Ascultă Radio Antena Satelor Live

Maramureş: Doi falşi instalatori au jefuit o femeie care le-a permis acestora accesul în locuinţă

Doi falşi instalatori, primiţi de o femeie din municipiul Baia Mare în locuinţa sa, după ce bărbaţii au pretins că trebuie să verifice instalaţia sanitară, i-au sustras acesteia aproape 1.500 de lei.

07 Noiembrie 2018, 19:39

Declarația a fost făcută miercuri, pentru AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

"Poliţiştii de investigaţii criminale au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi continuă cercetările în vederea identificării autorilor. (...) Femeia a permis accesul în locuinţă a două persoane care au pretins că efectuează verificări la instalaţiile sanitare. Prin distragerea atenţiei cei doi au reuşit să sustragă 1.450 lei dintr-un dulap", a spus Meteş.

Cazul a fost semnalat poliţiei de victimă, când aceasta a realizat, după plecarea falşilor instalatori, că i-au fost furaţi banii.

Potrivit reprezentantei IPJ Maramureş, cetăţenii trebuie să manifeste prudenţă în cazul unor persoane care pretind că reprezintă autorităţi publice, companii de gaze, apă sau electricitate, iar plata unor posibile servicii nu se face pe loc, ci este inclusă ulterior în factură. Ea a mai atenţionat că asemenea persoane poartă salopete cu logoul firmei pentru care pretind că lucrează, iar sub o identitate falsă încearcă să ajungă în casele oamenilor pentru a sustrage bani sau bunuri de valoare.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: evz.ro

Ce informații trebuie să conțină meniurile restaurantelor
Utile 20 Septembrie 2023, 16:08

Ce informații trebuie să conțină meniurile restaurantelor

Meniurile restaurantelor, fast-food-urilor și cantinelor trebuie să conțină toate ingredientele folosite pentru prepararea...

Ce informații trebuie să conțină meniurile restaurantelor
Tratamente împotriva țânțarilor, desfășurate în Timișoara
Utile 15 Septembrie 2023, 15:42

Tratamente împotriva țânțarilor, desfășurate în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunta că în perioada 19-30 septembrie, în intervalul orar 22:00-06:00 se vor efectua...

Tratamente împotriva țânțarilor, desfășurate în Timișoara
Indemnizația de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți, va fi majorată cu 50%
Utile 14 Septembrie 2023, 16:38

Indemnizația de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți, va fi majorată cu 50%

Indemnizaţia lunară pentru copiii născuţi din sarcini gemelare, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil va...

Indemnizația de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți, va fi majorată cu 50%
Ministrul Mediului propune un program pilot pentru înlocuirea sobelor cu eficienţă scăzută
Utile 14 Septembrie 2023, 15:52

Ministrul Mediului propune un program pilot pentru înlocuirea sobelor cu eficienţă scăzută

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că în perioada următoare ar putea fi iniţiat un program pilot, prin care sobele cu...

Ministrul Mediului propune un program pilot pentru înlocuirea sobelor cu eficienţă scăzută
10 mituri despre creierul uman - ce este adevărat și ce nu?
Utile 13 Septembrie 2023, 11:45

10 mituri despre creierul uman - ce este adevărat și ce nu?

Creierul uman este unul dintre cele mai complexe organe ale corpului uman și, oricât de mult a fost cercetat, încă ne rezervă...

10 mituri despre creierul uman - ce este adevărat și ce nu?
Copiii dezordonați sunt mai deștepți?
Utile 13 Septembrie 2023, 11:38

Copiii dezordonați sunt mai deștepți?

Mit sau adevăr? Copiii dezordonați - de mici (!) - sunt mai deștepți decât cei care nu-ți transformă casa într-un spațiu al...

Copiii dezordonați sunt mai deștepți?
Măsurile fiscale vor fi publicate pe site-ul Executivului
Utile 11 Septembrie 2023, 18:34

Măsurile fiscale vor fi publicate pe site-ul Executivului

Măsurile fiscale pentru care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea în Parlament vor fi publicate în această săptămână, în...

Măsurile fiscale vor fi publicate pe site-ul Executivului
Programul 'Masă caldă', acordat în şcoli până la sfârşitul anului
Utile 08 Septembrie 2023, 16:13

Programul 'Masă caldă', acordat în şcoli până la sfârşitul anului

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, vineri, că Programul 'Masă caldă' va continua să fie acordat până la sfârşitul...

Programul 'Masă caldă', acordat în şcoli până la sfârşitul anului