Ascultă Radio Antena Satelor Live

Grevă de avertisment în învăţământul preuniversitar

A fost azi grevă de avertisment timp de două ore în învăţământul preuniversitar, iar luni angajaţii vor declanşa greva generală.

Grevă de avertisment în învăţământul preuniversitar
Foto: PIXABAY

17 Mai 2023, 22:13

Tot luni va fi grevă de avertisment în universităţi. Întâlnirea pe care liderii principalelor federaţii sindicale din educaţie au avut-o la prânz cu reprezentanţii guvernului nu a dus la rezultate care să îi convingă pe reprezentanţii salariaţilor să renunţe la protest, a anunţat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu: „Concluzia este clară. Promisiunile sunt subţiri, doar că Anexa 8 se va aplica şi că în programul de guvernare o să fie lucruri concrete legate de grila de salizare şi că educaţia va fi prioritate. Oamenii aşteaptă altceva şi este limpede că de luni va fi grevă generală. Este voinţa oamenilor. Mandatul nostru este de a veni cu ceva concret. Am cerut astăzi, de exemplu, să se vină cu un act normativ, care să acopere rata inflaţiei. Acest lucru se poate face. Este posibil să mai avem o discuţie cu premierul luni. Mai este timp să găsească soluţii, dar până atunci mesajul nostru este clar: grevă generală din 22 mai, orele 08:00.”

Cererile angajaţilor din educaţie sunt îndreptăţite, spune preşedintele Klaus Iohannis. Dacă vrem să avem în România învăţământ de calitate, nu sunt suficiente dotările din şcoli. Este necesar şi ca dascălii să aibă condiţiile de a-şi face bine treaba şi să fie plătiţi la adevărata lor valoare, a subliniat el, astăzi. Şeful statului a precizat că va insista ca la Ministerul Muncii să se lucreze mai repede pe noul proiect de lege a salarizării, iar grilele care se fac pentru învăţământ să fie unele care satisfac nevoile sistemului.

RADOR

Modificare propusă pentru elevii de clasa a VIII-a: Program şcolar doar în prima parte a zilei
Educatie 04 Februarie 2026, 15:58

Modificare propusă pentru elevii de clasa a VIII-a: Program şcolar doar în prima parte a zilei

Elevii care finalizează ciclul gimnazial urmează să beneficieze de o organizare exclusivă a cursurilor în prima parte a...

Modificare propusă pentru elevii de clasa a VIII-a: Program şcolar doar în prima parte a zilei
Salarizarea devine mai complicată din cauza noilor reguli aplicate concediilor medicale
Educatie 30 Ianuarie 2026, 15:14

Salarizarea devine mai complicată din cauza noilor reguli aplicate concediilor medicale

Noile reguli privind concediile medicale, aplicabile de la 1 februarie, adaugă un volum semnificativ de sarcini...

Salarizarea devine mai complicată din cauza noilor reguli aplicate concediilor medicale
Anul şcolar viitor va avea o structură nouă: Perioadele de cursuri, vacanţe şi examene se schimbă
Educatie 23 Ianuarie 2026, 15:03

Anul şcolar viitor va avea o structură nouă: Perioadele de cursuri, vacanţe şi examene se schimbă

Conform unui proiect aflat în consultare publică, cursurile anului şcolar 2026–2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor...

Anul şcolar viitor va avea o structură nouă: Perioadele de cursuri, vacanţe şi examene se schimbă
Ora de Religie – o lecție vie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Deleni, Bacău
Educatie 20 Ianuarie 2026, 20:36

Ora de Religie – o lecție vie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Deleni, Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, elevii clasei a VII-a de la...

Ora de Religie – o lecție vie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Deleni, Bacău
Cadrele didactice avertizează că sistemul de învățământ este în criză
Educatie 13 Ianuarie 2026, 17:24

Cadrele didactice avertizează că sistemul de învățământ este în criză

Debutul anului 2026 a scos la iveală vulnerabilități punctuale cauzate de condițiile meteorologice, însă dascălii atrag...

Cadrele didactice avertizează că sistemul de învățământ este în criză
Elevii din Bistrița rămân acasă vineri pe fondul prognozei de ninsori abundente
Educatie 08 Ianuarie 2026, 15:18

Elevii din Bistrița rămân acasă vineri pe fondul prognozei de ninsori abundente

Procesul didactic va fi întrerupt total pe parcursul zilei de vineri în toate unitățile de învățământ din municipiul...

Elevii din Bistrița rămân acasă vineri pe fondul prognozei de ninsori abundente
Vremea severă închide mai multe unități de învățământ din 15 județe
Educatie 08 Ianuarie 2026, 11:18

Vremea severă închide mai multe unități de învățământ din 15 județe

Vremea nefavorabilă schimbă programul școlar în mai multe zone ale țării, iar joi unele unități de învățământ din 15 județe...

Vremea severă închide mai multe unități de învățământ din 15 județe
Școli din Hunedoara, Mehedinți și Sălaj suspendă cursurile din cauza condițiilor meteo
Educatie 07 Ianuarie 2026, 17:26

Școli din Hunedoara, Mehedinți și Sălaj suspendă cursurile din cauza condițiilor meteo

Condițiile meteorologice severe au forțat autoritățile să ia măsuri de siguranță pentru elevi și profesori, decizând ca...

Școli din Hunedoara, Mehedinți și Sălaj suspendă cursurile din cauza condițiilor meteo