Ascultă Radio Antena Satelor Live

O turistă din Ungaria a fost muşcată de un urs, la lacul Sf. Ana

O turistă din Ungaria, venită în Harghita pentru pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, a ajuns la spital vineri după ce a fost muşcată de un urs, la lacul Sf Ana.

18 Mai 2018, 16:04


Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că, din informaţiile pe care le deţine, ursul a doborât-o la pământ şi a muşcat-o de picior. Membrii grupului care o însoţea au încercat să îndepărteze ursul, dar acesta i-a atacat, motiv pentru care toţi cei care se simţeau în pericol s-au refugiat într-un autobuz şi au părăsit zona.
Potrivit lui Borboly, ursul a mai atacat în această săptămână un bărbat şi o femeie, fără să-i rănească serios.
Turista s-a prezentat la Unitatea de Primi Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc iar după acordarea primului-ajutor a fost transportată la Secţia de infecţioase, pentru tratament de specialitate.
Medicul-şef al Unităţii de Primiri Urgenţe - SMURD din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Kacsó Jolán, a declarat că este vorba de două răni minore la una dintre coapse, iar starea femeii este bună.
Directorul Rezervaţiei lacul Sf. Ana - Tinovul Mohoş, Gavril Hădâmbaş, a precizat că ursul în cauză este unul cunoscut în zonă, se numeşte Sanyka, are doar doi ani şi este foarte jucăuş, dar devine agitat când oamenii se apropie prea mult de el.
”Am înţeles de la oamenii care erau acolo că a vrut să îi ia geanta din mână şi nu i-a dat-o şi în momentul acela a muşcat-o. Ursul este Sanyka, are doi ani, e foarte jucăuş, de obicei vrea să se joace, dar oamenii nu înţeleg că nu au voie să se apropie şi încearcă să facă selfie-uri, să meargă tot mai aproape şi atunci el se agită şi se duce spre grupuri. Niciodată nu atacă o persoană singură, mereu merge unde vede o grămadă de oameni”, a explicat directorul rezervaţiei.
Potrivit sursei citate, turiştii nu înţeleg nici că nu au voie să îl hrănească, chiar dacă există panoul de avertizare şi se poartă cu el ca şi cum ar fi o căprioară, nu un urs care ar putea să îi pună în pericol.
Gavril Hădâmbaş a mai spus că a solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului relocarea animalului, pentru a nu crea probleme.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a spus că l-a informat pe ministrul mediului despre această situaţie şi a vorbit şi cu reprezentanţii asociaţiei de vânătoare din zonă, pentru a întocmi documentaţia în vederea ”extragerii ursului”.
Borboly a recunoscut că şi oamenii sunt vinovaţi pentru că s-a ajuns în această situaţie, întrucât presupune că au hrănit animalul încă de când era mic.
Aceasta este a treia persoană atacată de urs în 2018, în Harghita, în celelalte cazuri victimele fiind un cioban şi un băiat de nouă ani.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: bzi.ro

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Diverse 30 Ianuarie 2026, 13:18

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat

O cursă inconștientă s-a încheiat la Comarnic, unde agenții rutieri au oprit un autoturism condus de un minor în vârstă de...

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Diverse 29 Ianuarie 2026, 16:21

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente

Experții în securitate informatică trag un semnal de alarmă referitor la o campanie agresivă de dezinformare și fraudă, în...

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Diverse 28 Ianuarie 2026, 13:42

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei

Schimbarea regulilor privind răspunderea penală a minorilor trebuie făcută doar după o analiză profundă şi echilibrată,...

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
Diverse 23 Ianuarie 2026, 12:26

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale

O operațiune judiciară transfrontalieră a mobilizat procurorii DIICOT, care au efectuat descinderi la domiciliile a doi...

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Diverse 21 Ianuarie 2026, 13:28

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit

Un apel telefonic construit pe panică şi urgenţă a lăsat o femeie de 76 de ani fără economii, după ce escroci care s-au...

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Diverse 21 Ianuarie 2026, 11:11

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea

Îngheţul care a cuprins aproape toate canalele şi lacurile din Delta Dunării funcţionează ca un scut natural pentru resursa...

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Diverse 20 Ianuarie 2026, 12:06

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei

Ca răspuns la recentele materiale apărute în presă care sugerează că disciplina religie s-ar preda în afara cadrului legal,...

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri
Diverse 17 Ianuarie 2026, 16:51

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri

Fenomenul de îngheț a luat proporții impresionante pe cursul râului Bistrița, în amonte de lacul Izvorul Muntelui, unde...

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri