Număr unic pentru copiii şi familiile din străinătate, aflate în dificultate
Familiile şi copiii care sunt în situaţii dificile vor beneficia de asistență, datorită unui nou număr unic care va fi implementat în perioada imediat următoare.
17 Februarie 2022, 10:05
Ministrul familiei, Gabriela Firea, a anunţat că împreună cu reprezentanţii STS a evaluat, după două luni de la lansare, funcţionarea numărului unic pentru copii, 119, la care s-au primit peste 19.000 de apeluri.
Principalele aspecte sesizate au fost abuzurile, neglijarea, exploatarea sua alte forme de violenţă.
Gabriela Firea consideră că un sistem similar ar trebui implementat şi pentru copiii din afara ţării, în condiţiile în care există numeroase cazuri semnalate în toată Europa după apariţiei situaţiei din Danemarca.
În prezent mai funcţionează numărul unic de urgenţă 112, numărul 113, la care persoanele cu dizabilităţi de aud sau de vorbire pot trimite SMS-uri serviciilor de urgenţă, şi numărul 114, la care se transmit automat date de localizare a telefonului mobil, conform Radio Romania Actualitati.
Fofo: pixabay