Ascultă Radio Antena Satelor Live

Forţele ruse şi-au intensificat ofensiva în estul Ucrainei

Forţele ruse şi-au intensificat astăzi ofensiva în estul Ucrainei, însă responsabili de rang înalt din Statele Unite, citaţi de CNN spun că Moscova nu a obţinut până acum niciun câştig teritorial în această nouă etapă a conflictului.

Forţele ruse şi-au intensificat ofensiva în estul Ucrainei

22 Aprilie 2022, 15:19

În sud, situaţia din oraşul-port Mariupol, aflat sub asediu de aproape două luni, rămâne deosebit de gravă, în special în jurul combinatului siderurgic din oraş, unde s-au refugiat militari, dar şi numeroşi civili.
Au trecut mai bine de cinci ore de când a expirat cel de-al doilea ultimatum prin care Moscova le-a cerut celor care mai opun rezistenţă în Mariupol să depună armele, însă agenţiile de presă scriu că nu există niciun semn de capitulare. Trupele ruse pretind, pe de altă parte, că deţin controlul asupra unei bune părţi din oraş şi că ultimul bastion al ucrainenilor este combinatul siderurgic Azovstal. Acolo şi-au găsit refugiu, pe lângă militari, şi numeroşi civili, familii ale angajaţilor. În această dimineaţă a fost convenită deschiderea unui coridor umanitar, iar agenţia Reuters relatează că zeci de persoane au început să fie evacuate spre alte zone mai sigure ale ţării. Între timp, noi date ale Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi confirmă că mai bine de cinci milioane de ucraineni au fugit din ţara lor de la declanşarea invaziei ruse. În cea mai mare parte a lor, 90%, este virba despre femei şi copii care şi-au găsit un adăpost în străinătate. Sunt opt săptămâni de conflict, şi încă nu s-a încheiat, a declarat un responsabil de rang înalt al acestei agenţii ONU. Pe de altă parte, poliţia de frontieră din Ucraina a anunţat astăzi că peste un milion de oameni s-au întors acasă de la începutul războiului, fără să precizeze însă în ce proporţie este vorba despre oameni care s-au refugiat din calea luptelor sau de ucraineni care trăiau în străinătate încă dinainte de război.

RADORÂ
Foto: Pixabay

Etichete : recomandare
Rețelele de socializare au devenit principala sursă de fraude online și înșelătorii
Diverse 12 Ianuarie 2026, 09:19

Rețelele de socializare au devenit principala sursă de fraude online și înșelătorii

Fraudele online continuă să se diversifice și să profite de comportamentul digital al utilizatorilor, iar un studiu recent...

Rețelele de socializare au devenit principala sursă de fraude online și înșelătorii
Tragedie în Elveția: Un cetățean român a murit în urma incendiului violent din stațiunea Crans-Montana
Diverse 04 Ianuarie 2026, 11:30

Tragedie în Elveția: Un cetățean român a murit în urma incendiului violent din stațiunea Crans-Montana

Un cetățean român, dat inițial dispărut după incendiul produs în stațiunea elvețiană Crans-Montana, a fost identificat...

Tragedie în Elveția: Un cetățean român a murit în urma incendiului violent din stațiunea Crans-Montana
Val de intervenții Salvamont pe munte, în ultimele 24 de ore. Număr mare de accidente
Diverse 04 Ianuarie 2026, 09:17

Val de intervenții Salvamont pe munte, în ultimele 24 de ore. Număr mare de accidente

Echipele Salvamont din întreaga țară au avut una dintre cele mai solicitante zile din această perioadă, fiind chemate să...

Val de intervenții Salvamont pe munte, în ultimele 24 de ore. Număr mare de accidente
Muntele a pus probleme serioase la început de an, 42 de persoane salvate de salvamontiști
Diverse 02 Ianuarie 2026, 09:31

Muntele a pus probleme serioase la început de an, 42 de persoane salvate de salvamontiști

Echipele de salvare montană din România au avut parte de un început de an extrem de solicitant, fiind mobilizate de urgență...

Muntele a pus probleme serioase la început de an, 42 de persoane salvate de salvamontiști
Atacuri cu drone lângă România: Aeronave de luptă ridicate de la sol pentru supravegherea zonei
Diverse 01 Ianuarie 2026, 11:41

Atacuri cu drone lângă România: Aeronave de luptă ridicate de la sol pentru supravegherea zonei

În nordul județului Tulcea, autoritățile au intensificat supravegherea aeriană după ce, peste Dunăre, infrastructura portuară...

Atacuri cu drone lângă România: Aeronave de luptă ridicate de la sol pentru supravegherea zonei
Spitalul din Cisnădie sub control, după arestarea unei asistente acuzată de crimă
Diverse 29 Decembrie 2025, 10:54

Spitalul din Cisnădie sub control, după arestarea unei asistente acuzată de crimă

Șocul provocat de arestarea unei asistente medicale acuzate de o crimă odioasă a determinat declanșarea unei anchete...

Spitalul din Cisnădie sub control, după arestarea unei asistente acuzată de crimă
Gustul locului, pus pe masă: De ce punctele gastronomice locale devin tot mai căutate
Diverse 25 Decembrie 2025, 09:41

Gustul locului, pus pe masă: De ce punctele gastronomice locale devin tot mai căutate

Când sărbătorile se apropie, iar drumurile ne poartă tot mai des prin sate și zone turistice, apare și întrebarea firească:...

Gustul locului, pus pe masă: De ce punctele gastronomice locale devin tot mai căutate
Pădurile României, între realitate și percepție
Diverse 24 Decembrie 2025, 18:38

Pădurile României, între realitate și percepție

Inventarul Forestier Național este una dintre cele mai importante cercetări pe care le avem în acest domeniu. Este un...

Pădurile României, între realitate și percepție