Cod portocaliu de viscol, în județul Caraș-Severin
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a emis, marţi, o atenţionare nowcasting Cod portocaliu de viscol, valabilă în zone din judeţul Caraş-Severin, pe durata următoarelor ore.
20 Februarie 2018, 10:30
Conform meteorologilor, până la ora 16:00, în judeţul atenţionat, se vor semnala intensificări ale vântului care, la rafală, vor depăşi local 90 - 100 kilometri/oră, iar la peste 1.700 de metri peste 110 kilometri/oră.
De asemenea, ca fenomen asociat, se prognozează ninsoare viscolită.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Sursa: AGERPRES