMURD s-a răsturnat, marţi dimineaţă, după ce s-a ciocnit cu un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, în timp ce se deplasa în misiune pe bulevardul Libertăţii, la intersecţia cu bulevardul Naţiunile Unite.

Autospecială SMURD implicată într-un accident cu un autoturism pe bulevardul Libertăţii
Foto: Pixabay.com

01 Iulie 2025, 10:04

'La data de 1 iulie, în jurul orei 8:30, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie la intersecţia dintre bulevardul Libertăţii cu bulevardul Naţiunile Unite. O autospecială din cadrul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, care se deplasa pe bulevardul Libertăţii, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune şi fiind în misiune, când a ajuns la intersecţia cu bulevardul Naţiunile Unite a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani', informează Brigada Rutieră.

Nicio persoană nu a suferit vătămări, iar în urma accidentului au rezultat exclusiv cu pagube materiale.

Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

'Aceştia au fost îndrumaţi la sediul Biroului Accidente Uşoare, în vederea întocmirii documentelor de constatare', arată sursa citată. AGERPRES

Impact violent într-un sens giratoriu din Neamț soldat cu rănirea gravă a unui conducător auto
Accident 22 Ianuarie 2026, 11:24

Impact violent într-un sens giratoriu din Neamț soldat cu rănirea gravă a unui conducător auto

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Bălţăteşti a fost grav rănit într-un accident rutier petrecut joi, după ce a pierdut...

Impact violent într-un sens giratoriu din Neamț soldat cu rănirea gravă a unui conducător auto
Şofer de 89 de ani, vizat de cercetări penale după un accident pe trecerea de pietoni şi folosirea unor numere false
Accident 21 Ianuarie 2026, 12:42

Şofer de 89 de ani, vizat de cercetări penale după un accident pe trecerea de pietoni şi folosirea unor numere false

Un incident rutier din Râmnicu Vâlcea a luat o turnură gravă după ce o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni, iar...

Şofer de 89 de ani, vizat de cercetări penale după un accident pe trecerea de pietoni şi folosirea unor numere false
Impact fatal cu parapetul pentru un tânăr şofer care a pierdut controlul volanului, pe un drum din Dâmboviţa
Accident 18 Ianuarie 2026, 09:51

Impact fatal cu parapetul pentru un tânăr şofer care a pierdut controlul volanului, pe un drum din Dâmboviţa

Un accident rutier grav a avut loc în afara localităţii Potlogi, acolo unde un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa după ce...

Impact fatal cu parapetul pentru un tânăr şofer care a pierdut controlul volanului, pe un drum din Dâmboviţa
Coliziune în lanţ între patru maşini pe drumul dintre Horia şi Şiria, cu urmări tragice
Accident 18 Ianuarie 2026, 09:24

Coliziune în lanţ între patru maşini pe drumul dintre Horia şi Şiria, cu urmări tragice

Un accident rutier grav s-a produs între localităţile Horia şi Şiria, în judeţul Arad, unde patru autoturisme au fost...

Coliziune în lanţ între patru maşini pe drumul dintre Horia şi Şiria, cu urmări tragice
Accident mortal în Botoşani: Pieton decedat pe o trecere de pietoni, în apropiere de Cătămărăşti Deal
Accident 17 Ianuarie 2026, 09:30

Accident mortal în Botoşani: Pieton decedat pe o trecere de pietoni, în apropiere de Cătămărăşti Deal

Un bărbat și-a pierdut viața sâmbătă dimineață după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa regulamentar pe o...

Accident mortal în Botoşani: Pieton decedat pe o trecere de pietoni, în apropiere de Cătămărăşti Deal
Un adolescent a murit după un accident grav cu o sanie trasă de autoturism
Accident 17 Ianuarie 2026, 08:10

Un adolescent a murit după un accident grav cu o sanie trasă de autoturism

Ceea ce trebuia să fie o distracție inofensivă de iarnă s-a transformat într-un coșmar vineri seară, când un tânăr de 17 ani...

Un adolescent a murit după un accident grav cu o sanie trasă de autoturism
Trafic rutier afectat pe DN 5, după un accident în care au fost rănite două persoane
Accident 16 Ianuarie 2026, 12:59

Trafic rutier afectat pe DN 5, după un accident în care au fost rănite două persoane

Un accident rutier produs pe drumul național DN 5, pe sensul de mers către București, s-a soldat cu rănirea a două femei,...

Trafic rutier afectat pe DN 5, după un accident în care au fost rănite două persoane
Sanie cu doi adolescenți lovită de un autoturism, victimele transportate la spital
Accident 13 Ianuarie 2026, 10:49

Sanie cu doi adolescenți lovită de un autoturism, victimele transportate la spital

Un accident produs luni în localitatea Oltina s-a soldat cu rănirea a doi tineri care se aflau pe o sanie, după ce au fost...