Ascultă Radio Antena Satelor Live

Oficial ucrainean: O groapă comună şi alte aproximativ 200 de morminte, descoperite în oraşul Liman

O groapă comună şi, separat, alte aproximativ 200 de morminte au fost descoperite în oraşul Liman (în estul Ucrainei), recent eliberat de sub ocupaţia forţelor ruse, a declarat şeful administraţiei militare ucrainene a regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, citat de DPA.

Oficial ucrainean: O groapă comună şi alte aproximativ 200 de morminte, descoperite în oraşul Liman

08 Octombrie 2022, 08:06

Autorităţile nu au stabilit încă precis numărul de cadavre care s-ar putea afla în groapa comună, indicase vineri seara Kirilenko într-un mesaj pe Telegram, potrivit Reuters.

Exhumările au început deja, a specificat responsabilul citat, care a ataşat mesajului său o serie de fotografii ce arată personal de urgenţă purtând costume albe de protecţie într-o zonă izolată.

Agenţia ucraineană de presă Ukrinform, citând un înalt oficial al poliţiei ucrainene, a relatat că în groapa comună au fost descoperite 180 de cadavre.

Potrivit primelor constatări, victimele ar putea fi atât soldaţi ucraineni, cât şi civili, a precizat acesta.

Numărul exact al cadavrelor din groapa comună, printre care mai mulţi copii mici, precum şi familii întregi, nu a fost încă stabilit, afirmă poliţia ucraineană.

Printre victime se numără şi copiii născuţi între 2019 şi 2021, a completat un responsabil din poliţie, citat de Ukrinform.

Limanul a fost eliberat în primele zile ale lunii octombrie, după cum a anunţat oficial Kievul.

Descoperirea acestei gropi comune intervine în timp autorităţile ucrainene au anunţat alte decese în oraşul Zaporojie (sud-estul ţării). Cel puţin 11 persoane au murit în urma unor bombardamente ruseşti care au lovit joi clădiri rezidenţiale în acest oraş, centru administrativ al regiunii Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală atomică din Europa, au anunţat vineri autorităţile ucrainene.

Alţi 21 de locuitori au fost salvaţi de sub dărâmături, dintre care unii se află în stare gravă, a indicat Apărarea civilă ucraineană.

Zaporojie este una din cele patru regiuni care au fost anexate săptămâna trecută de Rusia, alături de Herson (în sud), Lugansk şi Doneţk, în est.

Trupele ruse ocupă în prezent aproximativ 70% din regiune, dar nu şi capitala regională Zaporojie propriu-zisă.

Foto: pixabay

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Diverse 30 Ianuarie 2026, 13:18

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat

O cursă inconștientă s-a încheiat la Comarnic, unde agenții rutieri au oprit un autoturism condus de un minor în vârstă de...

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Diverse 29 Ianuarie 2026, 16:21

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente

Experții în securitate informatică trag un semnal de alarmă referitor la o campanie agresivă de dezinformare și fraudă, în...

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Diverse 28 Ianuarie 2026, 13:42

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei

Schimbarea regulilor privind răspunderea penală a minorilor trebuie făcută doar după o analiză profundă şi echilibrată,...

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
Diverse 23 Ianuarie 2026, 12:26

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale

O operațiune judiciară transfrontalieră a mobilizat procurorii DIICOT, care au efectuat descinderi la domiciliile a doi...

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Diverse 21 Ianuarie 2026, 13:28

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit

Un apel telefonic construit pe panică şi urgenţă a lăsat o femeie de 76 de ani fără economii, după ce escroci care s-au...

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Diverse 21 Ianuarie 2026, 11:11

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea

Îngheţul care a cuprins aproape toate canalele şi lacurile din Delta Dunării funcţionează ca un scut natural pentru resursa...

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Diverse 20 Ianuarie 2026, 12:06

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei

Ca răspuns la recentele materiale apărute în presă care sugerează că disciplina religie s-ar preda în afara cadrului legal,...

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri
Diverse 17 Ianuarie 2026, 16:51

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri

Fenomenul de îngheț a luat proporții impresionante pe cursul râului Bistrița, în amonte de lacul Izvorul Muntelui, unde...

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri