Ascultă Radio Antena Satelor Live

Arheologii vor relua cercetările la cetatea dacică din Valea Zânelor

O echipă de arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj va relua cercetările la cetatea dacică din Valea Zânelor, ridicată în urmă cu aproape 2.000 de ani.

25 Iulie 2018, 09:59

Se spune că ar fi fost ultimul refugiu al Regelui Decebal şi se mai spune că undeva, printre zidurile cetăţii, dacii ar fi ascuns o comoară.

Oana Negrea transmite.

Anul acesta se împlinesc două decenii de când arheologii de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj au început cercetările la cetatea din staţiunea Covasna, perioadă în care au fost descoperite importante vestigii, printre care şi două temple dacice.

O parte dintre zidurile cetăţii au ieşit la iveală întâmplător, în anul 1995, în urma unei furtuni puternice, care a smuls arborii şi a culcat pădurea la pământ. Potrivit arheologilor, cetatea ridicată în urmă cu aproape 2.000 de ani este una dintre cele mai mari cetăţi dacice din afara Munţilor Orăştiei, iar cercetarea ei poate oferi detalii importante despre modul de viaţă şi de organizare a defensivei dacice.

La finalul campaniei va fi organizată o zi a porţilor deschise pe şantierul arheologic.

Sursa: rador

Sursa: crisana.ro

Tot ce trebuie să știi despre contractul prenupțial
Utile 20 Martie 2023, 09:03

Tot ce trebuie să știi despre contractul prenupțial

Convenția matrimonială, care în limbajul obișnuit ar fi “contractul prenupțial”, este prevăzută de noul Cod civil și...

Tot ce trebuie să știi despre contractul prenupțial
Proiect: Românii ar putea consuma legume crescute în mediul urban
Utile 17 Martie 2023, 10:40

Proiect: Românii ar putea consuma legume crescute în mediul urban

Românii ar putea consuma plante crescute în spaţii fixe (clădiri) sau mobile amplasate în proximitatea centrelor de...

Proiect: Românii ar putea consuma legume crescute în mediul urban
Medicamentele pentru răceală şi gripă ar putea lipsi din farmacii în perioada următoare
Utile 16 Martie 2023, 11:30

Medicamentele pentru răceală şi gripă ar putea lipsi din farmacii în perioada următoare

Medicamentele pentru răceală şi gripă ar putea lipsi din farmacii şi în sezonul următor, atrage atenţia preşedintele Agenţiei...

Medicamentele pentru răceală şi gripă ar putea lipsi din farmacii în perioada următoare
Asistent virtual pentru utilizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică
Utile 16 Martie 2023, 11:11

Asistent virtual pentru utilizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansat asistentul virtual Eva pentru utilizarea...

Asistent virtual pentru utilizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică
Consilierea în carieră, o componentă importantă în evoluția tinerilor
Utile 15 Martie 2023, 14:32

Consilierea în carieră, o componentă importantă în evoluția tinerilor

Pentru persoanele tinere, găsirea unei direcții în viață poate fi o mare provocare. Mulți se simt copleșiți de opțiunile...

Consilierea în carieră, o componentă importantă în evoluția tinerilor
Proiecte de energie solară, cu finanţare din fonduri europene
Utile 14 Martie 2023, 12:14

Proiecte de energie solară, cu finanţare din fonduri europene

Proiecte de energie solară vor fi instalate în România cu finanţare din fonduri europene, în următorii doi ani.

Proiecte de energie solară, cu finanţare din fonduri europene
Localurile care vând mâncare vor trebui să prezinte lista tuturor ingredientelor folosite
Utile 13 Martie 2023, 09:35

Localurile care vând mâncare vor trebui să prezinte lista tuturor ingredientelor folosite

15 martie este data de la care toate unităţile care oferă mâncare vor trebui să prezinte meniuri care includ detalii despre...

Localurile care vând mâncare vor trebui să prezinte lista tuturor ingredientelor folosite
Manifestări sportive şi distractive, la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac
Utile 11 Martie 2023, 08:57

Manifestări sportive şi distractive, la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac

Au început evenimentele la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac. Până pe 7 mai vor fi organizate competiţii sportive, concursuri...

Manifestări sportive şi distractive, la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac