UPDATE: Încă o victimă în accidentul de pe DN 6, numărul deceselor a ajuns la șapte
Accidentul rutier extrem de grav produs pe DN 6, în zona localității Găvojdia din județul Timiș, a avut un deznodământ și mai dramatic, după ce autoritățile au confirmat decesul încă unei persoane, bilanțul ajungând astfel la șapte morți și trei răniți, în timp ce ancheta continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor.
Articol de Antena Satelor, 27 Ianuarie 2026, 14:27
Astfel, numărul persoanelor decedate se ridică la şapte, alte trei persoane fiind rănite. Conform sursei citate, toate cele 10 persoane se aflau într-un microbuz care efectua o deplasare pe ruta Grecia-Franţa.
Poliţia a precizat că accidentul a avut loc când microbuzul care circula dinspre municipiul Caransebeş înspre Lugoj ar fi intrat într-o depăşire, iar în încercarea de a reveni pe banda sa a acroşat o cisternă şi ulterior a intrat în coliziune cu un TIR, care se deplasa din sensul opus de circulaţie.
'Poliţiştii rutieri din Lugoj au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe DN 6. La faţa locului s-a constatat că un bărbat a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeş înspre Lugoj, iar la un moment dat ar fi intrat într-o depăşire, iar în încercarea de a reveni pe banda sa a acroşat o cisternă şi ulterior a intrat în coliziune cu un TIR, care se deplasa din sensul opus de circulaţie', arată o informare de presă a Poliţiei Timiş.
În urma impactului au rezultat şase persoane decedate (şoferul microbuzului şi şase pasageri ai acestuia), precum şi trei persoane rănite, pasagere tot în microbuz.








