Ascultă Radio Antena Satelor Live

Alocațiile copiilor vor fi majorate de la 1 ianuarie. Punctul de pensie a fost și el mărit

Executivul a aprobat majorarea alocațiilor copiilor din ianuarie 2022. Astfel, copiii între 2 şi 18 ani vor primi 243 de lei pe lună, până termină studiile. Pentru copiii de până la 2 ani sau 3 ani în cazul celor cu handicap, alocația va fi de 600 de lei pe lună.

Alocațiile copiilor vor fi majorate de la 1 ianuarie. Punctul de pensie a fost și el mărit

15 Decembrie 2021, 12:09

De asemenea, persoanele cu dizabilităţi, indiferent de ce venituri au, vor primi a 13-a indemnizaţie, o singură /dată/, anul viitor în luna ianuarie.

'Astăzi (n.r. 15 decembrie a.c.), în şedinţa de Guvern, au fost aprobate şi cele două ordonanţe care, practic, implementează o mare parte din pachetul social promis în programul de Guvernare - şi urmează o a treia ordonanţă care este acum pe traseul de avizare inter-ministerial.

Prima ordonanţă se referă la alocaţia de stat pentru copii şi instituirea celei de-a 13 indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi. Este o ordonanţă comună, Ministerul Muncii - Ministerul Familiei, astfel încât, începând cu data de 1 ianuarie 2022, alocaţiile de stat pentru copii se majorează pentru cei cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani, dar şi 2 ani -18 ani, copii cu dizabilităţi, alocaţia se majorează la 600 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, alocaţia se majorează la valoarea de 243 lei şi, bineînţeles, ultima măsură din acestă ordonanţă, instituirea celei de-a 13 indemnizaţii pentru pentru persoanele cu dizabilităţi', a menţionat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a adăugat că o altă ordonanţă 'extrem de importantă', este ordonanţa privind sistemul public de pensii, prin care pensia minimă se majorează cu 25%, de la 800 de lei ajunge la valoarea de 1.000 lei, iar valoarea punctului de pensie se majorează de la 1.442 lei la 1.586 lei, 'şi anume acel procent de 10% negociat la formarea coaliţiei politice care susţine acest Guvern', noteaza Agerpres.

Foto: pixabay

Guvernul menține plafonarea prețului la gaze naturale pentru consumatorii casnici
Economic 05 Martie 2026, 15:01

Guvernul menține plafonarea prețului la gaze naturale pentru consumatorii casnici

Prețurile la gaz pentru consumatorii casnici vor fi menținute până în primăvara anului viitor, după ce Guvernul a adoptat o...

Guvernul menține plafonarea prețului la gaze naturale pentru consumatorii casnici
România rămâne printre statele cu cele mai mici creșteri de preț la combustibili din UE
Economic 05 Martie 2026, 12:05

România rămâne printre statele cu cele mai mici creșteri de preț la combustibili din UE

Evoluția prețurilor la carburanți plasează România printre statele europene unde majorările au fost mai reduse, ministrul...

România rămâne printre statele cu cele mai mici creșteri de preț la combustibili din UE
Gazele naturale se scumpesc accelerat în Europa, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
Economic 05 Martie 2026, 10:45

Gazele naturale se scumpesc accelerat în Europa, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu

Tensiunile din Orientul Mijlociu continuă să influențeze piețele energetice, iar prețul gazelor naturale în Europa a...

Gazele naturale se scumpesc accelerat în Europa, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
Mai mulți români fără un loc de muncă în prima lună din 2026
Economic 03 Martie 2026, 14:11

Mai mulți români fără un loc de muncă în prima lună din 2026

Piața muncii din România a debutat în acest an cu o ușoară tendință de scădere a gradului de ocupare, după ce statisticile...

Mai mulți români fără un loc de muncă în prima lună din 2026
Prețul gazelor rămâne reglementat și după 31 martie, anunță ministrul Energiei
Economic 02 Martie 2026, 14:53

Prețul gazelor rămâne reglementat și după 31 martie, anunță ministrul Energiei

Pentru a evita o posibilă majorare bruscă a facturilor la gaze după 31 martie, autoritățile vor menține mecanismul de...

Prețul gazelor rămâne reglementat și după 31 martie, anunță ministrul Energiei
Criza din Orientul Mijlociu și impactul asupra economiei globale
Economic 01 Martie 2026, 13:29

Criza din Orientul Mijlociu și impactul asupra economiei globale

Extinderea conflictului militar la nivel regional în Orientul Mijlociu pune sub o amenințare directă stabilitatea financiară...

Criza din Orientul Mijlociu și impactul asupra economiei globale
Modificări la impozitele locale: Facilități fiscale pentru pentru imobile vechi și persoane cu dizabilităţi
Economic 27 Februarie 2026, 15:35

Modificări la impozitele locale: Facilități fiscale pentru pentru imobile vechi și persoane cu dizabilităţi

Proprietarii de clădiri vechi și persoanele cu dizabilități ar putea plăti impozite locale mai mici, după ce Guvernul a...

Modificări la impozitele locale: Facilități fiscale pentru pentru imobile vechi și persoane cu dizabilităţi
România depășește toate statele UE la creșterea prețurilor în ianuarie
Economic 25 Februarie 2026, 13:10

România depășește toate statele UE la creșterea prețurilor în ianuarie

Românii resimt cele mai mari creșteri de prețuri din blocul comunitar, țara noastră înregistrând o rată a inflației de 8,5%,...

România depășește toate statele UE la creșterea prețurilor în ianuarie