Ascultă Radio Antena Satelor Live

Peste 200 de pomi de Crăciun, confiscaţi de poliţişti

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au identificat şi confiscat 230 pomi de Crăciun, cu dimensiuni cuprinse între 1,5 şi 3 metri.

13 Decembrie 2018, 15:18

Acțiunea a avut loc în zona împădurită din extravilanul comunelor Bisoca şi Mânzăleşti, care au fost transportaţi fără documente de provenienţă de la locul recoltării şi care, totodată, nu prezentau marcajul specific în vederea tăierii, a declarat azi, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Mihai Drăghiciu. Potrivit sursei citate, cei 230 de arbori, în valoare de 4600 de lei, au fost confiscaţi şi, de asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă în cuantum de 3000 de lei.Sursa citată a precizat că poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au organizat şi efectuat, în ultimele două săptămâni, 34 activităţi de control, ocazie cu care au fost constatate trei infracţiuni şi întocmite tot atâtea dosare penale”Au fost constatate şi aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor ridicându-se la suma de 25.000 de lei. Totodată, au fost luate măsuri de confiscare a cantităţii de 3052 metri cubi material lemnos - buştean, cherestea, lemn de lemn de foc fag”, a mai precizat sursa citată. Activităţile IPJ Buzău au fost desfăşurate în colaborare cu Garda Forestieră, Direcţia Silvică şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:monitoruldecluj.ro

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren
Știri locale 19 Martie 2026, 13:43

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren

Un incident grav produs în comuna Bascov, din județul Argeș, a mobilizat echipaje de intervenție după ce un mal de pământ s-a...

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren
Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba
Știri locale 19 Martie 2026, 13:14

Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba

Rezultatele analizelor privind calitatea apei potabile realizate anul trecut în mai multe localități din zona Apusenilor...

Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba
Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism
Știri locale 18 Martie 2026, 12:13

Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism

Un incident tensionat a avut loc pe o stradă din județul Neamț, unde un bărbat a blocat o mașină, s-a urcat pe aceasta și a...

Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism
Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj
Știri locale 17 Martie 2026, 16:37

Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj

Un incident grav petrecut într-o unitate medicală din Zalău s-a încheiat tragic, după ce un bărbat de 53 de ani, internat în...

Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj
Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții
Știri locale 17 Martie 2026, 12:40

Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții

Craiova marchează Ziua Olteniei printr-un program desfășurat între 17 și 21 martie, care include expoziții, spectacole și...

Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții
Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă
Știri locale 17 Martie 2026, 11:12

Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă

Timișoara devine primul oraș din România în care sunt folosite radare fixe integrate în sistemul e-Sigur, ce permite...

Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă
Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală
Știri locale 17 Martie 2026, 09:44

Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală

Banca Locală de Alimente Sector 6 a lansat campania „Maratonul Solidarității”, prin care încearcă să mobilizeze companiile...

Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală
Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit
Știri locale 16 Martie 2026, 16:28

Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit

Un incident grav s-a produs luni într-o localitate din județul Ialomița, unde un bărbat a fost surprins de prăbușirea unui...

Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit