Ascultă Radio Antena Satelor Live

Un TIR a lovit o căruță. Calul a fost salvat

Un TIR a lovit un atelaj hipo, în care se aflau mai multe persoane. Trei căruțe circulau pe DN17 pe direcția Bistrița-Beclean și fiindcă nu erau semnalizate, șoferul nu le-a văzut și a acroșat un atelaj.

25 Martie 2018, 08:24

Accidentul s-a produs vineri seara, pe DN17, în localitatea Crainimăt. Două persoane au fost rănite, fiind îngrijite de echipajele medicale ajunse la fața locului. Acestea sunt conștiente, iar viața nu le este pusă în pericol. O a treia persoană din căruță a refuzat transportul la unitatea medicală.

„Echipajul SMURD a găsit la locul accidentului trei persoane (de 38, 24 și 21 de ani). A fost alocat în sprijin și un echipaj de la SAJ pentru transportarea la spital, alături de echipajul SMURD a două dintre cele trei victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

Atelajul hipo a fost aruncat în șanțul de pe marginea drumului, la fel și calul. Imediat după impact, ceilalți căruțași s-au făcut nevăzuți. Cele trei căruțe erau încărcate cu lemne.

Citește mai departe pe Bistriteanul.ro

Maramureş: Accident cu şase victime, în oraşul Borşa
Accident 15 August 2025, 16:56

Maramureş: Accident cu şase victime, în oraşul Borşa

Şase persoane au fost rănite şi vor fi transportate la spital, din care două grav, în urma unui accident produs, vineri, în...

Maramureş: Accident cu şase victime, în oraşul Borşa
Cernavodă: Alarmă de incendiu la reactorul 2 al Centralei Nucleare
Accident 14 August 2025, 12:02

Cernavodă: Alarmă de incendiu la reactorul 2 al Centralei Nucleare

În această dimineaţă, s-a declanşat alarma de incendiu la Unitatea 2 a CNE Cernavodă.

Cernavodă: Alarmă de incendiu la reactorul 2 al Centralei Nucleare
Bistriţa-Năsăud: Un bărbat şi fetiţa lui de 3 ani, accidentaţi de o maşină, la Rebrişoara
Accident 14 August 2025, 08:25

Bistriţa-Năsăud: Un bărbat şi fetiţa lui de 3 ani, accidentaţi de o maşină, la Rebrişoara

Un bărbat de 40 de ani şi fetiţa lui de 3 ani au fost accidentaţi miercuri seara de un autoturism în localitatea bistriţeană...

Bistriţa-Năsăud: Un bărbat şi fetiţa lui de 3 ani, accidentaţi de o maşină, la Rebrişoara
Bărbat găsit mort, după ce a rămas blocat într-un utilaj agricol
Accident 13 August 2025, 14:52

Bărbat găsit mort, după ce a rămas blocat într-un utilaj agricol

O intervenţie de amploare a pompierilor şi echipajelor medicale a avut loc marţi, 12 august, în localitatea Nima, judeţul...

Bărbat găsit mort, după ce a rămas blocat într-un utilaj agricol
Giurgiu: Un bărbat din Dealu şi-a ucis vecinul cu o bâtă
Accident 12 August 2025, 12:10

Giurgiu: Un bărbat din Dealu şi-a ucis vecinul cu o bâtă

Un bărbat, de 35 de ani, din localitatea Dealu, este cercetat de procurori după ce ar fi lovit cu o bâtă în cap un vecin de...

Giurgiu: Un bărbat din Dealu şi-a ucis vecinul cu o bâtă
DSU: 16 incendii de amploare în şase judeţe au fost înregistrate până marţi dimineaţă
Accident 12 August 2025, 11:49

DSU: 16 incendii de amploare în şase judeţe au fost înregistrate până marţi dimineaţă

Pompierii au intervenit pentru stingerea a 16 incendii de amploare în şase judeţe, care au afectat o suprafaţă totală de...

DSU: 16 incendii de amploare în şase judeţe au fost înregistrate până marţi dimineaţă
Neamţ: Bărbat din Gârcina, rănit după ce a căzut din podul gospodăriei într-un gard
Accident 04 August 2025, 17:17

Neamţ: Bărbat din Gârcina, rănit după ce a căzut din podul gospodăriei într-un gard

Un bărbat din localitatea Gârcina a fost rănit, luni, după ce a căzut din podul unei anexe gospodăreşti într-un gard iar o...

Neamţ: Bărbat din Gârcina, rănit după ce a căzut din podul gospodăriei într-un gard
Timiş: Bărbat, prins sub un mal de pământ surpat; s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD
Accident 04 August 2025, 17:16

Timiş: Bărbat, prins sub un mal de pământ surpat; s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD

Un muncitor care executa lucrări de canalizare în localitatea Saravale a fost prins sub un mal de pământ care s-a surpat,...

Timiş: Bărbat, prins sub un mal de pământ surpat; s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD