Ascultă Radio Antena Satelor Live

Persoanele cu handicap accentuat sau grav vor fi reevaluate la domiciliu

Camera Deputaților a adoptat o propunere legislativă în care se prevede reevaluarea la domiciliu a persoanelor cu handicap grav, fără a se mai deplasa la comisia de evaluare, așa cum prevedea legea până acum.

Persoanele cu handicap accentuat sau grav vor fi reevaluate la domiciliu

03 Februarie 2022, 09:12

Evaluarea se va face la domiciliul bolnavului, la cererea acestuia sau a reprezentantului legal, așa cum a precizat una din susținătoarele proiectului, reprezentanta PNL Mara Calista.

"Nu de puține ori am văzut şi ştim situaţii în care persoane cu dizabilități încadrate în grad de handicap accentuat sau grav au fost puse pe drumuri, au fost aduse cu tărgile, personal, numai să se reînnoiască acele certificate care nu erau acordate cu titlu definitiv.

Este vorba doar despre posibilitatea pentru acele persoane care sunt încadrate în grad accentuat sau grav să poată fi evaluate la domiciliu de către comisia de evaluare, pe baza unei programări anterioare, pentru a nu mai pune aceste persoane și așa greu încercate în niște situații și mai sensibile", a declarat Mara Calista, citata de Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

România intră în Visa Waiver și scapă de obligativitatea vizei pentru călătoria în SUA
Utile 10 Ianuarie 2025, 17:12

România intră în Visa Waiver și scapă de obligativitatea vizei pentru călătoria în SUA

Statele Unite ale Americii au anunțat oficial includerea României în Programul Visa Waiver, o decizie istorică ce va permite...

România intră în Visa Waiver și scapă de obligativitatea vizei pentru călătoria în SUA
Carburanţii şi călătoria cu metroul, mai scumpe de la 1 ianuarie
Utile 05 Ianuarie 2025, 10:37

Carburanţii şi călătoria cu metroul, mai scumpe de la 1 ianuarie

Studenţii vor avea reducere de 90% la transportul în comun şi la metrou doar în localitatea în care se află instituţia de...

Carburanţii şi călătoria cu metroul, mai scumpe de la 1 ianuarie
ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice, în scădere cu peste 15%, în primele 11 luni din 2024
Utile 01 Ianuarie 2025, 09:59

ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice, în scădere cu peste 15%, în primele 11 luni din 2024

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primele 11 luni din 2024, cu 15,06%, comparativ cu...

ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice, în scădere cu peste 15%, în primele 11 luni din 2024
Atenție la artificii: Cumpărați doar de la distribuitori certificați
Utile 30 Decembrie 2024, 16:26

Atenție la artificii: Cumpărați doar de la distribuitori certificați

Poliția Română avertizează cetățenii să achiziționeze artificii doar de la vânzători autorizați, în special în perioada...

Atenție la artificii: Cumpărați doar de la distribuitori certificați
Pomul de Crăciun se poate transforma în torţă, dacă nu se respectă o serie de măsuri preventive
Utile 24 Decembrie 2024, 19:00

Pomul de Crăciun se poate transforma în torţă, dacă nu se respectă o serie de măsuri preventive

Pompierii atrag atenţia celor care împodobesc bradul de Crăciun să fie atenţi la amplasarea acestuia, pentru a nu fi în...

Pomul de Crăciun se poate transforma în torţă, dacă nu se respectă o serie de măsuri preventive
Reguli mai stricte pentru profesarea meseriei de asistent maternal. Trebuie să fie absolvent de liceu sau școală profesională
Utile 21 Decembrie 2024, 10:45

Reguli mai stricte pentru profesarea meseriei de asistent maternal. Trebuie să fie absolvent de liceu sau școală profesională

Au fost introduse noi cerințe pentru asistenții maternali, stabilind că aceștia trebuie să aibă studii liceale sau să fi...

Reguli mai stricte pentru profesarea meseriei de asistent maternal. Trebuie să fie absolvent de liceu sau școală profesională
Atenție la carnea de porc: Sfaturi pentru cumpărături sigure de sărbători
Utile 12 Decembrie 2024, 12:34

Atenție la carnea de porc: Sfaturi pentru cumpărături sigure de sărbători

Pe măsură ce sărbătorile de iarnă se apropie, românii intră în febra cumpărăturilor, iar carnea de porc rămâne un element...

Atenție la carnea de porc: Sfaturi pentru cumpărături sigure de sărbători
Noi cerințe pentru cei care doresc să devină asistenți maternali
Utile 11 Decembrie 2024, 15:29

Noi cerințe pentru cei care doresc să devină asistenți maternali

Noile condiții pentru obținerea atestatului de asistent maternal au devenit mai stricte, în urma unor modificări legislative...