Îngrijorare într-un cartier din Arad după apariția șacalilor
Persoanele care locuiesc într-un cartier din Arad cer sprijinul oficial al instituțiilor publice pentru gestionarea prezenței șacalilor, care s-au stabilit pe un teren viran din vecinătate și provoacă neliniște în comunitate.
Articol de Antena Satelor, 12 Martie 2026, 14:13
Oamenii au semnalat problema, în ultima perioadă, pe reţelele sociale, iar joi le-au declarat jurnaliştilor chemaţi în cartier că nu mai au curajul să îşi lase copiii să meargă singuri pe stradă, potrivit Agerpres.
'Noaptea se aud sunete sinistre şi nu e deloc plăcut. Şacalii sunt o specie de carnivore prădătoare care pot sări uşor un gard de doi metri şi să atace în gospodărie. Ne aflăm chiar într-un cartier nou, cu familii tinere şi copii mici. Este un pericol real pentru aceşti oameni. Este şi perioada în care aceste animale se împerechează. S-au apropiat de cartier pentru că s-a restrâns habitatul lor şi pentru că nu sunt vânaţi aşa cum trebuie', a relatat Călin Şiclovan, locuitor al unei zone rezidenţiale din cartierul Aradul Nou.
O femeie a spus că într-o dimineaţă a ieşit cu câinele la plimbare în cartier şi a văzut trei şacali.
'M-am îngrozit, vă spun sincer! Nu mai avem siguranţă!', s-a plâns femeia.
Tatăl a trei fetiţe a spus că nu mai are curajul să le lase să se joace pe stradă cu alţi copii.
'Nu mi se pare normal să existe o astfel problemă cu şacalii într-un cartier aproape de centrul oraşului', a spus bărbatul.
Şacalii au apărut chiar şi în centrul Aradului, fiind văzuţi de câţiva ani.
'Legea nu permite să fie vânaţi în oraş, motiv pentru care vor ataca tot mai mult în gospodării. Au fost văzuţi în mijlocul oraşului, în parc, se înmulţesc foarte mult, media puilor este între 4 şi 8 şi nu au duşman natural, care este lupul şi nu există în zonă', a spus Gabriel Buzna, vânător.
El a declarat că deşi estimările oficiale arată că în judeţ trăiesc 5.000 de şacali, numărul real este mult mai mare, motiv pentru care consideră că ar trebui să existe un program naţional de combatere.








