Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții
Craiova marchează Ziua Olteniei printr-un program desfășurat între 17 și 21 martie, care include expoziții, spectacole și evenimente stradale dedicate publicului, potrivit Primăriei Craiova.
Articol de Antena Satelor, 17 Martie 2026, 12:40
Potrivit Primăriei Craiova, evenimentele vor avea loc în cele mai importante spaţii culturale din Craiova şi vor marca două momente speciale: 205 ani de când oastea de revoluţionari şi panduri condusă de Tudor a intrat în Bucureşti, dar şi 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.
Astfel, sediul Primăriei Craiova găzduieşte expoziţia de artă contemporană 'Semne şi alte semne', care reuneşte lucrările a 26 de artişti craioveni şi este organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din Romania - Filiala Craiova. Expoziţia poate fi vizitată gratuit până pe 14 aprilie, între orele 10:00 - 19:00.
Tot de joi, foaierul Teatrului Naţional 'Marin Sorescu' dezvăluie reclame inedite şi poveşti despre 'Negustorii şi Prăvăliile Craiovei de altădată' (din colecţia personală Florian Ciobanu), dar şi creaţii moderne digitale şi holografice despre Brâncuşi şi olteni, în expoziţiile 'Homage' - organizată de Asociaţia Art Bees Gallery şi 'Oltenia în Oglindă', prezentată de Teatrul pentru copii şi tineret Colibri.
Vineri, la Muzeul Olteniei va fi putea fi văzută expoziţia permanentă dedicată Revoluţiei de la 1821, unde se află şi iataganul lui Iancu Jianu, alături de câteva obiecte personale ale boierului Glogoveanu, care l-a susţinut pe Tudor Vladimirescu.
Tot acolo poate fi admirată o copie a steagului Revoluţiei de la 1821, dar şi o gravură, realizată în anul 1879 de către Theodor Aman, care-l reprezintă pe Tudor Vladimirescu, fiind una dintre cele mai vechi imagini cu el, dacă nu, cea mai veche.
Tot vineri, la Casa Băniei se va derula proiectul 'Oltenia prin ochii noştri', cu activităţi pentru copii, organizate de Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Dolj.
Preţ de câteva ore, copiii au posibilitatea de a descoperi tehnici tradiţionale de cusut, brodat, încondeiat ouă, olărit şi realizarea obiectelor din lemn şi paie, pot participa la o şezătoare oltenească, la parada copiilor de costume populare sau la expoziţia de fotografie dedicată oltenilor.
Seara va avea loc un concert extraordinar la Filarmonica Oltenia susţinut de Leyah - Magdalena Cichirdan, în calitate de compozitoare şi solistă.
De Ziua Olteniei, Cinestezia Symphonic ajunge pentru prima dată la Craiova, într-un proiect în care pianul, vocea, tobele, chitara electrică şi basul dialoghează cu Orchestra şi Corul Academic, într-o formulă cross-over cu intensitate cinematografică.
Sâmbătă vor avea loc, în centrul oraşului, un tur ghidat organizat de Monumentalist şi intitulat 'Urmele lăsate de Brâncuşi în Craiova', evenimente dedicate copiilor din toată Oltenia - ateliere interactive, concursuri şi expoziţii, Parada portului popular oltenesc şi Festivalul Costumului Popular Oltenesc.
De asemenea, zece ateliere creative, susţinute de artişti locali, îi invită pe craioveni să retrăiască rafinamentul Olteniei Interbelice: 'Laboratorul de fotografie', 'Scrisori din Oltenia Interbelică', 'Atelier de bijuterie spontană', 'Portrete şi schiţe', 'Salonul de broderie', 'Mofturi şi dichisuri', 'Ceramică de conac', 'Pălăria - rafinament, eleganţă şi feminitate', 'Ceasuri si ceasornicărie', 'Muza creion - atelier de modă şi croitorie'.
Seara de sâmbătă se încheie, în Sala Amza Pellea de la Teatrul Naţional 'Marin Sorescu', cu spectacolul 'Craiova Interbelică', o incursiune artistică în atmosfera vibrantă a perioadei interbelice din Cetatea Băniei.
Spectacolul este prezentat de Teatrul Colibri şi îi are în distribuţie pe artiştii Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Aneta Şişu, Manuela Motocu, Cristian Bănăţeanu, Liviu Dică şi actriţa Oana Stancu.








