Incendiu provocat intenționat într-un lăcaș de cult din municipiul Brașov
Autoritățile au dispus măsura arestului preventiv pentru un bărbat în vârstă de 29 de ani, acuzat de fapte grave comise într-un lăcaș de cult din municipiul Brașov, unde acesta a provocat un incendiu în interiorul clădirii și a agresat fizic persoana responsabilă cu vânzarea lumânărilor.
Articol de Antena Satelor, 24 Ianuarie 2026, 16:03
'Activităţile operative de cercetare penală, desfăşurate de poliţiştii din cadrul structurii de investigaţii criminale şi ai secţiilor de poliţie din municipiul Braşov, cu sprijinul specialiştilor criminalişti, au dus, în scurt timp, la identificarea persoanei prezumate ca fiind autoarea faptelor, anume un bărbat de 29 de ani, din municipiul Braşov. După identificare, acesta a fost condus la sediul unităţii de poliţie, astfel că, pe baza materialului probator existent în cadrul dosarului penal întocmit, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore', a transmis, sâmbătă, IPJ Braşov.
La propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, instanţa de judecată a a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile. El este cercetat penal pentru distrugere prin incendiere şi lovire sau alte violenţe, a precizat sursa citată.








