Ascultă Radio Antena Satelor Live

Perioada de prohibiţie la pescuit va începe în 9 aprilie

Perioada de prohibiţie la pescuit va începe în 9 aprilie iar faptele de braconaj constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de până la 3 ani, arată Garda Naţională de Mediu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Perioada de prohibiţie la pescuit va începe în 9 aprilie

02 Aprilie 2022, 10:33

În habitatele piscicole naturale, măsurile de prohibiţie se instituie pentru o perioadă de 60 de zile, în intervalul 9 aprilie - 7 iunie, iar în apele care constituie frontieră de stat prohibiţia este de 45 de zile, între 24 aprilie şi 7 iunie, anunta Agerpres.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 23 din 5 martie 2008, privind pescuitul şi acvacultura, următoarele fapte constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu amendă penală şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an şi 3 ani: pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit; pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală.

'Faptele de braconaj constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an şi 3 ani. Sancţiunea include confiscarea uneltelor, ambarcaţiunilor de pescuit, mijloacelor de transport, armelor de foc şi altor bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor. Mai mult decât atât, bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunilor şi contravenţiilor, constând în peşte, icre, alte vieţuitoare şi produse acvatice, sunt, de asemenea, confiscate urmând să fie valorificate în condiţiile legii, contravaloarea făcându-se venit la bugetul de stat', a declarat Marioara Artemis Gătej, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu.

Pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să efectueze acte de constatare şi persoanele cu drept de inspecţie şi control din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Gărzii Naţionale de Mediu, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», precum şi ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Jandarmeriei Române.

Foto: pixabay

Vine canicula! Ce trebuie făcut, în funcție de grupele de vârstă
Utile 26 Iunie 2025, 09:01

Vine canicula! Ce trebuie făcut, în funcție de grupele de vârstă

Iată o prezentare clară și utilă a celor mai bune lucruri de făcut în caz de caniculă, grupate pe categorii de vârstă, pentru...

Vine canicula! Ce trebuie făcut, în funcție de grupele de vârstă
Ce sunt câinii utilitari?
Utile 22 Iunie 2025, 09:50

Ce sunt câinii utilitari?

Câinii utilitari sunt animale dresate special pentru a îndeplini sarcini importante care ajută oamenii în diverse domenii....

Ce sunt câinii utilitari?
Simplificări pentru obținerea categoriilor superioare pentru șoferii cu experiență
Utile 11 Iunie 2025, 11:08

Simplificări pentru obținerea categoriilor superioare pentru șoferii cu experiență

Un nou proiect legislativ adoptat de Parlament, prevede facilități pentru șoferii care doresc să obțină un permis de...

Simplificări pentru obținerea categoriilor superioare pentru șoferii cu experiență
Cum să îți îmbunătățești abilitățile de comunicare
Utile 05 Iunie 2025, 11:31

Cum să îți îmbunătățești abilitățile de comunicare

Comunicarea este o abilitate esențială în orice domeniu al vieții – fie că vorbim de relațiile personale, de locul de muncă...

Cum să îți îmbunătățești abilitățile de comunicare
Cum recunoști o escrocherie înainte să devii victima ei. Vechi trucuri pentru a păcăli oameni
Utile 04 Iunie 2025, 13:35

Cum recunoști o escrocherie înainte să devii victima ei. Vechi trucuri pentru a păcăli oameni

Deși trăim într-o eră a tehnologiei și a digitalizării, escrocheriile tradiționale rămân surprinzător de eficiente, mai ales...

Cum recunoști o escrocherie înainte să devii victima ei. Vechi trucuri pentru a păcăli oameni
Ghid ANAF pentru veniturile din arenda bunurilor agricole: Cum se calculează impozitul și contribuțiile
Utile 03 Iunie 2025, 13:26

Ghid ANAF pentru veniturile din arenda bunurilor agricole: Cum se calculează impozitul și contribuțiile

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat un nou ghid dedicat contribuabililor care obțin venituri din...

Ghid ANAF pentru veniturile din arenda bunurilor agricole: Cum se calculează impozitul și contribuțiile
Extrasele de carte funciară sunt acum disponibile online, fără costuri
Utile 02 Iunie 2025, 10:23

Extrasele de carte funciară sunt acum disponibile online, fără costuri

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat că, începând de luni, 2 iunie, extrasele de carte...

Extrasele de carte funciară sunt acum disponibile online, fără costuri
Copiii trebuie învățați să nu ofere niciodată date personale online
Utile 29 Mai 2025, 11:13

Copiii trebuie învățați să nu ofere niciodată date personale online

Într-un context digital tot mai complex, copiii trebuie educați de timpuriu cu privire la riscurile oferirii datelor...

Copiii trebuie învățați să nu ofere niciodată date personale online