Ascultă Radio Antena Satelor Live

Argeş: Braconierul filmat când omora, cu mâinile libere, o căprioară a fost reţinut

Bărbatul filmat în timp ce omora o căprioară pe un fond de vânătoare din judeţul Argeş a fost reţinut, sub acuzaţia de braconaj.

09 Mai 2018, 18:01

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, subcomisarul Mădălin Zamfir, suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.

Cercetările în acest caz au fost efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti.

„În această dimineaţă, în vederea identificării persoanei implicate şi a acumulării probatoriului, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza comunei Bârla. În urma percheziţiilor a fost identificat şi depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Bârla, bănuit de săvârşirea infracţiunii de braconaj”, a precizat reprezentantul IPJ Argeş.

Poliţiştii au început verificările în acest caz marţi, după apariţia unei filmări în care un braconier prinde o căprioară cu ajutorul ogarilor şi apoi o omoară.

„În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care un bărbat, cu ajutorul unor câini de vânătoare, braconează un exemplar de căprior, poliţiştii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj, în acest moment desfăşurându-se cercetări pentru depistarea persoanei care apare în imagini şi tragerea acesteia la răspundere penală”, a precizat subcomisarul Mădălin Zamfir.

Verificările au început după ce mai multe site-uri de ştiri din Argeş au preluat o filmare făcută, potrivit unor informaţii, pe un fond de vânătoare privat din sudul judeţului Argeş. În imagini apare un bărbat care omoară cu mâinile goale o căprioară, prinsă cu ajutorul unor ogari.

Sursa: Agerpres

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Diverse 30 Ianuarie 2026, 13:18

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat

O cursă inconștientă s-a încheiat la Comarnic, unde agenții rutieri au oprit un autoturism condus de un minor în vârstă de...

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Diverse 29 Ianuarie 2026, 16:21

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente

Experții în securitate informatică trag un semnal de alarmă referitor la o campanie agresivă de dezinformare și fraudă, în...

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Diverse 28 Ianuarie 2026, 13:42

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei

Schimbarea regulilor privind răspunderea penală a minorilor trebuie făcută doar după o analiză profundă şi echilibrată,...

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
Diverse 23 Ianuarie 2026, 12:26

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale

O operațiune judiciară transfrontalieră a mobilizat procurorii DIICOT, care au efectuat descinderi la domiciliile a doi...

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Diverse 21 Ianuarie 2026, 13:28

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit

Un apel telefonic construit pe panică şi urgenţă a lăsat o femeie de 76 de ani fără economii, după ce escroci care s-au...

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Diverse 21 Ianuarie 2026, 11:11

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea

Îngheţul care a cuprins aproape toate canalele şi lacurile din Delta Dunării funcţionează ca un scut natural pentru resursa...

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Diverse 20 Ianuarie 2026, 12:06

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei

Ca răspuns la recentele materiale apărute în presă care sugerează că disciplina religie s-ar preda în afara cadrului legal,...

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri
Diverse 17 Ianuarie 2026, 16:51

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri

Fenomenul de îngheț a luat proporții impresionante pe cursul râului Bistrița, în amonte de lacul Izvorul Muntelui, unde...

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri