Al 11-lea „optmiar”: Horia Colibăşanu şi ascensiunea pe Nanga Parbat: urcuş printre căderi de pietre şi 47 de grade la coborâre

Nanga Parbat, aflat la 8.125 de metri altitudine, în Pakistan, este considerat unul dintre cei mai periculoşi munţi ai lumii. Şi de această data ascensiunea a fost realizată fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor.
Dincolo de experienţa dură a muntelui, pentru Horia Colibăşanu există un moment dificil.
"Pentru mine cea mai grea parte este să iei hotărârea exactă când pleci spre vârf. Anul acesta am luat-o la limită, la două jumătate noaptea. Câteodată e mai pe muchie, vremea nu e ca pe prognoză, dar am vrut confirmarea că vântul scade şi că nu am riscul de degerături."
La peste 8.000 de metri, efortul este atât de mare, iar oxigenul atât de puţin încât ultimul segment al urcuşului a fost parcurs cu un pas pe minut.
"Nu are legătură cu forţa acolo, este mai degrabă faptul că este prea puţin oxigen, te sufoci, nu poţi să mergi mai repede, trebuie să aştepţi să ventilezi pentru a încărca muşchii cu oxigen şi asta ia timp. În funcţie de condiţia fizică a fiecăruia poate să fie un pas, un pas jumate pe minut, depinde de fiecare, dar la altitudine mare, da, poate să fi o viteză destul de mică de deplasare", povesteşte Horia Colibăşanu.
Nanga Parbat este unul dintre cei mai tehnici munţi Deşi s-a aşteptat la avalanşe, un val de căldură a făcut ca provocarea cea mai mare să fie căderile de pietre, spune Horia Colibăşanu.
"Pur şi simplu muntele s-a dezgolit de zăpadă, au fost multe căderi de pietre, atipic de multe. Trebuia să mergem repede, să ne uităm în sus tot timpul, să ascultăm şi să nu fim prea mulţi deodată."
Şi totuşi, urcuşul nu a fost singura provocare. Coborârea, sub un soare arzător, a devenit o cursă contra căldurii.
"La un moment dat, după ora 1, nu am mai putut să coborâm aşa normal pentru că soarele dogorea, acolo unde bătea soarele era ca şi în cuptor, au fost 47 de grade, tot timpul ne udam. Prima oară ne-am udat şapca şi ne-am pus o udă în cap, am început să turnăm apă pe noi şi umblam uze aşa şi am reuşit să coborăm 10 ore toată valea, din tabăra de bază până la drumul de maşină. Ce a fost mai rău din punctul meu de vedere nu a fost această coborâre, a fost faptul că acolo unde ne-am cazat era de fapt o construcţie de piatră care nu aa fost climatizată, înăuntru s-au făcut 50 şi ceva de grade."
Cu 11 optmiari deja în palmares, Horia Colibăşanu mai are trei vârfuri de cucerit pentru a încheia circuitul celor 14 giganţi ai lumii. Următoarea provocare o va decide în lunile ce urmează.