Inconștiență pe autostradă: Șofer fără drept de a conduce, surprins pe A3 cu 204 km/h
Polițiștii din cadrul structurilor de siguranță rutieră din Cluj au interceptat pe autostrada A3 un bărbat care rula cu o viteză de 204 km/h, deși acesta nu avea dreptul de a se afla la volan din cauza suspendării anterioare a permisului de conducere.
Articol de Antena Satelor, 03 Martie 2026, 18:42
'În data de 1 martie a.c., în jurul orei 02:35, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Autostradă A3 Turda-Borş au depistat un conducător auto, pe tronsonul Câmpia Turzii - Nădăşelu, la kilometrul 12, sensul de mers spre Turda, care circula cu un autoturism având viteza de 204 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 130 km/h. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul de 29 de ani, din judeţul Sibiu, care conducea autovehiculul, avea dreptul de a conduce suspendat', se arată într-o informare transmisă marţi de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 4.050 de lei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.








