Ascultă Radio Antena Satelor Live

De ce sunt violenţi copiii şi ce trebuie făcut

Educaţia copiilor reprezintă pentru părinţi una dintre cele mai importante aspecte şi creşterea şi dezvoltarea armonioasă a viitorului adult. Şi, oricât de mult s-ar strădui unii părinţi să-şi educe copiii, iată că apar unele incidente care te fac să te întrebi DE CE?

20 Iulie 2018, 09:55

Cum de s-a ajuns în astfel de situaţii?

Nu de mult, Arabia Saudită a fost şocată de gestul unui băieţel de numai 4 ani. Acesta şi-a împuşcat tatăl pentru că acesta a refuzat să-i cumpere o consolă de jocuri Playstation. Tragedia consumată în Arabia Saudită vine pe fondul dezbaterilor din ce în ce mai aprinse pe tema influenţei jocurilor video, din ce în ce mai violente, asupra personalităţii copiilor.

În România, Organizaţia Salvaţi copiii a semnalat pe pagina sa de Facebook un caz de violenţă fizică într-una din şcolile din România. În imagini apare un copil care este lovit cu brutalitate de un coleg mai mare, în timp ce alţi elevi asistă de pe margine şi încurajază agresorul. (Vezi mai jos imaginile )

Şi, desigur, exemplele pot continua.

Educaţie copii: Violenţa şi jocurile video

Potrivit unor studii realizate de o echipa de cercetători de la Institutul Karolinska şi de la Universităţile Stockholm şi Uppsala, s-a decoperit că pulsul copiilor înregistrează fluctuaţii semnificative în timpul jocurilor bazate pe violenţă, dar şi pe durata somnului. Oamenii de ştiinţă susţin că sistemul nervos poate fi afectat în timpul unui joc video violent, fără ca o persoană să-şi dea seama de acest lucru.

La concluzii similare au ajuns cercetătorii americani şi japonezi potrivit cărora copiii care au acces la jocuri video violente dezvoltă tendinţa de a fi agresivi fizic luni întregi după aceea, indiferent de mediul cultural şi ţara din care provin.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

De ce e bine să ai o pisică în casă. Beneficiile pe care prezența animăluțului le aduce sănătății fizice
De toate 21 Octombrie 2020, 07:42

De ce e bine să ai o pisică în casă. Beneficiile pe care prezența animăluțului le aduce sănătății fizice

Rolul pisicuțelor nu mai este demult doar acela de a-i ține de urât proprietarului și de a-i alunga singurătatea. Prezența...

De ce e bine să ai o pisică în casă. Beneficiile pe care prezența animăluțului le aduce sănătății fizice
Cum să îngrijești PLANTE SUCULENTE la tine acasă. 6 SFATURI pentru ÎNCEPĂTORI
De toate 19 Octombrie 2020, 08:24

Cum să îngrijești PLANTE SUCULENTE la tine acasă. 6 SFATURI pentru ÎNCEPĂTORI

Dacă îți dorești să ai în casă plante suculente, probabil că ai auzit că sunt foarte ușor de întreținut. Și, totuși, nu e...

Cum să îngrijești PLANTE SUCULENTE la tine acasă. 6 SFATURI pentru ÎNCEPĂTORI
Cum să faci detartraj la tine în casă. Iată cum să elimini tartrul și placa de pe dinți
De toate 16 Octombrie 2020, 09:48

Cum să faci detartraj la tine în casă. Iată cum să elimini tartrul și placa de pe dinți

Detartraj înseamnă îndepărtarea tartrului de pe dinți. În cabinetele dentare se efectuează detartraj cu aparate speciale, cu...

Cum să faci detartraj la tine în casă. Iată cum să elimini tartrul și placa de pe dinți
Ce reprezintă desenele de pe etichetele hainelor. Tu le cunoști?
De toate 15 Octombrie 2020, 08:45

Ce reprezintă desenele de pe etichetele hainelor. Tu le cunoști?

Te-ai întrebat vreodată care este semnificația desenelor de pe etichetele hainelor? Ei bine, etichetele de îmbrăcăminte oferă...

Ce reprezintă desenele de pe etichetele hainelor. Tu le cunoști?
Tinctura de propolis. 17 utilizări și beneficii. Contraindicații
De toate 15 Octombrie 2020, 08:30

Tinctura de propolis. 17 utilizări și beneficii. Contraindicații

Tinctura de propolis. Propolisul este considerat un aliment minune. Acest produs este considerat a fi unul miraculos, putând...

Tinctura de propolis. 17 utilizări și beneficii. Contraindicații
Cine a inventat aparatele de tip slot? Cum au evoluat ele în cei peste 130 de ani de existență
De toate 14 Octombrie 2020, 10:50

Cine a inventat aparatele de tip slot? Cum au evoluat ele în cei peste 130 de ani de existență

Jocurile de tip slot machine sunt dintre cele mai populare la cazinouri, iar istoria lor începe în urmă cu mai bine de 130 de...

Cine a inventat aparatele de tip slot? Cum au evoluat ele în cei peste 130 de ani de existență
Pandemia afectează grav sănătatea mintală a românilor
De toate 09 Octombrie 2020, 09:25

Pandemia afectează grav sănătatea mintală a românilor

Majoritatea angajaților sunt afectați serios de infecția cu virusul SARS-CoV-2, după cum arată un sondaj al platformei de...

Pandemia afectează grav sănătatea mintală a românilor
Primul bolnav vindecat de HIV a murit răpus de o altă afecțiune
De toate 30 Septembrie 2020, 13:57

Primul bolnav vindecat de HIV a murit răpus de o altă afecțiune

Prima persoană din lume care s-a vindecat de Sindromul Imunodeficienței Umane (HIV) a murit de leucemie mieloidă acută....

Primul bolnav vindecat de HIV a murit răpus de o altă afecțiune