O PROFEȚIE de acum 2500 de ani zguduie lumea

Conflictele din Siria și starea de alertă în care trăiesc locuitorii ei, recentele distrugeri ale unor monumente de artă precreștină, în Palmira, ca și ferocitatea acțiunilor Statului Islamic din ultimii doi ani au readus în atenție acel pasaj biblic despre care se crede că, acum două milenii și jumătate, profețea distrugerea Damascului, care va fi „scos din rândul cetăților” transformându-se într-o „grămadă de ruine”. După Palmira, următoarea țintă a Statului Islamic va fi Damascul, ce se dorește șters de pe fața pământului.

În același capitol 17 apar și predicții referitoare la exodul sirienilor - „Ah! Aceasta zarva de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca zgomotul de ape mari; El le ameninta si ele fug departe, gonite ca pleava pe care vanturatorii o vantura in vant si ca vartejul de pulbere in vreme de furtuna.”

Chiar dacă istoria pe care o trăim, cu teroarea pe care o generează acțiunile Statului Islamic în Siria, poate constitui un argument în favoarea teoriei că în versetul biblic se ascunde o teribilă profeție, nu sunt puțini teologii care spun că Bibilia nu se interpretează literal (adică în litera ei), ci în spiritul ei. „Nu e recomandat să interpretezi așa Biblia și să spui că Noul Babilon este reprezentat de Statele Unite și că profeția din Cartea lui Iasaia se referă la Damascul de azi”...

Ce motive ar avea însă fundamentaliștii Statului Islamic să își transfere agresivitatea asupra unor situri din Siria? Ideologii creștini cred că, deși Iisus Hristos nu a călătorit în spațiul Siriei de azi, creștinismul a lăsat numeroase semne în acest teritoriu. Apostolul Pavel (sau Saul) a fost convertit la creștinism în apropierea Damascului, iar în Antiohia (un alt oraș din Siria contemporană) aveau să se refugieze primii creștini, care au fugit de persecuțiile din Ierusalim. Primii teologi ai creștinismului, precum Sf. Ignatie, erau și ei originari din Damasc.

Iată mai jos și textul integral al Capitolului 17 din Cartea lui Isaia (Proorocie pentru Damasc):

1. Proorocie impotriva Damascului: “Iată, Damascul este scos din numarul cetatilor si a ramas o gramada de ruine.
2. Cetatile Aroerului sunt pustiite pentru vecie; ele sunt bune de pascut turmele, care se culca acolo si nimeni nu le goneste.
3. Nici cetate intarita pentru Efraim si nici imparatie la Damasc. Tot asa va fi cu ramasita Siriei si cu marirea ei, precum a fost cu fiii lui Israel, zice Domnul Savaot.
4. Si va fi in ziua aceea ca marirea lui Iacob se va imputina si acest trup gras se va usca.
5. Va fi atunci ca pe urma seceratorului ce secera holda, cand mana lui aduna spice si cum e cand oamenii aduna spice in valea Refaim;
6. Vor ramane pe urma cateva roade, ca la scuturatul maslinului, doua-trei masline pe varf, patru-cinci pe ramuri”, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.
7. In ziua aceea, omul isi va intoarce privirea catre Ziditorul sau si ochii lui catre Sfantul lui Israel se vor intoarce.
8. Si nu va mai privi catre jertfelnice, lucrurile mainilor lui, si nu se va mai uita la faptura degetelor lui, la Astartele si statuile ridicate soarelui.
9. In vremea aceea, cetatile sale intarite vor fi parasite ca ale Amoreilor si Heveilor, lasate inaintea fiilor lui Israel si vor ramane pustii.
10. Caci tu ai uitat pe Dumnezeul izbavirii tale si de Stanca scaparii tale nu ti-ai adus aminte. Iata pentru ce tu intemeiezi gradini lui Adonis si acolo sadesti vie pentru un dumnezeu strain.
11. In ziua cand o sadesti, tu vezi ca se ridica si a doua zi are flori; dar de culesul roadelor nu te bucuri in ziua nenorocirii si durerea este fara leac.
12. Ah! Aceasta zarva de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca zgomotul de ape mari;
13. El le ameninta si ele fug departe, gonite ca pleava pe care vanturatorii o vantura in vant si ca vartejul de pulbere in vreme de furtuna.
14. In vremea serii, atunci e ceasul spaimei, iar mai inainte de a se face ziua, ei nu mai sunt. Iata partea, partea jefuitorilor nostri si soarta celor ce ne-au pradat pe noi.