Ascultă Radio Antena Satelor Live

Incendiul din Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei a fost declarat lichidat

Incendiul din Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei a fost, aseară, declarat lichidat, după o săptămână în care pompierii s-au luptat cu focul.

05 Mai 2018, 05:23


”Incendiul a fost declarat lichidat, însă, rămân în zonă, totuşi, pentru supraveghere angajaţii Direcţiei Silvice Caraş-Severin. Pe parcursul acestei zilei de ieri, s-a cercetat întreaga zonă, pentru identificarea unor potenţiale surse de reaprindere. Elicopterul şi-a încheiat misiunea în judeţul nostru înainte de orele prânzului şi, în continuare, s-a acţionat la sol cu pompierii din cadrul ISU ”Semenic” Caraş-Severin şi lucrători ai Direcţiei Silvice. Pe timpul recunoaşterii efectuată din aer, nu s-au mai observat nici focare, nici fum”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea. Un turist a anunţat, pe 27 aprilie, un incendiu în zona oraşului Băile Herculane, în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei. Incendiul se manifesta la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret. Pe parcursul celor şapte zile, în zonă s-a acţionat cu 140 de persoane din partea Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Timiş, personal al Direcţiei Silvice Caraş-Severin şi rangeri ai Parcului Naţional Domogled - Valea Cernei. În ajutor au fost trimise şi două elicoptere.
”Cel mai probabil, incendiul a fost declanşat de o furtună cu descărcări electrice, dar fără precipitaţii, care s-a manifestat în zona respectivă, în seara de 26 aprilie. În total, a fost afectată o suprafaţă de patru hectare”, a precizat Magdalena Tocmelea.Zona în care s-a produs incendiul se află la o altitudine de 1100 m, la 25 km distanţă faţă de oraşul Băile Herculane, din care 15 km drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto :libertatea.ro

Impact fatal cu un copac în orașul Victoria: Șofer de 18 ani decedat, doi copii răniți
Accident 03 Martie 2026, 15:54

Impact fatal cu un copac în orașul Victoria: Șofer de 18 ani decedat, doi copii răniți

O coliziune extrem de violentă produsă marți în orașul Victoria din județul Brașov a dus la moartea unui tânăr de 18 ani și...

Impact fatal cu un copac în orașul Victoria: Șofer de 18 ani decedat, doi copii răniți
Tragedie pe șosea la ieșirea din municipiul Ploiești: Impact fatal pentru o fată de 19 ani
Accident 03 Martie 2026, 10:17

Tragedie pe șosea la ieșirea din municipiul Ploiești: Impact fatal pentru o fată de 19 ani

O coliziune produsă marți la ieșirea din municipiul Ploiești spre localitatea Blejoi s-a transformat într-o adevărată...

Tragedie pe șosea la ieșirea din municipiul Ploiești: Impact fatal pentru o fată de 19 ani
Accident rutier în județul Brăila: Circulație întreruptă între Silistraru și Urleasca
Accident 02 Martie 2026, 13:29

Accident rutier în județul Brăila: Circulație întreruptă între Silistraru și Urleasca

Circulația rutieră este complet întreruptă luni pe drumul național DN 2B, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent pe...

Accident rutier în județul Brăila: Circulație întreruptă între Silistraru și Urleasca
Microbuz răsturnat pe Valea Sânpetru, 11 persoane transportate la UPU Târgu Mureș
Accident 26 Februarie 2026, 14:37

Microbuz răsturnat pe Valea Sânpetru, 11 persoane transportate la UPU Târgu Mureș

Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Târgu Mureș a preluat joi un grup de 11 persoane rănite după ce microbuzul în care...

Microbuz răsturnat pe Valea Sânpetru, 11 persoane transportate la UPU Târgu Mureș
Urmărire în trafic în Mureș: Viceprimar reținut după ce a ignorat semnalele polițiștilor și s-a răsturnat într-un șanț
Accident 25 Februarie 2026, 13:26

Urmărire în trafic în Mureș: Viceprimar reținut după ce a ignorat semnalele polițiștilor și s-a răsturnat într-un șanț

Un incident rutier petrecut în județul Mureș, în urma căruia o mașină s-a răsturnat într-un șanț după o urmărire în trafic,...

Urmărire în trafic în Mureș: Viceprimar reținut după ce a ignorat semnalele polițiștilor și s-a răsturnat într-un șanț
Intervenție de urgență după un accident cu doi minori răniți
Accident 24 Februarie 2026, 13:01

Intervenție de urgență după un accident cu doi minori răniți

Un accident rutier produs, marți, pe DJ 193 s-a soldat cu rănirea a două fete, de 11 și 16 ani, care au fost transportate la...

Intervenție de urgență după un accident cu doi minori răniți
Impact între autotren și autoturism DN 7 l, trei copii și doi adulți răniți în accident
Accident 21 Februarie 2026, 13:25

Impact între autotren și autoturism DN 7 l, trei copii și doi adulți răniți în accident

Un impact violent între un autotren și un autoturism s-a produs sâmbătă pe DN 7, în localitatea Bujoreni, iar cinci persoane...

Impact între autotren și autoturism DN 7 l, trei copii și doi adulți răniți în accident
Accident feroviar în Galaţi, un microbuz a intrat într-un tren oprit în staţie
Accident 18 Februarie 2026, 12:17

Accident feroviar în Galaţi, un microbuz a intrat într-un tren oprit în staţie

Un incident feroviar s-a produs miercuri în localitatea Chiraftei, unde un microbuz a intrat în coliziune cu un tren aflat în...

Accident feroviar în Galaţi, un microbuz a intrat într-un tren oprit în staţie