Ascultă Radio Antena Satelor Live

Olt: Caracalul va avea pentru prima dată transport public cu autobuze

Administraţia din municipiul Caracal înfiinţează primul sistem de transport public cu autobuze ecologice, printr-un proiect cu finanţate europeană de 24,8 milioane lei, iar prima linie de autobuze ar urma să fie funcţională la finalul acestui an sau în prima parte a anului viitor, a anunţat primarul Ion Doldurea, într-o declaraţie acordată AGERPRES.

Olt: Caracalul va avea pentru prima dată transport public cu autobuze
Foto: pixabay

14 Februarie 2025, 12:00

Lipsa transportului public local şi distanţele mari dintre cartiere sunt printre motivele înfiinţării sistemului de transport public cu autobuze, a precizat Doldurea, care a menţionat că în lipsa unei reţele de transport în comun elevii sunt duşi la şcoli de către părinţi cu autoturismele şi se aglomerează traficul.

'Am început demersurile pentru înfiinţarea transportului public în Caracal de mai mult timp şi anul trecut am depus cererea de finanţare din fonduri europene. Este nevoie de linie de autobuze în primul rând pentru elevi şi vârstnici, dar şi pentru ceilalţi cetăţeni, în condiţiile în care distanţele dintre cartiere sunt destul de mari. Elevii sunt duşi de părinţi la şcoală cu maşinile personale, se aglomerează circulaţia', a spus Ion Doldurea.

Prima linie de autobuze ar putea fi operaţională în municipiul Caracal la finalul acestui an sau în prima parte a anului 2026, a menţionat Doldurea.

'Vom semna în martie contractul de finanţare, apoi vor urma procedurile de achiziţie pentru autobuzele electrice şi pentru amenajările necesare funcţionării transportului public. Dacă estimez optimist, spun că vom avea transport public cu autobuze la Caracal la finalul anului 2025, dacă nu, cel mai târziu în primăvara anului viitor', a mai declarat primarul.

Edilul a menţionat că înfiinţarea transportului public cu autobuze ecologice va avea impact pozitiv şi asupra mediului, populaţia având posibilitatea să folosească mijloace de transport în comun şi să circule mai puţin cu autoturismele personale.

Investiţia este este 24,8 milioane lei, cu fonduri obţinute prin Programul Operaţional Regiunea Sud-Vest Oltenia 2021-2027, prioritatea 4 - Mobilitate urbană sustenabilă, după ce în luna mai 2014 Primăria a depus în acest sens cererea de finanţare.

Contractul de finanţare cu ADR Sud-Vest Oltenia va fi semnat la începutul lunii martie. AGERPRES

Metoda „creditului bancar” face o nouă victimă în Neamț. Femeie înșelată cu aproape 50.000 de lei
Știri locale 04 Martie 2026, 12:39

Metoda „creditului bancar” face o nouă victimă în Neamț. Femeie înșelată cu aproape 50.000 de lei

Un apel telefonic despre un presupus credit făcut pe numele său a determinat o femeie din localitatea Costișa să urmeze...

Metoda „creditului bancar” face o nouă victimă în Neamț. Femeie înșelată cu aproape 50.000 de lei
Tragedie la o școală din Botoșani, unde un elev a decedat în timpul orei de sport
Știri locale 03 Martie 2026, 17:27

Tragedie la o școală din Botoșani, unde un elev a decedat în timpul orei de sport

Un elev de 14 ani, aflat la ora de educație fizică într-o unitate de învățământ din județul Botoșani, a murit după ce i s-a...

Tragedie la o școală din Botoșani, unde un elev a decedat în timpul orei de sport
Părinți acuzați că și-au folosit copiii pentru a obține bani din cerșetorie
Știri locale 03 Martie 2026, 16:50

Părinți acuzați că și-au folosit copiii pentru a obține bani din cerșetorie

Patru copii din Capitală ar fi fost obligați de propriii părinți, prin amenințări și injurii, să cerșească pe stradă, iar...

Părinți acuzați că și-au folosit copiii pentru a obține bani din cerșetorie
Alarmarea publică, pusă pe pauză: Exercițiul național cu sirene, amânat
Știri locale 03 Martie 2026, 11:49

Alarmarea publică, pusă pe pauză: Exercițiul național cu sirene, amânat

Testarea periodică a sistemelor de avertizare sonoră care ar fi trebuit să aibă loc în cadrul exercițiului „Miercurea...

Alarmarea publică, pusă pe pauză: Exercițiul național cu sirene, amânat
Scandal într-un mijloc de transport în comun: Un bărbat a fost arestat după ce a lovit un călător cu un baston
Știri locale 02 Martie 2026, 10:31

Scandal într-un mijloc de transport în comun: Un bărbat a fost arestat după ce a lovit un călător cu un baston

Un conflict izbucnit într-un autobuz al Societății de Transport București s-a transformat într-un episod violent, după ce un...

Scandal într-un mijloc de transport în comun: Un bărbat a fost arestat după ce a lovit un călător cu un baston
Atac de urs într-o comună din Vâlcea: Bărbat transportat de urgență la spital
Știri locale 02 Martie 2026, 10:17

Atac de urs într-o comună din Vâlcea: Bărbat transportat de urgență la spital

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din localitatea Berislăvești a fost transportat de urgență la spital duminică, după ce a...

Atac de urs într-o comună din Vâlcea: Bărbat transportat de urgență la spital
Incendiu la o biserică din Teleorman, flăcările au mistuit acoperișul
Știri locale 28 Februarie 2026, 09:23

Incendiu la o biserică din Teleorman, flăcările au mistuit acoperișul

Flăcările izbucnite în noaptea de vineri spre sâmbătă au cuprins biserica din localitatea teleormăneană Viișoara, iar...

Incendiu la o biserică din Teleorman, flăcările au mistuit acoperișul
Topirea zăpezii provoacă inundații în gospodării din Giurgiu și restricții de trafic
Știri locale 28 Februarie 2026, 09:14

Topirea zăpezii provoacă inundații în gospodării din Giurgiu și restricții de trafic

Zăpada topită de pe câmpurile din județul Giurgiu s-a revărsat peste localitatea Popești, unde zeci de mii de metri pătrați...

Topirea zăpezii provoacă inundații în gospodării din Giurgiu și restricții de trafic