Ascultă Radio Antena Satelor Live

Fost cancelar german: Rusia vrea o soluţie negociată la războiul din Ucraina

Rusia vrea o soluţie negociată la războiul din Ucraina, iar acordul de luna trecută privind transportul cerealelor ar putea oferi o cale de progres, a afirmat miercuri fostul cancelar german Gerhard Schroeder, prieten al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters.

Fost cancelar german: Rusia vrea o soluţie negociată la războiul din Ucraina

03 August 2022, 11:10

'Vestea bună este că Kremlinul doreşte o soluţie negociată', a declarat Schroeder într-un interviu acordat săptămânalului Stern şi posturilor RTL/ntv, menţionând că s-a întâlnit cu Putin săptămâna trecută la Moscova.

'Acordul privind cerealele este un prim succes, poate acesta ar putea fi extins treptat la o încetare a focului', a spus fostul cancelar.

O primă încărcătură autorizată de cereale ucrainene de la începutul războiului, pe 24 februarie, a ajuns marţi seară la Istanbul, fiind primul export autorizat în virtutea acordului semnat pe 22 iulie la Istanbul între Ucraina şi Rusia, datorită unei medieri a Turciei şi sub egida ONU, pentru a debloca porturile ucrainene şi a uşura presiunea asupra pieţelor agricole.

Gerhard Schroeder a mai apreciat în interviul de miercuri că se pot găsi, în timp, soluţii la probleme cruciale cum este Crimeea, 'poate nu peste 99 de ani, ca în cazul Hong Kongului, ci în generaţia următoare'.

Potrivit lui, o alternativă la aderarea Ucrainei la NATO ar putea fi neutralitatea militară, ca în cazul Austriei.

În ce priveşte viitorul regiunii Donbas din estul Ucrainei, situaţia este însă mai complicată. 'Va trebui să se găsească o soluţie bazată pe modelul cantonal elveţian', a spus Schroeder, adăugând că trebuie văzut dacă Putin ar accepta revenirea la o 'linie de contact' corespunzătoare situaţiei dinaintea războiului, în cazul unei încetări a focului.

Gerhard Schroeder, care a fost cancelar al Germaniei între 1998 şi 2005, a criticat războiul din Ucraina, dar a refuzat să-l condamne pe Vladimir Putin, pe care îl numeşte în continuare prieten apropiat. El a afirmat miercuri că să se distanţeze, acum, de liderul rus nu ar contribui la reglementarea situaţiei.

Schroeder, susţinător al gazoductului Nord Stream, care transportă gaz rus în Germania via Marea Baltică, este preşedintele comitetului acţionarilor Nord Stream AG, operatorul conductei deţinute majoritar de gigantul rus Gazprom.

Confruntat cu un val de critici, în mai fostul cancelar a demisionat din consiliul de administraţie al companiei publice ruse Rosneft şi a refuzat să intre în consiliul de administraţie al Gazprom.

Foto: pixabay

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Diverse 30 Ianuarie 2026, 13:18

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat

O cursă inconștientă s-a încheiat la Comarnic, unde agenții rutieri au oprit un autoturism condus de un minor în vârstă de...

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Diverse 29 Ianuarie 2026, 16:21

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente

Experții în securitate informatică trag un semnal de alarmă referitor la o campanie agresivă de dezinformare și fraudă, în...

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Diverse 28 Ianuarie 2026, 13:42

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei

Schimbarea regulilor privind răspunderea penală a minorilor trebuie făcută doar după o analiză profundă şi echilibrată,...

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
Diverse 23 Ianuarie 2026, 12:26

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale

O operațiune judiciară transfrontalieră a mobilizat procurorii DIICOT, care au efectuat descinderi la domiciliile a doi...

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Diverse 21 Ianuarie 2026, 13:28

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit

Un apel telefonic construit pe panică şi urgenţă a lăsat o femeie de 76 de ani fără economii, după ce escroci care s-au...

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Diverse 21 Ianuarie 2026, 11:11

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea

Îngheţul care a cuprins aproape toate canalele şi lacurile din Delta Dunării funcţionează ca un scut natural pentru resursa...

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Diverse 20 Ianuarie 2026, 12:06

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei

Ca răspuns la recentele materiale apărute în presă care sugerează că disciplina religie s-ar preda în afara cadrului legal,...

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri
Diverse 17 Ianuarie 2026, 16:51

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri

Fenomenul de îngheț a luat proporții impresionante pe cursul râului Bistrița, în amonte de lacul Izvorul Muntelui, unde...

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri