Ascultă Radio Antena Satelor Live

Opt români răniţi în accidentul petrecut în Ungaria, duminică

MAE a transmis detalii cu privire la accidentul rutier produs duminică pe drumul naţional 42 din judeţul Hajdu-Bihar, din Ungaria, în care au fost implicate două autovehicule românești.

25 Iunie 2018, 05:55

Incidentul, în care au fost implicate trei autovehicule, dintre care două înmatriculate în România, este în atenţia Consulatului General al României la Gyula.

'Oficiul consular a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la identitatea persoanelor afectate şi starea de sănătate a acestora. Conform datelor preliminare obţinute de reprezentanţii oficiului consular, opt cetăţeni români au fost răniţi în urma accidentului. Dintre aceştia, şase au primit îngrijiri la faţa locului, iar ceilalţi doi au suferit răni grave şi au fost transportaţi la o unitate medicală din zonă pentru asistenţă medicală de specialitate', a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

Conform sursei menţionate, o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, în regim de urgenţă, la locul accidentului pentru a acorda asistenţă consulară. De asemenea, echipa consulară se va deplasa şi la unitatea medicală unde au fost transportaţi cei doi cetăţeni români pentru a obţine informaţii cu privire la starea acestora de sănătate.

Ancheta cu privire la circumstanţele producerii accidentului este în desfăşurare.

Consulatul General al României la Gyula continuă monitorizarea cazului, menţine legătura cu autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, potrivit MAE.

În accidentul rutier petrecut în Ungaria au fost implicate trei autovehicule, două înmatriculate în România şi unul în Slovacia.

AGERPRES

foto: https://romani-buni.info

Accident în Petroșani, în zona Aeroport: O tânără rănită grav după impactul dintre trei mașini
Accident 11 Martie 2026, 11:35

Accident în Petroșani, în zona Aeroport: O tânără rănită grav după impactul dintre trei mașini

Un accident rutier produs miercuri dimineață pe drumul național DN 66, în zona Aeroport din municipiul Petroșani, a implicat...

Accident în Petroșani, în zona Aeroport: O tânără rănită grav după impactul dintre trei mașini
Accident grav pe DN 2B Brăila–Viziru: Două victime după coliziunea dintre un TIR și o mașină
Accident 06 Martie 2026, 17:21

Accident grav pe DN 2B Brăila–Viziru: Două victime după coliziunea dintre un TIR și o mașină

Accidentul rutier produs vineri pe DN 2B, între Brăila și Viziru, în apropierea localității Lanurile, s-a încheiat tragic...

Accident grav pe DN 2B Brăila–Viziru: Două victime după coliziunea dintre un TIR și o mașină
Intervenție de urgență în Pitești, după un accident rutier cu multiple vehicule
Accident 06 Martie 2026, 14:03

Intervenție de urgență în Pitești, după un accident rutier cu multiple vehicule

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs, vineri, în municipiul Pitești, impactul fiind...

Intervenție de urgență în Pitești, după un accident rutier cu multiple vehicule
Impact fatal cu un copac în orașul Victoria: Șofer de 18 ani decedat, doi copii răniți
Accident 03 Martie 2026, 15:54

Impact fatal cu un copac în orașul Victoria: Șofer de 18 ani decedat, doi copii răniți

O coliziune extrem de violentă produsă marți în orașul Victoria din județul Brașov a dus la moartea unui tânăr de 18 ani și...

Impact fatal cu un copac în orașul Victoria: Șofer de 18 ani decedat, doi copii răniți
Tragedie pe șosea la ieșirea din municipiul Ploiești: Impact fatal pentru o fată de 19 ani
Accident 03 Martie 2026, 10:17

Tragedie pe șosea la ieșirea din municipiul Ploiești: Impact fatal pentru o fată de 19 ani

O coliziune produsă marți la ieșirea din municipiul Ploiești spre localitatea Blejoi s-a transformat într-o adevărată...

Tragedie pe șosea la ieșirea din municipiul Ploiești: Impact fatal pentru o fată de 19 ani
Accident rutier în județul Brăila: Circulație întreruptă între Silistraru și Urleasca
Accident 02 Martie 2026, 13:29

Accident rutier în județul Brăila: Circulație întreruptă între Silistraru și Urleasca

Circulația rutieră este complet întreruptă luni pe drumul național DN 2B, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent pe...

Accident rutier în județul Brăila: Circulație întreruptă între Silistraru și Urleasca
Microbuz răsturnat pe Valea Sânpetru, 11 persoane transportate la UPU Târgu Mureș
Accident 26 Februarie 2026, 14:37

Microbuz răsturnat pe Valea Sânpetru, 11 persoane transportate la UPU Târgu Mureș

Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Târgu Mureș a preluat joi un grup de 11 persoane rănite după ce microbuzul în care...

Microbuz răsturnat pe Valea Sânpetru, 11 persoane transportate la UPU Târgu Mureș
Urmărire în trafic în Mureș: Viceprimar reținut după ce a ignorat semnalele polițiștilor și s-a răsturnat într-un șanț
Accident 25 Februarie 2026, 13:26

Urmărire în trafic în Mureș: Viceprimar reținut după ce a ignorat semnalele polițiștilor și s-a răsturnat într-un șanț

Un incident rutier petrecut în județul Mureș, în urma căruia o mașină s-a răsturnat într-un șanț după o urmărire în trafic,...

Urmărire în trafic în Mureș: Viceprimar reținut după ce a ignorat semnalele polițiștilor și s-a răsturnat într-un șanț