Pompierii recomandă unde trebuie amplasat bradul pentru a evita evenimente neplăcute
Pompierii vin cu recomandări în pragul sărbătorilor de iarnă, incliusiv în ceea ce privește amplasarea bradului de Crăciun.
24 Decembrie 2021, 10:07
Statisticile din ultimii ani arată că, la nivel naţional, a crescut îngrijorător numărul incendiilor produse în locuinţe din cauza oalelor uitate pe foc sau a aparatelor de gătit defecte. Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Dan Petru Daniel, spune cum trebuie amplasat bradul de Crăciun ca să nu producă evenimente neplăcute.
Dan Petru Daniel: Pomul se va aşeza departe de sursele de căldură, cum ar fi sobe, calorifere sau alte aparate de încălzit. Pomul va fi amplasat astfel încât să nu blocheze căile de acces şi de evacuare. Se va lăsa distanţă faţă de perdele, draperii, pereţi acoperiţi cu hârtie sau ţesături. Sub pomul de iarnă nu se vor aşeza lucruri care se aprind sau ard uşor. Se recomandă utilizarea unui suport de metal. Suportul trebuie să aibă dimensiuni cât mai mari, astfel încât să asigure o cât mai bună stabilitate a pomului. Suportul nu va fi mascat cu vată, pânză, hârtie sau alte materiale uşor inflamabile.
RADOR
Foto: Pixabay