Ascultă Radio Antena Satelor Live

Începe construirea pasarelei pietonale peste râul Someş

Construirea pasarelei pietonale peste râul Someş din zona centrală a municipiului Satu Mare va începe miercuri, după mai mulţi ani de amânări, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Kereskenyi Gabor.

Începe construirea pasarelei pietonale peste râul Someş
Satu Mare Foto: wikipedia

18 Aprilie 2023, 15:40

'Nu doresc să dezgrop morţii, să reiau ce probleme am avut cu Apele Române, cu ce probleme ne-am confruntat şi cu ce probleme s-au confruntat constructorul şi proiectantul, dar, în sfârşit, mâine încep lucrările, am cerut constructorului un ritm susţinut, nu acceptăm scuze de niciun fel.

Termenul de execuţiei este de 12 luni. Este vorba de un executant care a mai făcut poduri şi în România şi străinătate. Sperăm că, din punct de vedere profesional, nu vom avea probleme', a declarat primarul, citat de Agerpres.

El a explicat că este nevoie de desfacerea digului existent pe o lungime de şase metri, precizând că nu va exista niciun pericol pentru populaţie.

'Pentru realizarea lucrării se va desface digul Someşului pe o porţiune de 6 metri. Se vor trezi unii mari specialişti care îşi vor da cu părerea. Vreau să vă spun ce ne este comunicat şi asumat, nu numai de executant, ci de experţi.

Conform acestei expertize, bineînţeles, nu există niciun pericol pentru oraş. Există planuri de intervenţie în cazul în care vom avea ploi abundente. Sunt soluţii de intervenţie rapidă, dar sperăm că nu va fi cazul', a mai spus primarul.

Pasarela pietonală va avea o lungime totală de 214 metri şi o suprafaţă de 1.224 de metri pătraţi. Pasarela pietonală şi velo va avea capetele amplasate pe cele două maluri la nivelul digurilor, pe care vor fi amenajate aleile de promenadă.

Valoarea proiectului este de 22 milioane de lei.

Etichete : satu mare raul somes
Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren
Știri locale 19 Martie 2026, 13:43

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren

Un incident grav produs în comuna Bascov, din județul Argeș, a mobilizat echipaje de intervenție după ce un mal de pământ s-a...

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren
Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba
Știri locale 19 Martie 2026, 13:14

Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba

Rezultatele analizelor privind calitatea apei potabile realizate anul trecut în mai multe localități din zona Apusenilor...

Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba
Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism
Știri locale 18 Martie 2026, 12:13

Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism

Un incident tensionat a avut loc pe o stradă din județul Neamț, unde un bărbat a blocat o mașină, s-a urcat pe aceasta și a...

Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism
Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj
Știri locale 17 Martie 2026, 16:37

Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj

Un incident grav petrecut într-o unitate medicală din Zalău s-a încheiat tragic, după ce un bărbat de 53 de ani, internat în...

Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj
Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții
Știri locale 17 Martie 2026, 12:40

Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții

Craiova marchează Ziua Olteniei printr-un program desfășurat între 17 și 21 martie, care include expoziții, spectacole și...

Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții
Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă
Știri locale 17 Martie 2026, 11:12

Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă

Timișoara devine primul oraș din România în care sunt folosite radare fixe integrate în sistemul e-Sigur, ce permite...

Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă
Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală
Știri locale 17 Martie 2026, 09:44

Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală

Banca Locală de Alimente Sector 6 a lansat campania „Maratonul Solidarității”, prin care încearcă să mobilizeze companiile...

Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală
Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit
Știri locale 16 Martie 2026, 16:28

Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit

Un incident grav s-a produs luni într-o localitate din județul Ialomița, unde un bărbat a fost surprins de prăbușirea unui...

Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit