Ascultă Radio Antena Satelor Live

Cel puţin 6 răniţi în a doua zi a curselor cu tauri de la Pamplona

Cel puţin 6 persoane au fost rănite în timpul celei de-a doua curse cu tauri din cadrul sărbătorii de San Fermin de la Pamplona, în nordul Spaniei, a declarat luni, pentru postul naţional de televiziune RTVE, purtătoarea de cuvânt a unui spital din oraş, transmite agenţia DPA.

Cel puţin 6 răniţi în a doua zi a curselor cu tauri de la Pamplona
Foto: Pixabay.com

08 Iulie 2024, 18:04

Alergătorii răniţi, printre care se numără un cetăţean american, s-au ales în principal cu vânătăi în urma căzăturilor, în pofida faptului că înainte de cursă pavelele din centrul vechi al oraşului au fost stropite cu agenţi antiderapanţi, aşa cum se procedează de mai mulţi ani.

Unul dintre tauri a rămas fără o parte din unul dintre coarne în timpul cursei.

Până duminica viitoare, sute de persoane aleargă după şase tauri masivi, unii dintre aceştia cântărind peste 600 de kilograme, dar şi după câţiva boi, pe străduţele înguste din Pamplona, până la o arenă, în cadrul festivalului anual San Fermín, care datează din secolul al XVI-lea.

Animalele sunt direcţionate ulterior în arena din Pamplona, unde sunt ucise de matadori, în coride.

Deşi Festivalul San Fermín include şi numeroase concerte şi procesiuni, cursele cu tauri şi coridele reprezintă punctul culminant al festivităţilor.

Zeci de alergători, majoritatea bărbaţi tineri, ajung să fie răniţi în fiecare an în timp ce aleargă de-a lungul traseului de 875 de metri.

Din 1924 au fost înregistrate 16 decese, cel mai recent în 2009.

Activiştii pentru drepturile animalelor descriu cursele cu tauri drept o 'cruzime medievală'.

În pofida criticilor, festivalul continuă să atragă mii de vizitatori din întreaga lume.

Oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele 9 zile de festivităţi ale sărbătorii de San Fermin, celebră în întreaga lume pentru cursele sale cu tauri. AGERPRES

O jucărie de pluș a devenit „mama” substitut pentru un pui de maimuță abandonat
Mozaic 20 Februarie 2026, 15:28

O jucărie de pluș a devenit „mama” substitut pentru un pui de maimuță abandonat

Dincolo de barierele naturii, un pui de macac japonez respins de propria mamă a reușit să supraviețuiască traumei abandonului...

O jucărie de pluș a devenit „mama” substitut pentru un pui de maimuță abandonat
De ce micile detalii cotidiene devin uneori surse majore de stres și oboseală
Mozaic 17 Februarie 2026, 19:59

De ce micile detalii cotidiene devin uneori surse majore de stres și oboseală

Sunt zile în care te trezești și simți că nu te mai adună nimic. Nu e neapărat tristețe, nu e nici dramă, dar e o apăsare...

De ce micile detalii cotidiene devin uneori surse majore de stres și oboseală
Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști
Mozaic 13 Februarie 2026, 10:36

Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști

Fascinantul amestec de dogmă religioasă, mitologie nordică și coincidențe istorice a transformat numărul 13 într-un simbol...

Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști
Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă
Mozaic 12 Februarie 2026, 11:05

Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă

Într-o societate tot mai conectată digital, relațiile romantice își găsesc locul pe ecranele telefoanelor, unde milioane de...

Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă
De ce se distanțează copiii de părinți și cum putem  preveni înstrăinarea
Mozaic 07 Februarie 2026, 15:55

De ce se distanțează copiii de părinți și cum putem preveni înstrăinarea

Dincolo de confortul material și de oportunitățile educaționale, nevoia fundamentală a oricărui copil rămâne conectarea...

De ce se distanțează copiii de părinți și cum putem preveni înstrăinarea
Descoperire arheologică majoră în Grecia: Au fost găsite cele mai vechi unelte din lemn, vechi de 430.000 de ani
Mozaic 27 Ianuarie 2026, 19:21

Descoperire arheologică majoră în Grecia: Au fost găsite cele mai vechi unelte din lemn, vechi de 430.000 de ani

O descoperire arheologică de importanță mondială rescrie istoria utilizării lemnului de către oamenii preistorici, după ce o...

Descoperire arheologică majoră în Grecia: Au fost găsite cele mai vechi unelte din lemn, vechi de 430.000 de ani
Bătrân salvat dintr-un beci fără lumină și toaletă, unde trăia izolat de 20 de ani
Mozaic 23 Ianuarie 2026, 17:49

Bătrân salvat dintr-un beci fără lumină și toaletă, unde trăia izolat de 20 de ani

O descoperire cutremurătoare a fost făcută de autoritățile din Helsinki, unde poliția finlandeză a identificat un octogenar...

Bătrân salvat dintr-un beci fără lumină și toaletă, unde trăia izolat de 20 de ani
Topul celor mai slabe parole folosite de utilizatori: Combinația "123456" se menține lider
Mozaic 23 Ianuarie 2026, 09:53

Topul celor mai slabe parole folosite de utilizatori: Combinația "123456" se menține lider

Neglijența utilizatorilor în privința securității cibernetice persistă și în 2025, o dovadă clară fiind menținerea...

Topul celor mai slabe parole folosite de utilizatori: Combinația "123456" se menține lider