Aeroportul din Maramureș va relua cursele internaționale după aproape 15 ani
Aeroportul din Maramureș reia după aproape 15 ani cursele aeriene internaționale, datorită unui ajutor de stat de peste un milion de euro, primit de la Uniunea Europeană.
19 Noiembrie 2021, 10:12
Primele decolări vor fi la jumătatea lunii viitoare spre rute internaționale regulate, în care trăiesc comunități importante de români.
Primul zbor va fi spre Londra, din 17 decembrie, iar din 20 decembrie spre Milano, cu frecvență de două zboruri pe săptămână.
Peste 5 luni, din aprilie anul viitor, de la Baia Mare se va putea călători și la Paris. Prețurile sunt foarte accesibile, între 30 și 40 de euro, iar cursele aeriene sunt asigurate de tânăra companie HiSky din Republica Moldova.
Sprijinul financiar pentru introducerea curselor aeriene internaționale regulate a venit de la Comisia Europeană, care a acordat Aeroportului Maramureș un ajutor de stat în valoare de 1,2 milioane de euro.
În momentul de față, pe Aeroportul Maramureș operează cursele interne de București și avioanele charter pentru Egipt, anunta Radio Romania Actualitati.
Foto: pixabay