Ascultă Radio Antena Satelor Live

Politiștii locali vor putea avea dreptul să îi oprească și să îi AMENDEZE pe șoferi

Dacă până acum, atunci când vă aflați la volan prezența Poliției Locale nu va capta atenția, este posibil ca pe viitor să fiți nevoiți să vă sporiți vigilența atunci când întâlniți în trafic un polițist local.

08 Iunie 2017, 15:04

Această stare de fapt va putea deveni realitate grație unui nou proiect legislativ inițiat de 14 parlamentari PNL, care își propune să atribuie Poliției Locale sarcini egale cu cele ale Poliției Rutiere.

Potrivit noii reglementări, polițiștii locali vor primi, în mod legal și explicit, dreptul de a dirija traficul, de a aplica amenzi sau a legitima șoferii în trafic. Deși solicitările Avocatului Poporului din ultimele luni au vizat reducerea atribuțiilor polițiștilor locali, inițiatorii acestui proiect susțin egalitatea atribuțiilor Poliției Locale cu cele ale Poliției Rutiere.

„Printre atribuţiile poliţiei locale intră şi reglementări ce privesc circulaţia pe drumurile publice, dar de care nu se ţinea seama întrucât OUG 195/2002 nu a fost actualizată şi modificată astfel încât şi poliţiştilor locali să le se recunoască aceste drepturi şi atribuţii pe care le au conform statutului lor”, explică iniţiatorii.

Dacă noul proiect va intra în vigoare, politiștii locali vor putea nu doar supraveghea, ci și îndruma, respectiv controla respectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice, luând măsurile legale atunci când sunt constatate încălcări. Proiectul de lege a fost depus în Senat, Camera Deputaților fiind, însă, forul decizional.

Galaţi: Femeia care şi-a omorât fetiţa în bătaie - condamnată la peste 28 de ani de închisoare
Juridic 14 Iulie 2025, 20:27

Galaţi: Femeia care şi-a omorât fetiţa în bătaie - condamnată la peste 28 de ani de închisoare

Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, a fost condamnată, luni,...

Galaţi: Femeia care şi-a omorât fetiţa în bătaie - condamnată la peste 28 de ani de închisoare
Parchetul European, percheziţii la Sibiu, Bucureşti şi Braşov, într-o anchetă privind fonduri europene
Juridic 02 Iulie 2025, 13:41

Parchetul European, percheziţii la Sibiu, Bucureşti şi Braşov, într-o anchetă privind fonduri europene

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, anunţă percheziţii în ţara noastră în cadrul unei investigaţii privind un...

Parchetul European, percheziţii la Sibiu, Bucureşti şi Braşov, într-o anchetă privind fonduri europene
Prahova: DNA a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti de liberare condiţionată a Elenei Udrea (surse)
Juridic 02 Iulie 2025, 12:39

Prahova: DNA a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti de liberare condiţionată a Elenei Udrea (surse)

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti de liberare condiţionată a fostului ministru...

Prahova: DNA a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti de liberare condiţionată a Elenei Udrea (surse)
Judecătoria Ploieşti a decis că Elena Udrea poate fi eliberată condiţionat
Juridic 01 Iulie 2025, 16:32

Judecătoria Ploieşti a decis că Elena Udrea poate fi eliberată condiţionat

Judecătoria Ploieşti a decis, marţi, că Elena Udrea, fost ministru al Turismului, poate fi liberată condiţionat din penitenciar.

Judecătoria Ploieşti a decis că Elena Udrea poate fi eliberată condiţionat
Prahova: Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea
Juridic 01 Iulie 2025, 10:52

Prahova: Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea

Judecătoria Ploieşti este aşteptată să se pronunţe, marţi, cu privire la cererea de liberare condiţionată din penitenciar a...

Prahova: Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea
Modificări importante pentru moștenitorii sau deţinătorii de terenuri agricole, neînscriși la CAP
Juridic 18 Iunie 2025, 13:39

Modificări importante pentru moștenitorii sau deţinătorii de terenuri agricole, neînscriși la CAP

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o modificare a Legii fondului funciar care vizează prelungirea cu şase luni...

Modificări importante pentru moștenitorii sau deţinătorii de terenuri agricole, neînscriși la CAP
Faptele de violență vor atrage pedepse mai severe decât până acum
Juridic 04 Iunie 2025, 13:13

Faptele de violență vor atrage pedepse mai severe decât până acum

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o modificare a Codului penal prin care se înăspresc pedepsele pentru faptele de...

Faptele de violență vor atrage pedepse mai severe decât până acum
Românii ar putea scăpa de plata impozitului la vânzarea caselor primite prin moștenire sau partaj
Juridic 28 Martie 2025, 15:10

Românii ar putea scăpa de plata impozitului la vânzarea caselor primite prin moștenire sau partaj

Un nou proiect legislativ propune scutirea de impozit la vânzarea imobilelor dobândite prin moștenire sau în urma partajului...

Românii ar putea scăpa de plata impozitului la vânzarea caselor primite prin moștenire sau partaj