Ascultă Radio Antena Satelor Live

Dajbog (MAI): 80 de posibile incidente de la începerea votării; au fost aplicate amenzi de 11.700 de lei

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare şi 21 neconfirmate, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Dajbog (MAI): 80 de posibile incidente de la începerea votării; au fost aplicate amenzi de 11.700 de lei
Foto: pixabay

24 Noiembrie 2024, 13:19

'Au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale: şapte amenzi în valoare de 11.700 de lei şi 27 de avertismente. De asemenea, se efectuează cercetări cu privire la opt posibile infracţiuni', a declarat, duminică, Monica Dajbog, în raportarea de la ora 14,00.
Ea a precizat că poliţiştii din Ploieşti cercetează un bărbat pentru fraudă la vot după ce în momentul în care s-a prezentat la o secţie să voteze, Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot şi de Prevenire a Votului Ilegal a semnalat că bărbatul votase deja la o altă secţie.
De asemenea, în Bucureşti se efectuează cercetări faţă de o persoană, cu domiciliul în altă localitate, care a votat la referendum deşi nu avea acest drept pentru că îi expirase viza de reşedinţă.
'Poliţiştii din Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că un alegător ar fi primit două buletinele de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, sub forma tentativei', a spus Dajbog.
Poliţiştii bihoreni efectuează cercetări în urma unei sesizări referitoare la o posibilă situaţie privind transportarea organizată la secţiile de votare a unor alegători, de către membrii unor partide politice. Poliţiştii de ordine publică, echipaje de poliţie rutieră şi jandarmii sunt prezenţi în teren, în zona respectivă şi monitorizează situaţia, pentru a preveni şi combate orice încălcare a legii.
'Un bărbat din Bucureşti a fost sancţionat cu amendă de 4.000 de lei după ce a sesizat la 112 că la o secţie din judeţul Giurgiu s-ar permite intrarea în cabina de vot a câte două persoane, dar în urma verificărilor efectuate de poliţişti, aspectele sesizate nu s-au confirmat', arată sursa citată.
Tot în Bucureşti, poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, în cazul unui conflict apărut între două persoane în incinta unei secţii de votare din Sectorul 5 al Capitalei.
Au fost semnalate mai multe cazuri în care alegătorii, printre care un deputat şi un europarlamentar, şi-ar fi fotografiat sau filmat buletinul de vot în timp ce se aflau în cabina de votare, iar cercetările sunt în desfăşurare. AGERPRES

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Știri naționale 17 Ianuarie 2026, 10:48

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România

Deşi statisticile arată o scădere semnificativă a faptelor penale legate de violenţa domestică în 2025, numărul total al...

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Știri naționale 15 Ianuarie 2026, 13:17

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative

Interacțiunea tot mai frecventă dintre oameni și animalele sălbatice rămâne una dintre marile provocări ale momentului, mai...

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:21

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia

Alba Iulia se pregătește să fie din nou punctul zero al sărbătorii naționale, unde zeci de mii de oameni sunt așteptați la...

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:14

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf

Capitala îmbracă astăzi haine de sărbătoare și găzduiește sub simbolul Arcului de Triumf o impresionantă demonstrație de...

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:06

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești

Ziua Națională a României, sărbătorită anual pe 1 Decembrie, reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale...

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
Știri naționale 26 Noiembrie 2025, 14:43

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani

Siguranța digitală a tinerilor a devenit o prioritate zero la Bruxelles, Parlamentul European solicitând oficial impunerea...

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui
Știri naționale 25 Noiembrie 2025, 12:07

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui

Liniștea locuitorilor din Puiești a fost tulburată de identificarea unui aparat de zbor fără pilot prăbușit pe teritoriul...

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui
Zeci de aeronave și sute de mijloace tehnice la parada de Ziua Națională
Știri naționale 21 Noiembrie 2025, 15:15

Zeci de aeronave și sute de mijloace tehnice la parada de Ziua Națională

Parada militară organizată de Ziua Națională a României la Arcul de Triumf va reuni peste 2.900 de militari și specialiști,...

Zeci de aeronave și sute de mijloace tehnice la parada de Ziua Națională